FOTO Au furat dintr-un magazin de haine şi au revenit să plătească paguba după ce imaginile au fost publicate pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi tineri au revenit în magazin şi au plătit hainele sustrase
Cei doi tineri au revenit în magazin şi au plătit hainele sustrase

Două persoane surprinse la furat de camerele de supraveghere ale unui magazin din Alba Iulia au revenit şi au plătit obiectele sustrase după ce imaginile au fost postate pe internet.

Doi tineri au fost surprinşi vineri, 29 martie, pe camerele de supraveghere ale unui magazin din municipiul Alba Iulia, după ce ar fi furat din local. 

Reprezentanţii societăţii au publicat imaginile cu aceştia pe reţeaua de socializare Facebook, iar la scurt timp, au fost contactaţi de presupuşii făptaşi, care au revenit a doua zi şi au achitat contravaloarea produsului furat. 

   

„Vineri 29.03.2019 aceste 2 persoane au furat din magazinul nostru. Daca le recunoaste cineva ne-ar fi de folos orice informatie”, au postat reprezentanţii magazinului Empire shoes, duminică, pe reţeaua de socializare Facebook, alături de imagini cu presupuşii hoţi.

Luni, cei doi tineri, un bărbat şi o femeie, au revenit în magazin, unde au achitat contravaloarea produslui furat. „Mii de mulţumiri vouă pt interesul manifestat faţă de situaţia prin care am trecut vinerea trecută, în legătură cu furtul din magazin.

Făptaşii au revenit astăzi în magazin şi au achitat contravaloarea produsului furat. Evident nu şi-au recunoscut fapta însă înregistrarea video vorbeşte de la sine. Se pare ca nu sunt locuitori ai oraşului nostru, cel mai probabil sunt din Buzău, luându-ne dupa nr de la maşina ce o conduceau”, au scris luni, reprezentanţii magazinului. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite