Unde e „capătul Pământului“: locuitorii se tem că-şi vor pierde „modul liniştit de viaţă“ după obţinerea acestui titlu

Unde
e „capătul Pământului“: locuitorii se tem că-şi vor pierde „modul liniştit
de viaţă“ după obţinerea
acestui titlu

Puerto Williams

Puerto Williams a preluat titlul deţinut până acum de Ushuaia, localitatea argentiniană aflată în apropiere şi a mutat capătul lumii de cealaltă parte a canalului Beagle, în Ţara de Foc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu această ocazie, locuitorii micului oraş chilian s-au declarat încrezători că titlul le va aduce mai mulţi turişti. În acelaşi timp, aceştia sunt îngrijoraţi de faptul că le-ar putea afecta modul de viaţă. „Suntem obişnuiţi cu liniştea, ne lăsăm uşile descuiate. Ne facem griji că ne-am putea pierde acest mod liniştit de viaţă“, spune María Luisa Muñoz, vicepreşedintele unei comunităţi Yagan din zonă. 

Localitatea se află la mai puţin de 50 de kilometri de Ushuaia, fostul deţinător al titlului. Aici exista un tren spre „capătul lumii“, o bienală de artă la „capătul lumii“, iar oraşul avea ca motto oficial „Ushuaia, fin del mundo, principio de todo“ (Ushuaia, capătul lumii, începutul a tot - trad.).

Puerto Williams a fost fondat în 1953 ca o bază navală chiliană, forţele marine funcţionând şi ca furnizori de electricitate în localitate până în 2002. Între 1982 şi 2002, numărul de locuitori a crescut de la 1.059 la 2.874 de locuitori şi perspectiva recunoaşterii statului urban deja începea să se contureze.

Clima din Puerto Williams este temperată subpolară oceanică, verile fiind scurte şi răcoroase, cu temperaturi care ajung până la 27 de grade în ianuarie, în timp ce iernile au înregistrat scăderi de temperatură care nu au coborât sub -13.8 grade în luna iunie.

„Pentru noi e un instrument de atragere a unui număr mai mare de turişti“, spune Francisca Albornoz, preşedintele Asociaţiei Turistice de la Capul Horn.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: