Imagini de la Revelionul ospătarilor din ianuarie 1989. Cum se distrau chelnerii în anul căderii comunismului VIDEO

Imagini de la Revelionul ospătarilor din ianuarie 1989. Cum se distrau chelnerii în anul căderii comunismului VIDEO

Revelionul ospătarilor din 1989. Sursa foto: captură Youtube

În comunism şi în primii ani de după 1990, ospătarii aveau propriul lor Revelion, care se ţinea la circa două săptămâni după trecerea dintre ani.

La Alba Iulia, evenimentul se desfăşura în cel mai luxos restaurant din oraş şi era ”condimentat” cu băuturi fine şi mâncăruri alese.
 
Era cea mai tare petrecere a începutului de an, la care ţineau să participe multe alte persoane care nu aveau nimic de a face cu meseria de ospătar sau chelner.
 
Era momentul în care ospătarii erau, la rândul lor, serviţi de către alţi oameni. Cei mai buni cântăreţi din oraş erau onoraţi să cânte pentru o castă cu tradiţie, la acea dată, dar şi cu bani. 
 
Imagini de arhivă de la Revelionul ospătarilor din ianuarie 1989, ce a avut loc în noaptea de 14/15 ianuarie 1989, au fost postate pe Youtube. 
 
Participanţii ascultau muzică uşoară, populară, dar şi melodii de petrecere specifice acelor ani. Mesele erau pline cu bucate de calitate şi băuturi fine. Meniul revelionului ospătarilor era mult mai bogat şi mai luxos decât cel din noaptea dintre ani. 
 

Chelnerii erau îmbrăcaţi cu toţii în cele mai frumoase costume, obligatoriu cu cravată, în timp ce soţiile sau colegele lor purtau rochii elegante. 

 
De pe mese nu lipseau nici băuturile străine şi sucul Pepsi, iar partiicpanţii fumau exclusiv ţigări fine, dintre care se remarcau celebrele Kent. Distracţia ţinea toată noaptea. În ziua următoare, ospătarii se întorceau la munca lor obţinuită, una dintre cele mai bine plătite ale acelor vremuri.
 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările