Alba: Florin Andronescu, expert în calitatea energiei electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Andronescu este directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba
Florin Andronescu este directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba

Florin Andronescu a fost mereu atras de partea tehnică a lucrurilor. Are o experienţă de 32 de ani în inginerie. A absolvit Universitatea electrotehnică la Craiova, dar paşii l-au purtat spre Întreprinderea de Utilaje din Alba Iulia unde a lucrat până în anul 1991.

Născut la: 15 aprilie 1955, localitatea Mândra, jud. Argeş
Studii: Master Management financiar, contabil şi al întreprinderii
Familie: căsătorit, un băiat

„Încă din liceu am avut înclinaţii spre partea tehnică. Mi-a plăcut şi îmi place în continuare acest domeniu“, a spus Florin Andronescu. Din dorinţa de noutate, s-a reprofilat pe energetică.

„Domeniul a rămas acelaşi, dar simţeam că trebuie să fac şi altceva. Aşa am ajuns să coordonez activitatea de dispecerat în cadrul Electrica“, povesteşte Andronescu.

Pregătire la nivel european

Tot din dorinţa de noutate, urmează un curs prin intermediul programului european „Leonardo“. „Este un curs de viitor în domeniul calităţii energiei electrice. În România, acesta a început în urmă cu aproximativ cinci ani şi este organizat pe nivele, începător, mediu şi avansat. În Europa, inclusiv ţara noastră, pregătirea a ajuns la nivelul doi de formare. Sunt în total doar 50 de experţi în calitatea energiei electrice“, a precizat Florin Andronescu.

El este cel care din anul 2008, încă de la înfiinţare, se ocupă de coordonarea activităţii Agenţiei Locale a Energiei Alba (ALEA), una dintre cele opt agenţii înfiinţate la nivel naţional. „Este un domeniu nou şi de viitor. Este o muncă foarte interesantă, care m-a acaparat cu totul. Am pornit de la un proiect, ne-am transformat în colectiv, iar acum am ajuns o instituţie prin care încercăm ca pe baza strategiilor europene să găsim soluţii pe plan local în domeniul surselor de energie regenerabilă“, a precizat Florin Andronescu. Face parte din echipa care a realizat harta eoliană a judeţului Alba.

Ce proiecte desfăşuraţi la nivelul ALEA?
F.A.: „Cel mai recent proiect este cel al stânii ecologice de la Pianu de Jos unde am reuşit să facem o alimentare bazată pe energie eoliană şi cea produsă solară. Am oferit sprijin unei firme din Sebeş pentru a obţine finanţare europeană pentru realizarea unui parc fotovoltaic la Pianu. Împreună cu primăria Noşlac avem în evaluare un proiect pentru iluminatul stradal din surse solare. Dacă acesta va fi aprobat, va fi o premieră la nivel naţional“.

Cum este perceput acest domeniu?
F.A.: „La sfârşitul lunii septembrie am organizat cea de-a treia ediţie a Târgului ALEA. Firmele participante la târg, nu doar au oferit echipamente ci au consiliat direct oamenii. Sunt foarte mulţi cei care s-au arătat interesaţi de acest domeniu şi acest lucru nu poate decât să ne bucure“.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite