Pe urmele Unirii în Alba Iulia, o călătorie perfectă pentru ziua de 1 Decembrie

Pe urmele Unirii în Alba Iulia, o călătorie perfectă pentru ziua de 1 Decembrie

Cetatea din Alba Iulia / FOTO Shutterstock

De la Mihai Viteazul la ceremonia Încoronării din 1922, Alba Iulia şi-a câştigat statutul de simbol al Unirii naţionale a românilor, iar o călătorie în preajma zilei de 1 Decembrie prin centrul presărat de edificii al oraşului aminteşte la fiecare pas de câte un moment istoric de o însemnătate mai mică sau mai mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Clişeele despre Marea Unire din 1918 spun că aceasta s-a înfăptuit, mai înainte de orice, în suflete şi în minţi. Istoricii ţin să accentueze că Unirea s-a înfăptuit mai ales pe hârtie, fiind o realitate juridică recunoscută curând după luna decembrie 1918 la Versailles. Oricum ar fi, cu siguranţă Marea Unire a avut loc la Alba Iulia, iar în perioada liberă din preajma zilei de 1 Decembrie, la început de iarnă, vechiul oraş al unirii naţionale este o destinaţie turistică la fel de interesantă ca întotdeauna. Într-un perimetru de doar câteva sute de metri în centrul fostului oraş roman Apulum pot fi vizitate la pas, în atmosfera sărbătorilor de iarnă care cuprinde oraşul, atât monumentele aflate în centrul actului de la 1918, cât şi simbolurile luptei naţionale întinse pe secole şi semnele importanţei avute de oraşul Unirii în perioada interbelică. 
 

Sala Unirii, cazinoul unde Transilvania s-a unit cu Ţara

Unirea Transilvaniei cu restul provinciilor istorice a avut loc într-o sală de cazinou, construită în ultimii ani ai secolului al XIX-lea ca un loc destinat distracţiei ofiţerilor din armata austro-ungară staţionaţi la garnizoana din oraş. Pe 1 decembrie 1918, însă, a fost locul în care s-a ţinut şedinţa Marii Adunării Naţionale, iar astăzi este cunoscută drept Sala Unirii. În anii imediat următori, 1921-1922, clădirea a fost extinsă, fiind construite noi nişe şi o boltă semicirculară, decorată cu diferite coloane şi benzi. De asemenea, va fi adăugată o lungă serie de picturi care înfăţişează voievozi din istoria Principatelor şi alte personalităţi ale vieţii culturale din Transilvania. Vizitatorii pot vedea şi astăzi plăcile de marmură în care sunt inscripţionate trei texte fundamentale pentru istoria României: Proclamaţia Regelui Ferdinand în momentul intrării României în Primul Război Mondial, moţiunea prin care s-a hotărât Unirea şi textul Legii pentru unirea Transilvaniei cu România. 
 
Tot în 1922, intrarea principală va lua forma unui arc de triumf prin care se marca însemnătatea evenimentelor care avuseseră loc cu doar patru ani în urmă. Restaurată în 1968, la 50 de ani de la Marea Unire, clădirea va găzdui din nou busturile Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria de-abia după Revoluţie. Astăzi, Sala Unirii găzduieşte un muzeu dedicat evenimentelor de care este legată istoria clădirii – se pot vedea nenumărate obiecte din momentul Unirii, de la steaguri şi mandate de împuternicire pentru votarea Unirii ale reprezentanţilor români până la aparatul de fotografiat cu care au fost făcute puţinele, dar celebrele fotografii ale momentului Unirii de pe 1 Decembrie 1918 şi, simbolic, biroul avocatului Aurel Lazăr, locul unde a fost redactată Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania în luna octombrie a anului 1918.
 

Casa unde a început guvernarea românească

Tot în zona centrală a oraşului mai poate fi văzută, doar din exterior, Casa Velican. Cu un aspect mai degrabă modest astăzi, clădirea reprezintă un adevărat punct central al luptei pentru unire din Transilvania. Camil Velican, proprietarul casei în 1918 şi membru al unei familii legate de lupta pentru autodeterminare naţională a românilor din Transilvania, a deschis uşile casei sale atât înainte de 1 decembrie 1918, cât şi în perioada următoare. Poate cel mai important moment care s-a derulat în interiorul clădirii a fost înfiinţarea, la o zi după Unire, a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, guvernul provizoriu al provinciei istorice care urma să se ocupe de paşii cruciali ai integrării în sistemul administrativ al României Mari. 
 

Monumentele luptei naţionale

În apropierea Sălii Unirii se află fostul câmp al lui Horea, locul unde s-au adunat peste 100.000 de români din întreaga Transilvanie în ziua de 1 decembrie pentru a fi în apropierea locului unde se înfăptuia Unirea şi pentru a dovedi, prin prezenţă şi aclamaţii, dorinţa naţiunii române pentru „unirea cu Ţara“. Astăzi, câmpul lui Horea poartă numele de Parcul Unirii. În aceeaşi zonă centrală, pentru a păstra un itinerar turistic marcat de simboluri ale românilor din Transilvania, se află Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Inaugurat în 1937 în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Prinţului Mihai, pe atunci purtător al titlului de Mare Voievod de Alba Iulia, monumentul a fost construit pentru a marca 150 de ani de la execuţia conducătorilor Răscoalei din 1784. Cu o înălţime de 20 de metri, monumentul este amplasat în faţa Porţii a III-a a Cetăţii medievale din Alba Iulia.
 
În soclul monumentului este construită o celulă, simbol al represiunii cu care s-au confruntat liderii Răscoalei, iar deasupra uşii de pe faţada vestică pot fi văzute, sculptate în relief, hotarele României Mari alături de figurile lui Horea, Cloşca şi Crişan. Pe faţada estică, obeliscul poartă o uriaşă statuie a zeiţei Victoria, cu o cunună de lauri în mână destinată celor trei conducători ai Răscoalei. Construit de arhitectul Octavian Mihălţan şi de sculptorul Iosif Fekete, monumentul impresionează mai ales prin modul în care îmbină elementele specifice stilului Art Deco cu subiectul istoric tratat. 
 

Catedrala Încoronării, locul în care s-a desăvârşit Unirea

După 1918-1919, România s-a trezit deodată cu nişte graniţe nesperate cu doar câţiva ani înainte, iar monarhia din fruntea ţării a căpătat un prestigiu inegalabil pentru realizările înfăptuite în timpul domniei – după ce Carol I reuşea câştigarea independenţei, Ferdinand primise deja supranumele de Reîntregitorul de Ţară. O ţară nouă, întinsă din Banat până la Nistru, cu ambiţii majore pe scena internaţională a anilor 1920, cerea şi o nouă procesiune prin care să fie consfinţită strălucirea regimului monarhic. Rezultatul a fost Catedrala Încoronării, primul lăcaş de cult ortodox construit în Transilvania după 1 Decembrie 1918, având un scop clar de la prima cărămidă: găzduirea ceremoniei de încoronare a Regelui şi a Reginei României Mari, Ferdinand şi Maria.
 
Catedrala Încoronării din Alba Iulia / FOTO Shutterstock
 

Un secol plin de istorie

Construită în doar nouă luni, între 1921 şi 1922, Catedrala Încoronării poate fi catalogată, din punct de vedere al arhitecturii, drept o construcţie în stilul neobrâncovenesc, influent în arhitectura naţională din prima parte a secolului al XX-lea. Cu un turn-clopotniţă înalt de 52 de metri şi construită într-un plan în formă de cruce greacă, Catedrala a fost intenţionat ridicată în aşa fel încât să reproducă vechiul model al bisericii de la Curtea Domnească din Târgovişte. În pridvor, astăzi, pot fi observate patru plăci comemorative, acestea menţionând vremelnica unire realizată în 1600 de către Mihai Viteazul, tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (acum, Alba Iulia), momentul Răscoalei conduse de Horea Cloşca şi Crişan, precum şi momentul aşa-numitei „reîntregiri“ din 1948, când clerul şi credincioşii Bisericii Greco-Catolice din Transilvania, desfiinţată de autorităţile comuniste, treceau obligaţi la ortodoxie, iar lăcaşul de cult primea un nou nume: Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române.
 
În interior pot fi admirate portretele lui Mihai Viteazul şi Doamnei Stanca, precum şi portretul Regelui Ferdinand şi pe cel al Reginei Maria, pictaţi în hainele de gală pe care le-au purtat cu ocazia încoronării din 1922. Evenimentul încoronării a avut loc pe data de 15 octombrie 1922, încoronarea propriu-zisă a celor doi monarhi fiind realizată în faţa Turnului care adăposteşte clopotniţa în prezenţa reprezentanţilor caselor regale ale mapamondului din perioada interbelică, a mai multor personalităţi politice europene, a elitei politice româneşti şi mai multor mii de ţărani veniţi din toate colţurile ţării. Din perioada medievală, trecând prin momentul unirii lui Mihai Viteazul, al Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, al Memorandumului din 1892 şi al Unirii din 1 Decembrie, încoronarea din 1922 a fost văzută în epocă drept un punct final, desăvârşit, al istoriei românilor din Transilvania. 
 

Istoria completă a transilvănenilor

Chiar dacă momentul Unirii Transilvaniei cu România rămâne definitoriu pentru istoria şi, parţial, pentru geografia oraşului Alba Iulia, un itinerar turistic pe străzile vechii urbe nu trebuie să se limiteze la edificiile definitorii pentru momentul 1918. Tot în centrul oraşului se află şi Cetatea Alba Carolina – numită după împăratul Carol al VI-lea, fiind ridicată între 1715 şi 1738, în timpul domniei acestuia, fortificaţia înglobează alte două rânduri de vestigii istorice: castrul ridicat în perioada romană şi cetatea utilizată drept bastion în perioada medievală. Întinsă pe o suprafaţă de 110 hectare şi construită în formă de stea cu şapte colţuri, ascunzând tot atâtea bastioane, Cetatea este cel mai important monument din perioada barocă din întreaga Transilvanie. În mod evident construită cu scopuri militare, Cetatea a fost atacată o singură dată, în 1849, dar fără succes, iar în prezent este locul în care bate inima culturală a oraşului, majoritatea edificiilor fiind plasate în interiorul zidurilor.
 

Palatul Principilor

În interiorul imensei fortificaţii militare se regăseşte Palatul Principilor, alături de vechea Catedrală Romano-Catolică, a cărei construcţie a fost realizată în primii ani ai secolului al XI-lea. Palatul Principilor, în forma actuală, a fost construit mai târziu, în secolul al XV-lea, şi a servit din secolul următor drept reşedinţă pentru conducătorii Transilvaniei, fiind refăcut şi extins în timpul principilor Sigismund Bathory şi Gheorghe Rakoczi I cu ajutorul mai multor arhitecţi aduşi din cele mai importante centre culturale ale Europei.
 
Statuia lui Mihai Viteazul din Alba Iulia / FOTO Shutterstock
 
Timp de aproape un an, Palatul l-a găzduit pe Mihai Viteazul, acesta conducând de la Alba Iulia principatul Transilvaniei în perioada în care reuşise să unifice pentru o scurtă perioadă toate provinciile istorice româneşti sub conducerea sa personală. Astăzi, un basorelief realizat în bronz înfăţişează o scenă alegorică în care domnitorul este primit cu pâine şi sare de către poporul fericit cu reuşita acestuia, placa comemorativă datând din 1975, când în plină perioadă de construire a cultului eroilor naţionali sub comunism au fost sărbătoriţi 375 de ani de la scurta unire realizate de Mihai Viteazul. Cu câţiva ani înainte, în 1968, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Unirea din 1918, evitând referinţele la rolul jucat de Casa Regală a României în procesul de unire a Transilvaniei, autorităţile comuniste inaugurau, sub privirile lui Nicolae Ceauşescu, o imensă statuie din bronz a lui Mihai Viteazul, care tronează şi astăzi în faţa intrării în palat – ajuns în administraţia armatei în urma Unirii din 1918, rămânând până recent un obiectiv cu destinaţie militară, alături de cea turistică.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările