Comandorul american de origine română care a distrus şase avioane japoneze în opt minute. I se spunea „Indestructibilul“

Comandorul american de origine română care a distrus şase avioane japoneze în opt minute. I se spunea „Indestructibilul“

Comandorul Alexander Vraciu ân avionul său Grumman F6F Hellcat după misiunea ”După Apus” în timpul Bătăliei din Marea Filipinelor (20 iunie 1944)

Alexander Vraciu, poreclit „Indestructibilul”, a fost unul dintre cei mai curajoşi şi de succes aviatori ai armatei SUA în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acesta a distrus în total 19 avioane japoneze, dintre care şase au fost doborâte în timpul unei acţiuni care a durat opt minute.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiu al unor imigranţi români, Alexander Vraciu s-a născut în partea estică a oraşului Chicago, unde a existat o comunitatea mare de români între anii 1900 si 1950. Vraciu a copilărit în România, tatăl său fiind din Poiana Sibiului, iar mama din Sebeş, judeţul Alba. La începutul anilor 1941 a absolvit Universitatea DePauw iar în acelaşi an s-a înrolat ca aviator în Marina Militară a Statelor Unite ale Americii.
 
În 1942, Vraciu a fost mobilizat ca sublocotenent al Marinei Statelor Unite ale Americii. La sfârşitul lunii martie 1943 a fost mutat la Escadrila de avioane de vânătoare (VF-6), sub comanda lt.comandor Edward ”Butch” O'Hare, primul ”as” al Marinei SUA. O'Hare l-a făcut pe Vraciu coechipierul său, dându-i sfaturi valoaroase privind luptele aeriene. Escadrila a intrat în luptă în octombrie 1943, pe portavionul USS Independence.
 
Alexander Vraciu a obţinut prima sa victorie aeriană la 10 octombrie 1943 într-o acţiune din zona insulelor Wake. El şi O'Hare au dat peste o formaţiune inamică. O'Hare a coborât sub nori pentru a ataca un Mitsubishi Zero japonez, Vraciu pierzându-l, dar s-a angajat în urmărirea unui al doilea avion de vânătoare Zero spre Wake Island, unde avionul japonez a aterizat. Vraciu a distrus avionul japonez la sol. Apoi a observat un bombardier japonez a Mitsubishi G4M („Betty") pe care l-a doborât. În legătură cu acest moment, Vraciu a comentat mai târziu următoarele: ”O'Hare îi învăţa pe piloţii escadrilei lucruri mărunte, care mai târziu le salvau vieţile. Un exemplu era ca înainte de a te angaja într-un atac cu foc de mitralieră să-ţi răsuceşti bine capul jur-împrejur pentru a te asigura că nu eşti urmărit de vreun avion de vânătoare inamic”. 
 
Ulterior, escadronul de avioane de vânătoare din care făcea parte şi pilotul d eorigine română s-a transferat la bordul portavionului USS Intrepid, poreclit „Cel rău” datorită reputaţiei sale de a aduce ghinion. De aici, Vraciu a început să doboare mai multe avioane inamice într-o singură zi: trei avioane de bombardament „Betty” la 29 ianuarie 1944 şi patru avioane de vânătoare deasupra atolului Truk în 17 februarie 1944.  În pofida faptului că avea oportunitatea de a fi retras temporar din activitate în SUA, Vraciu a cerut să fie trimis în luptă şi astfel a fost mutat împreună cu escadrila VF-16 pe on USS Lexington. Până la mijlocul lunii iunie avea la activ 12 avioane inamice doborâte, la timpul respectiv acesta fiind un record al aviatorilor aflaţi pe navele de luptă ale SUA
 
Ziua în care Vraciu a repurtat cel mai mare succes ca pilot a fost în timpul primei Bătălii din Marea Filipinelor, zi cunoscută de asemenea şi ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane” din data de 19 iunie. În ciuda faptului că compresorul de supraalimentare s-a defectat, Vraciu a interceptat o formaţiune de bombardiere în picaj japoneze, distrugând şase dintre ele doar în opt minute. După ce Vraciu a aterizat, responsabilul care se ocupa cu logistica militară de pe portavionul „Lexington” a descoperit că a folosit doar 360 de cartuşe; pentru fiecare dintre cele şase avioane doborâte revenind o rafală mai scurtă de şase secunde. În ziua următoare, escortând avioane de bombardament americane într-un raid asupra Primei Flote Aeriene Japoneze de pe Kido Butai/Flota Mobilă, Vraciu a doborât cel de-al 19-lea avion, ajungând astfel cu o distanţă considerabilă primul dintre aşii Marinei SUA, ”titlu pe care l-a avut pentru o perioadă de patru luni. Pentru succesul său din Prima Bătălie din Marea Filipinelor, Vraciu a fost propus pentru a fi decorat cu Medalia de Onoare.
 
Cu toate acestea, când a ajuns pentru aprobare la amiralul George Dominic Murray, acesta a acordat doar decoraţia Crucea Marinei Militare. Imediat după aceasta Vraciu a primit sarcina să promoveze vânzarea acţiunilor de război în SUA pentru a sprijini efortul de război. În cursul acestei campanii s-a căsătorit cu Kathryn Horn cu care vor avea trei fete şi doi băieţi. Mai târziu în anul 1944, Vraciu a reuşit să se întoarcă în lupte zburând pe avionul de vânătoare F6F Hellcat în escadrila VF-20. După două misiuni cu escadrila VF-20, a fost doborât de antiaeriană deasupra insulelor Filipine. Vraciu a fost salvat de luptătorii din rezistenţa filipineză care l-au numit comandantul unităţii de gherilă care număra 180 de luptători. După şase săptămâni a reuşit să contacteze armata americană, întorcându-se, astfel, la Marina militară.
 
 
Alexander Vraciu a încheiatt războiul ca al patrulea ”as” al Marinei Militare SUA. După război a devenit pilot de încercare. S-a retras din armată în anul 1964 şi a lucrat în domeniul bancar. În anul 2007 a apărut în „Ucigaşul de Zero-uri”, un episod al canalului History Channel. Eroul de origine română a refuzat în mod încăpăţânat să-şi scrie autobiografia.
 
Cu toate acestea, Vraciu a cooperat cu Indiana Historical Society Press, care în luna mai 2010 a publicat un articol despre viaţa sa cu titlul „Pilot de avion de vânătoare: Cariera lui Alex Vraciu în al Doilea Război Mondial”. VRaciu a murit în 2015, decesul acestuia fiind anunţat de ziarul New York Times. Ziarul scria că Vraciu a rămas, până în ultimele clipe, un om modest şi că, atunci când îşi amintea de război, spunea că principalele motivaţii care l-au mânat în luptă au fost dorinţa de răzbunare faţă de atacul japonezilor de la Pearl Harbor şi faţă de moartea comandorului O’Hare, cel care îi fusese mentor. Vraciu a mai povestit că, înainte de a intra în luptă, făcuse o înţelegere cu unchiul său, care îi promisese câte 100 de dolari pentru fiecare avion doborât. „Eu nu am luptat pentru medalii şi nici pentru bani”, spunea Alex Vraciu într-unul din ultimele sale interviuri.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările