Alba: Funcţionarii de la Finanţe arestaţi preventiv au fost suspendaţi din funcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful de serviciu Dorin Conţan şi inspectorii fiscali Ioan Ispas şi Ioan Sârbu au fost suspendaţi din funcţie de conducerea Direcţiei de Finanţe Alba. Pentru directorul adjunct Ioan Dobra se aşteaptă o decizie similară de la ANAF.

Trei funcţionari de la Finanţele Publice Alba acuzaţi că ar fi favorizat grupul infracţional de la firma Pomponio, care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 2,2 milioane de lei, au fost suspendaţi de conducerea instituţiei cu data de 13 mai.

Practic măsura a fost aplicată din ziua în care Direcţia de Finanţe a fost înştiinţată oficial că Dorin Conţan, Ioan Ispas şi Ioan Sârbu au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

În cazul directorului adjunct al Fiscului din Alba, Ioan Dobra, arestat preventiv în acelaşi dosar, eventuala suspendare din funcţie poate fi luată doar de conducerea ANAF.

Recursul formulat de cei patru funcţionari de la DGFP Alba, arestaţi preventiv în dosarul în care sunt acuzaţi că au sprijinit grupul infracţional de la firma Pomponio, va fi judecat marţi, de la ora 09.00,  la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Dosarul cu numărul 626/57/2011, constituit la Curtea de Apel Alba Iulia unde s-a judecat propunerea de arestare a procurorilor DIICOT pentru inculpaţii Ioan Dobra, Dorin Conţan, Ioan Ispas şi Ioan Sârbu, a ajuns vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citiţi şi: Directorul adjunct de la Finanţe şi trei inspectori fiscali au fost arestaţi preventiv. Sunt acuzaţi că au sprijinit un grup infracţional

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite