Debite în creştere pe râuri din Munţii Apuseni. Autorităţile intervin pentru decolmatare şi lărgirea albiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Autorităţile din judeţul Alba anunţă, sâmbătă seară, debite în creştere pe râuri din Munţii Apuseni, unde se intervine pentru decolmatare şi lărgirea albiei.

”În contextul avertizărilor hidrologice şi meteorologice, valabile până mâine la orele 12:00, în zona Munţilor Apuseni, pe râul Arieş şi Valea Sohodol debitele sunt în creştere, iar situaţia este monitorizată de la faţa locului de către reprezentanţi ai autorităţilor locale, SVSU, SGA, ISU, IPJ si IJJ”, a transmis, sâmbătă seară, ISU Alba.  

Sursa citată a precizat că se intervine preventiv pe Valea Sohodol cu un buldoexcavator, aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, pentru decolmatare şi lărgirea albiei. 

meteorologii au emis Cod galben de ploi şi ninsori însemnate cantitativ, de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 12.00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Alba, Arad, Timiş, Mehedinţi şi Gorj. 

Potrivit INGHA, este cod portocaliu de sâmbătă, ora 16.00, până pe 27 decembrie, la ora 12.00, pentru râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţul Alba), Bega ( judeţul Timiş) şi Timiş (judeţele Timiş şi Caraş-Severin). 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite