Oraşul dulce de pe râul Po

Aşezat strategic la poalele Alpilor şi pe ţărmul unui râu cu nume scurt, dintr-o bucată, Torino e o nestemată nedescoperită încă de fluviile de turişti. Recunosc, am neglijat oraşul. L-am tratat ca pe o gazdă de patinaj artistic şi atât. Dar Torino mi-a aruncat atâtea dulci ocheade pe parcursul vizitei, că m-aş întoarce şi mâine să-l cunosc mai bine.

Nu plecaţi la drum cu idei preconcepute: Torino nu e doar un oraş industrial. E un oraş cu arhitectură impresionantă, oraşul în care Filippo Juvarra, prim arhitect al Curţii de Savoia, s-a jucat cu formele, mărimile, materialele, şi, mai presus de toate, un oraş care miroase a dulce, un dulce care-ţi dă peste cap toate simţurile. Nici nu-i de mirare, Torino e patria ciocolatelor micuţe, „gianduiotto", de forma unor bărcuţe răsturnate, şi găzduieşte zeci (dacă nu sute) de gelaterii, „pasticcerii" şi ciocolaterii.

Ţintă: Palavela

Desigur, eu am văzut şi am gustat puţin din toate cele de mai sus, pentru c-am ajuns la Torino atrasă de un obiectiv turistic de importanţă capitală. Palavela. Arena în care s-a desfăşurat, în 2006, concursul olimpic de patinaj şi care acum, în martie 2010, a primit cu porţile deschise zecile de concurenţi şi miile de fani participanţi la Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic. Da. De-asta m‑am dus eu la Torino. Să-l văd pe Daisuke Takahashi, pe Brian Joubert, pe Tessa Virtue şi pe Scott Moir, pe Aliona Savchenko şi pe Robin Szolkowy, pe Yu-Na Kim, pe Mao Asada şi-n primul rând pe Evgeni Plushenko. Dar Plushenko, spre necazul meu, n-a apărut în Palavela.

V-aş putea povesti câte-n lună şi-n stele despre prima competiţie de patinaj artistic văzută cu ochii mei (că până acum le-am trăit la televizor, mai cu seamă prin intermediul lui Cristian Ţopescu), dar mă opresc. Şi trec de la cultura sportivă la cultura mare. Şi vă spun că-n fiecare zi, cu suta la oră, până începea patinajul, luam şi-o gură bună de muzee. De palate. De biserici. Că Torino are destule. Înainte de toate, o observaţie utilă: turistului îi şade bine-n buzunar cu un card Torino Piemonte, care costă 35 de euro pe 7 zile, şi care oferă intrare liberă la peste 170 de muzee, monumente şi castele din întreaga regiune Piemont, precum şi transport gratuit pe autobuzele şi troleele piemonteze.

Un muzeu la înălţime

Eu am intrat prima dată în Palazzo Madama, un monstru de palat din Piazza Castello, care găzduieşte azi Muzeul de Artă Antică. Şi-am găsit un amalgam de exponate, picturi, costume, bijuterii, cărţi, ceramică, multă ceramică, dar şi apartamentele „madamei", Maria Giovanna Battista, bogat decorate, în culori puternice şi cu oglinzi uriaşe. O să ieşiţi sfârşiţi de-aici, vă spun, atâtea-s de văzut!

Simbolul oraşului e, însă, Mole Antonelliana, care-a fost la un moment dat cea mai înaltă clădire din cărămidă din Europa. Clădirea pe care o găsiţi pe toate pliantele şi vederile torineze şi care adăposteşte astăzi o minune de muzeu: Muzeul Naţional al Cinematografiei.

Cu tot cu pălăria lui Chaplin, fularul lui Fellini, bustiera şi pantofii lui Marilyn, cu sute de poze şi zeci de afişe, cu o zonă interactivă de toată frumuseţea, cu lanterne magice şi teatru de umbre... Da, Mole Antonelliana e, într-adevăr, de văzut în Torino, după cum trebuie musai văzut şi Museo Egizio, cu cea mai largă colecţie de antichităţi egiptene după cea găzduită de muzeul de acelaşi fel din Cairo. Nu rataţi nici Basilica di Superga, frumoasa biserică proptită pe un deal, în apropierea oraşului Torino, care adăposteşte toate mormintele celor din familia de Savoia, după cum nu trebuie ratat nici micul, dar preţiosul muzeu al giulgiului, Museo della Sindone, de pe Via San Domenico.

Muzeul trece prin toată povestea pânzei care-a făcut istorie, iar vizita nu-ţi spune ce să crezi, dar îţi dă de gândit. Reţineţi, însă, giulgiul nu e în muzeu, aşa cum insistă şi ghidul, la intrare. Giulgiul din Torino, unul dintre cele mai importante simboluri ale lumii creştine (cu toate poveştile şi întrebările care decurg de-aici), se află în catedrala din oraş şi e expus publicului şi pelerinilor chiar zilele acestea, după zece ani de pauză.

„Cioccolata calda fondente gianduja"

Şi-ar mai fi şi Borgo Medievale, cetatea medievală piemonteză recreată în mijlocul oraşului, şi domeniul de vânătoare „La Venaria Reale", şi Via Garibaldi, cea mai lungă stradă pietonală din Europa, arhiplină duminica, când toată lumea iese la promenadă şi face cozi până în mijlocul străzii la gelaterii şi ciocolaterii. Amintesc doar două şi spun c-o să mă pomeniţi: Venchi şi Grom. În ultima, am băut o „cioccolata calda fondente gianduja", dulce şi bună, bună şi dulce, care-a rămas sub formă de stropi cafenii şi pe cizmele mele de piele întoarsă, pe care-am refuzat să le şterg multă vreme după finalul sejurului.

Dar, cum v-am spus, pe mine nu m-au interesat toate astea. Pe mine m-a interesat Palavela. Şi-acolo mi‑am petrecut eu mare parte a concediului meu torinez. Dar asta nu înseamnă că n‑aş recidiva, că nu m-aş întoarce în Torino, să-l savurez pe îndelete...

La Torino cu Florentina Ţone

Florentina Ţone a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2004. A descoperit istoria orală prin anul II de facultate şi de-atunci nu se mai satură să scrie poveşti de viaţă. Interviul de istorie orală cu o mamaie din satul de baştină, „ţaţa Ioana Găletoaia", a fost publicat, în 2003, în volumul „Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale", coordonat de Zoltán Rostás şi de Sorin Stoica. În aprilie 2005 a ajuns la „Adevărul", iar de la sfârşitul lui 2009 e editor la revista „Historia".

Dac-ar fi să facă un top al lucrurilor care-i plac, ar zice fără să stea prea mult pe gânduri că-i place să scrie şi să călătorească. Ah, şi să se uite la patinaj, aşa că n-ar refuza o slujbă de „om bun la toate" la Federaţia Rusă de Patinaj Artistic.

Nu rataţi!

Ostensione della Sindone. Până la 23 mai, Giulgiul din Torino va fi expus publicului în catedrala din oraş, la zece ani de la ultima festivitate de acest fel. Pelerini din toată lumea au venit şi continuă să vină în Torino - giulgiul poate fi văzut încă din 10 aprilie.

Ceramica Lenci la Palazzo Madama. Cea mai frumoasă sală a palatului din Piazza Castello cuprinde o selecţie de obiecte ceramice realizate la Fabrica Lenci în cea mai productivă perioadă a atelierului torinez, 1929-1936, cea în care s-au produs modelele cu cel mai mare succes. Expoziţia e deschisă până la 27 iunie.

Cavaleri. De la templieri la Napoleon. Pentru aproape o mie de ani, ordinele cavalereşti au fost o prezenţă constantă în istoria Europei. Expoziţia organizată în sălile Reggiei din Venaria (în apropiere de Torino) merge din Evul Mediu până în perioada iluministă, cuprinde opere ale lui Tizian, Carracci, Rubens şi Goya, manuscrise rare, armuri şi bijuterii, şi poate fi vizitată până la 2 mai.