Două comunicate de presă ale DNA, motivul invocat de un magistrat pentru a solicita informaţii privind colaborarea cu SRI într-un complex dosar de corupţie

Două comunicate de presă ale DNA, motivul invocat de un magistrat pentru a solicita informaţii privind colaborarea cu SRI într-un complex dosar de corupţie

Curtea de Apel Alba Iulia a invocat două comunicate emise de DNA atunci când a decis să întrebe procurorii dacă au colaborat cu SRI în ceea ce priveşte un dosar complex de corupţie aflat pe rolul acestei instanţe. Instanţa a solicitat Parchetului să spună dacă cercetările s-au efectuat în baza protocolului, dacă au existat echipe operative comune, dacă au avut un plan comun de acţiune, precum şi identitatea fiecărui membru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dosarul în care s-au admis aceste solicitări de către inculpaţi, acceptat în cea mai mare parte de către instanţă, este pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia din 2015. Persoanele judecate şi, implicit instanţa, vor să afle dacă DNA a lucrat cu SRI în dosar şi dacă colaborarea a avut la bază Prototocul încheiat la data de 04.02.2009 între Parchetul de pe lângă înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională.
 
Procurorii DNA Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a 12 persoane pentru fapte de corupţie cu fonduri europene. Printre inculpaţi se află şi patru cetăţeni libanezi şi un francez. Dosarul se referă la lucrările de construcţie a staţiei de epurare de la Ocna Sibiului şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în oraşul Breaza, judeţul Prahova. Prejudiciul este de aproape 2 milioane de euro. În dosar au lucrat şi procurori de la DNA Ploieşti.
 
Inculpaţii sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă din fonduri europene, înşelăciune, fals în înscrisuri, fals în declaraţii, abuz în serviciu şi infracţiuni de complicitate la unele dintre aceste infracţiuni. Printre aceştia se află şi doi notari din Braşov (Georgeta Daniela Beşchia şi Valeria Doina Buzea), dar şi preşedintele Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, administratorul societăţii de construcţii Napoca SA. Dimitriu este acuzat de tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Notarii sunt acuzaţi de abuz în serviciu, complicitate la fraudă din fonduri europene şi complicitate la înşelăciune.
 
Curtea de Apel Alba Iulia constată că în comunicatul de presă nr. 408/VIII/3 din 3 martie 2015, publicat pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se arată că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a  acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor (...), precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul (...), pentru mai multe infracţiuni (ce formau obiectul dosarului nr.23/P/2014 şi în prezent formează obiectul prezentei cauze – subl. inst.). În acest comunicat se mai arată că: În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Sibiu. În comunicatul de presa nr.9 44/VIII/3 din 21 mai 2015 publicat pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se arată că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a  acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor (...) pentru mai multe infracţiuni (ce formau obiectul dosarului nr. 23/P/2014 şi în prezent formează obiectul prezentei cauze – subl. inst.). În acest comunicat se menţionează că În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii”, se precizează în motivarea deciziei instanţei prin care s-a dispus solicitarea de lămuriri de la DNA.
 
În continuare, magsitratul precizează că ”având în vedere menţiunile din cele două comunicate de presă privitoare la acordarea de sprijin de către Serviciul Român de Informaţii procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia în cursul urmăririi penale efectuate în prezenta cauză, precum şi obligaţia impusă instanţei prin decizia nr.26/2019 a Curţii Constituţionale de a verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, Curtea va admite cererile formulate de inculpaţii (...) privind efectuarea de adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciul Român de Informaţii (...)”.
 
Întrebările adresate DNA de către magistratul de la Curtea de Apel Alba Iulia: 
1. Să se comunice dacă a existat o cooperare între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii în cauza ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia în baza Protocolului de cooperare încheiat la data de 04.02.2009 între Parchetul de pe lângă înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii 
 
2. Să comunice la dosarul cauzei întreaga corespondenţă purtată (pe suport hârtie sau în format electronic), inclusiv toate adresele de înaintare legate de interceptările efectuate în cauză, în baza protocolului menţionat, între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii în legătură cu dosarul de urmărire penală nr. 23/P/2014 al DNA-ST Alba Iulia. 
 
3. Să comunice dacă pe parcursul urmăririi penale din dosarul penal nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au constituit echipe operative comune care au acţionat în baza unui plan comun de acţiune în vederea documentării faptei, conform art.3 lit g) din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice cum s-a materializat această cooperare, componenţa acestei echipe, contribuţia şi identitatea fiecărui membru, respectiv deţinerea de către membrii echipei a avizului de poliţie judiciară necesar, potrivit reglementărilor în vigoare, efectuării de acte de urmărire penală în cauză. 
 
4. Să comunice dacă pe parcursul urmării penale din dosarul penal nr .23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au avut un plan comun de acţiune, conform art.22 şi art. 25 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice măsurile şi responsabilităţile concrete pentru desfăşurarea actitivăţilor, sarcinile fiecărei părţi, precum şi activităţile întreprinse efectiv. 
 
5. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a comunicat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia informaţii obţinute din derularea activităţilor operative cu privire la care s-a considerat că prezintă relevanţă şi că puteau fi valorificate în cadrul procesului penal privind dosarul penal nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, conform art. 15 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.
 
6. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin privind efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice în cursul urmăririi penale în dosarul nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia. 
 
7. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru completarea informaţiilor prin desfăşurarea de activităţi de investigaţii şi supraveghere operativă privind dosarul penal nr. 23/P/2014 şi dacă a acordat sprijin tehnic, prin compartimentele specializate, pentru activităţile necesare punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, conform art.14 alin. 1 şi 2 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii şi, respectiv, în ce a constat acest sprijin. 
 
8. Să se comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia informaţii obţinute în virtutea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, conform art. 17 alin. 3 din Protocol, raportat la dosarul penal nr. 23/P/2014, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii. 
 
9. Să comunice dacă faptele deduse judecăţii au fost identifícate de Serviciul Român de Informaţii în baza art.3 lit. a din Protocol, iar în caz afirmativ, care este documentul şi modalitatea în care a fost încunoştinţată Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia despre aceste fapte. 
 
10. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia date, informaţii şi documente despre care s-a considerat că puteau sprijini documentarea cauzei aflate în lucru conform art.13 din Protocol, raportat la dosarul penal nr. 23/P/2014, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.
 
11. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii „a asigurat înregistrarea sau transcrierea comunicărilor efectuate (telefonic, SMS, internet)” conform art.33 şi art.34 alin. 1, 2, 3 din Protocol, în legătură cu urmărirea penală derulată în dosarul penal nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, cu referire la: - ordonanţa nr.4 din 28.01.2015 prin care procurorul a autorizat provizoriu la data de 1.03.2015 ora 12.00 până la 3.03.2015 ora 11.59 măsuri de supraveghere tehnică; - mandatele de supraveghere tehnică nr. 102/UP/07.10.2014 şi nr. 104/UP/10.10.2014 emise de Tribunalul Alba; - mandatele de supraveghere tehnică nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 16 din 2015 ale Curţii de Apel Alba Iulia, atât pe perioada iniţială, cât şi pe perioadele cât aceste mandate au fost prelungite succesiv; iar în caz afirmativ să se depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie aferentă acestui demers, inclusiv „Adresa de solicitare” redactată în acest sens de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, conform art. 33 alin. 2 din Protocol. 
 
12. Să comunice dacă dosarul penal nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost considerat de către Parchet, respectiv Serviciul Român de Informaţii ca fiind o „cauză complexă”, conform art. 14, 22, 49 din Protocol, iar în caz afirmativ să se prezinte motivaţia din spatele acestei calificări. 
 
13. Să comunice dacă a existat un ofiţer de legătură cu Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru asigurarea derulării cu operativitate a activităţilor de punere în executare a actelor de autorizare emise, raportat la dispoziţiile art. 38 din Protocol, care este identitatea acestuia şi dacă acesta deţinea, la data îndeplinirii activităţilor, aviz de poliţie judiciară, potrivit legislaţiei în vigoare. 
 
14. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a comunicat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia conform art. 34 alin. 1 din Protocol, rezultatele integrale ale punerii în executare a autorizaţiilor (toate convorbirile sau comunicările efectuate) sau dacă acestea au fost comunicate selectiv şi cine a realizat selecţia. 
 
15. Să comunice dacă pe parcursul urmăririi penale în dosarul penal nr. 23/P/20l4 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a primit, raportat la dispoziţiile art.8 din Protocol, de la SRI, în baza cooperării, informaţii clasificate, care sunt persoanele care au avut acces la aceste informaţii clasificate (procuror, organe de cercetare penală) şi dacă aceste informaţii au fost introduse în dosarul cauzei în urma declasificării. 
 
Răspunsul procurorilor DNA va fi luat în discuţie la termenul din 3 iunie al procesului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: