Istoria falsificată de propaganda epocii de aur

Istoria falsificată de propaganda epocii de aur

Sărbătorirea regelui dac Burebista a avut loc în 1980 pe stadionul ”23 August”

În plin avânt al regimului comunist condus cu mână de fier de Nicolae Ceauşescu, propagandiştii regimului au pus la cale una dintre cele mai mari mistificări ale istoriei românilor. S-a ajuns până acolo încât a fost reinventată biografia regelui dac Burebista, astfel încât aceasta să se potrivească perfect cu cea a dictatorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Această mistificare a istoriei s-a întâmplat în anul 1980 şi a avut ca punct de plecare o vizită efectuată de Nicolae Ceauşescu în Iran, în octombie 1971. Şahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, a organizat atunci o mega-sărbătoare cu invitaţi din toată lumea, pentru a sărbători 2.500 de ani de la înfiinţarea Imperului Persan. Ceauşescu a fost atât de impresionat încât şi-a dat seama imediat de valoare apropagandistică a unui asemenea eveniment. Prin urmare, în august 1980, pe fostul stadion 23 august avea loc o mare ceremonie propagandistică pentru aniversarea a 2.050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat şi independent condus de Burebista. 
 
Evenimentul de pe stadionul ”23 August” a fost organizat special pentru a coincide cu un congres mondial de istorie care avea loc în perioada respectivă la Bucureşti, cu peste 3.000 de istorici din toată lumea şi unde a existat o sesiune specială dedicată regelui dac.
 
”Prilejul folosit pentru a conferi regelui get o dimensiune propagandistică internaţională a fost Congresul Mondial de Istorie din 1980. La San Francisco în 1975, fără îndoială în contextul acelor ani în care ţara noastră putea părea un aliat al Occidentului, propunerea delegaţiei României de organizare la Bucureşti a viitorului congres fusese acceptată. Peste cinci ani, statutul României nu mai era la fel de favorabil, dar maşinăria organizatorică nu mai putea să dea înapoi, drept care, în august 1980, peste 3.000 de participanţi din majoritatea ţărilor lumii s au întâlnit la Bucureşti. Aici, în uvertură, ei au avut parte de celebrarea cu mare pompă, într o sesiune specială organizată în marginea Congresului Mondial, de comemorarea a 2050 de ani de la întemeierea de către Burebista a statului unitar şi centralizat geto dac”, afirmă istoricul Zoe Petre.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările