Agresiune sexuală în recepţia unui hotel din Alba Iulia. Pedeapsa uşoară încasată de autor

Agresiune sexuală în recepţia unui hotel din Alba Iulia. Pedeapsa uşoară încasată de autor

Bărbatul a atacat receptionera hotelului din Alba Iulia

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din oraşul Corabia, judeţul Olt, a fost condamnat, la Alba Iulia, la închisoare cu suspendare pentru tentativă de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victima acestuia este o femeie, receţioneră la un hotel din municipiu. Faptele au avut loc în martie 2019, iar pria hotărâre a fost pronunţată în ianuarie 2021. Inculpatul (D. Petre) a contestat decizia de condamnare la Curtea de Apel. Acesta a primit pedepasa rezultantă de 1 ani şi 2 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe mun termen de 2 ani. 
 
În actul de sesizare s-a arătat, în esenţă, că în data de 13.03.2019, în timp ce se afla în incinta unui hotel din Alba Iulia, inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată, recepţioner al hotelului, timp în care şi-a scos organul genital şi i-a solicitat să-l masturbeze, iar pe fondul refuzului acesteia, a ameninţat-o cu moartea, a prins-o de mâini, a bruscat-o şi a tras-o spre el, intenţionând să o constrângă. De asemenea, s-a reţinut că în aceeaşi zi, în timp ce se afla în incinta aceluiaşi hotel, s-a deplasat în lateralul sălii de recepţie, s-a aşezat pe un scaun şi a început să se masturbeze, de faţă fiind un recepţioner şi o persoană de sex feminin cazată la hotel Cetate. 
 
Din declaraţia victimei rezultă că aceasta i-a solicitat inculpatului să iasă afară, moment în care inculpatul a ameninţat-o cu moartea şi a prins-o de mâini, trăgând-o spre el, intenţionând să o constrângă să-l masturbeze. 

”În acel moment, persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să meargă împreună într-o altă încăpere, deoarece acolo ar putea fi surprinşi de colegi, fapt ce l-a determinat pe inculpat să elibereze spaţiul din faţa uşii, iar persoana vătămată a reuşit să iasă în sala de la recepţie, urmată de inculpat. Ulterior părăsirii încăperii, bărbatul s-a dus la lift şi i-a făcut semn persoanei vătămate să îl urmeze, însă aceasta din urmă s-a îndreptat spre recepţie în scopul de a-şi lua telefonul şi a apela serviciul 112”, se susţine în rechizitoriu. Din declaraţia persoanei vătămate rezultă că după aproximativ 50 de minute, inculpatul s-a întors în hotel, iar pe fondul stării de temere provocate anterior persoanei vătămate, aceasta s-a închis într-o încăpere cu cheia, a apelat serviciul de urgenţă 112, aşteptând în camera respectivă până a observat pe monitor că a părăsit hotelul.
 
”Se va avea în vedere gradul ridicat de vinovăţie al inculpatului în activitatea infracţională, obiectivat prin comiterea faptei cu intenţie directă, asupra persoanei vătămate de sex feminin, faţă de care inculpatul se afla într-o evidentă superioritate fizică, inculpatul împingând-o pe aceasta înapoi în încăperea de după tejghea, din care persoana vătămată intenţiona să iasă pentru a-i cere explicaţii inculpatului, după care a închis uşa. Instanţa reţine drept factor agravant al răspunderii penale şi urmările faptei comise, relevant fiind faptul că persoana vătămată a resimţit o stare de teamă ca urmare a faptei inculpatului, aceasta declarând că, fiind foarte speriată, a sunat la 112 şi a aşteptat închisă în cameră până în momentul în care a văzut pe monitor că inculpatul a părăsit hotelul”, se susţine în motivarea instanţei.
 
Magistratul a şinut cont şi de circumstanţele personale şi conduita acestuia, respectiv de împrejurarea că acesta a avut o atitudine sinceră pe parcursul efectuării cercetărilor, recunoscând şi regretând fapta, a colaborat cu organele judiciare. ”Totodată, instanţa va ţine seama şi de împrejurarea că în cauză s-a dispus efectuarea unui Raport de Expertiză medico-legală psihiatrică, prin care s-a concluzionat că inculpatul prezintă diagnosticul «Tulburare mixtă a personalităţii», însă acesta a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptelor”, se mai precizează în document. Agresorul a mai fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în foosul comunităţii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările