Imaginea dezastrului ecologic lăsat de Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş, văzută din avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginea, cel mai probabil unica în care oraşul este văzut de la înălţime, a fost realizată de un pilot de avioane uşoare. Sunt surprinse mai ales batalurile care amintesc de vremea când Uzina de Produse Sodice era principalul motor economic al „oraşului sării“.

Fotografia de la înălţime a fost realizată de pilot de lângă Cisteiul de Mureş. În prim plan apar iazurile de decantare de la Uzina de Produse Sodice, deșeuri industriale ce se întind pe o suprafaţă de 92 de hectare. UPSOM Ocna Mureş şi-a sistat activitatea în februarie 2010, după ce Romgaz nu a mai livrat gaze naturale din cauza datoriilor.

Combinatul este in proprietatea grupului indian GHCL, care deţine 95,67% din actiunile GHCL UPSOM Ocna Mureş. Societatea este în prezent în insolvenţă cu datorii de peste 20 milioane de euro. Administrator judiciar provizioriu al procedurii a fost numită Casa de Insolvenţă Transilvania din Cluj Napoca. Pe lângă datoriile la Romgaz, UPSOM mai înregistrează datorii de milioane de euro şi faţă de bănci.

În dreapta imaginii luate din avion apare oraşul Ocna Mureş. Fotografia este postată pe pagina de internet ocnamuresonline.ro.

image

Pe lângă declinul economic, Ocna Mureş, „oraşul sării“, a oferit în decembrie 2010, o imagine apocaliptică. Atunci, o surpare de teren a format un crater care a înghiţit supermarket-ul Plus din central oraşului. Mai mulţi locatari ai blocurilor din apropiere au fost evacuaţi atunci. În zona în care a avut loc alunecarea de teren a apărut un crater uriaş cu o suprafaţă de aproximativ 10.500 de metri pătraţi. Ulterior, o parte importantă a unuia dintre maluri s-a prăbuşit în lac.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite