Armele dacilor. Cum arătau falxul şi pumnalul sica, celebrele obiecte de luptă care au băgat spaima în soldaţii romani

Armele dacilor. Cum arătau falxul şi pumnalul sica, celebrele obiecte de luptă care au băgat spaima în soldaţii romani

Falxul dacic, o armă temută de duşmanii dacilor

Dacii aveau nevoie, ca şi alte popoare războinice, de o armată şi un armament corespunzător cerinţelor luptătorilor din acea perioadă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit istoricilor, stabilirea caracteristicilor armamentului (combinaţiile dintre diferite tipuri de arme) şi specificului artei militare dacice este un segment destul de dificil 
de reconstituit.
 
Oastea dacilor era compusă din pedestraşi (oameni de rând – comati) şi călăreţi (cei mai mulţi dintre ei din categoria nobililor – tarabostes, sau pileati). Armele de ofensivă ale cavaleriei dacice erau reprezentate de spadele lungi drepte sau scurte şi drepte, utilizate pentru atât pentru tăiere cât şi pentru împuns; lănci şi suliţe pentru aruncare şi nelipsitele arcuri; probabil purtătorii lor constituind contingente separate ale infanteriei sau cavaleriei. Pentru apărare foloseau scutul de formă ovală, unii dintre ei acoperiţi, cu coifuri şi armuri (cămăşi de zale sau segmente din fier şi platoşe din piele). 
 
Armele dacilor au fost împărţite în două tipuri principale: ofensive (spada, falxul, pumnalul de luptă – sica, lancea, suliţa, toporul, arcul şi săgeata) şi defensive (scutul, coiful, cămaşa de zale şi platoşele din piele).
 
Spada: La daci, spadele sunt de doua feluri: lungi, de tip celtic, si scurte, de tip gladius. În zona munţilor Orăşiei s-au gasit şi spade cu mâner lung, folosite cu ambele mâini. Spadele aveau două tăişuri şi vârfuri ascuţite, cu lăţimea lamei în jur de 4-6 cm. Lungimea acestora era în medie de 75-95 cm, din care mânerul aveau până la 20 cm. Unele dintre ele aveau şi canal de scurgere a sângelui. Erau utilizate atât pentru lovituri de tăiere, cât şi pentru împungere. Mai există un tip de spadă dreaptă, cu un singur tăiş. Aceasta are lama dreaptă, făcând parte din categoria spadelor scurte (50-55 cm), cu mâner de 10 cm, deci pentru o singură mână.
 
Falxul: În antichitate desemna toate obiectele (seceră, cosor, coasă, cange) de formă şi mărimi diferite care aveau în comun tăişul pe partea interioară a lamei. Dimensiunile acestora erau între 70 şi 100 cm lungimea lamei, din care 30-40 cm reprezenta mânerul de prindere; lăţimea era de la 3 la 5 cm. Datorită folosirii ambelor mâini, avantajul era creşterea puterii de lovitură, fiind o armă de despicare şi nu de împungere. De asemenea ca avantaj trebuie menţionată şi mobilitatea mult mai mare a celui înarmat cu falx faţă de orice alt tip de luptător.
 
Pumnalul: Ovidiu Nasso, poetul exilat la Tomis, scria: „dacul este gata în fiecare clipă să producă răni cu cuţitul, care este purtat de orice bărbat lângă şold”. Aceste pumnale sunt de două categorii: cu lama dreaptă şi curbă (sica). Şi aceasta se caracterizează prin muchia interioară ascuţită a lamei, fiind ideală pentru lupta de aproape, mai ales în încleştările unde distanţa faţă de inamic este minimă. Pumnalul sica este considerată cea mai reprezentativă armă dacică. Avea lama curbată şi o secţiune triunghiulară, cu şanţ de scurgere a sângelui de-a lungul lamei şi motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamă. Dimensiunile variau între 25 şi 35 cm lungime. Având o rază scurtă de acţiune, eficacitatea sa era maximă când era folosit pentru înjunghiere şi secţionare, fiind mult mai redusă când era vorba de lovire. Pumnalul a fost o armă importantă, la daci cumulând şi o serie de elemente distinctive, de natură estetică şi simbolică.
 

Falxul dacic
 
Lancea şi suliţa: Ca număr, sunt cele mai răspândite arme dacice. Diferenţa dintre ele constă doar în dimensiunea lamelor: suliţele, ca arme de aruncat, erau ceva mai mici (15-20 cm), pe când lamele lăncilor ating deseori 30 cm. Ca proporţii, suliţele erau de dimensiunea luptătorilor, iar lăncile erau mult mai mari, atingând şi 2,5 m. Ambele au tuburi de înmănuşare prevăzute cu un orificiu în care era fixat un cui pentru prinderea mai bună de partea de lemn a armei, iar în partea opusă era fixat un călcâi din fier. Acesta oferea un echilibru pieselor, în timpul aruncării, cât şi o protecţie sporită (prin înfingerea în pământ) împotriva atacului cavaleriei.

Pumnal sica din colecţia Muzeului Unirii din Alba Iulua
 
Toporul (securea de luptă). Acest tip de armă apare atât pe Monumentul de la Adamclisi cât şi pe Columna lui Traian, sau în descoperirile arheologice. Lungimea acestora este de 14-33 cm. Exemplarele descoperite la Grădiştea Muncelului sunt dotate cu cârlige, utilizate, probabil, pentru îndepărtarea călăreţului inamic de pe cal.
 
Arcul şi săgeţile: Arcul era utilizat în calitate de armă universală: de luptă şi de vânătoare. Ca o dovadă a utilizării de către daci a acestei arme sunt numeroasele vârfuri de săgeţi descoperite în aşezări şau în mormintele de la periferia lumii dacice, cât şi unele scene de pe Columnă. Imaginile de mai sus dar şi sursele literare mărturisesc că dacii utilizau arcul de tip „scitic”, termen destul de relativ, deoarece asemenea arcuri erau răspândite la multe popoare. Dimensiunile acestor arcuri nu erau prea mari, în stare întinsă având 60-80 cm.
 
Arme dacice descoperite în situri arheologice
 
Scutul: Despre existenţa acestuia la daci mărturisesc numeroasele scene de pe Columnă, metopele de la Adamclisi, cât şi multele descoperiri arheologice (părţile metalice ale acestora). Acesta era utilizat atât de nobilimea călare cât şi de pedestrime. Dacii utilizau cu precădere scuturile ovale, bogat ornamentate; partea de lemn era acoperită cu piele, peste care veneau părţile metalice (umbo-ul, parte centrală a scutului şi banda exterioară, tot din fier). Dimensiunile acestora aveau un raport de 2:1 faţă de luptător. (Sursa documentare: terradacica.ro)

Citiţi şi:

 

Record de ciclism în Cetatea Alba Iulia. Bloggerul de turism Ben Southall a înconjurat de 100 de ori fortificaţia şi a parcurs 270 de kilometri

 

Culorile şi simbolistica. Ce semnifică cele mai importante nuanţe din viaţa noastră

 
 

Pretenţiile Deliei pentru concertul de la AlbaFest: tunuri de căldură pe scenă, cort încălzit sau răcit, cameră cu canapea. 

 

Minunăţiile din Scăriţa-Belioara, rezervaţia din Apuseni cu vârfuri spectaculoase şi cu peşteri fără fund

 

„Şura culturală“ în care sunt interzise internetul şi televizorul. Clădirea convertită din gospodărie comunală în pensiune de clasă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: