FOTO Belize – viaţa ca o plajă

Ce este Caye Caulker? Este un ostrov de 800 locuitori, lung de vreo doi kilometri şi lat de 800 metri, unde nu există drumuri asfaltate, ci doar nisip. Singura maşină clasică este a poliţiei.

Foarte mulţi m-au întrebat de ce s-ar duce în Belize. Poate pentru că are plaje albe, fine şi mare azurie. Poate pentru că „Blue Hole” este unul dintre cele mai spectaculoase locuri de diving din lume. Poate pentru că insuliţele din largul coastei sunt locuri extrem de relaxante fără a fi pretenţioase şi fiţoase. Poate pentru că ritmul vieţii se desfăşoară încet-încet că în reluările de la golurile Ligii Campionilor.

Sau poate pentru că aveţi prea mulţi bani de „curăţat” şi vreţi să vă deschideţi o firmă într-o cutie poştala ca să nu va mai bată la cap niciun ANAF.

Belize este o mică anomalie pe harta Americii Centrale. Este singurul stat din zona unde limba engleză este limba oficială într-o mare hispanică. Această anomalie provine din ambiţia englezilor de a apuca şi ei o limbă de pământ în America Centrală, aşa că deşi Cristofor Columb bântuise şi el prin zonă, zona a fost colonizată de englezi, pe şest, în 1638. Veniseră să exploateze pădurile din Belize. 

Evident că printre tăietorii de lemne şi-au făcut loc şi celebrii piraţi britanici care atacau galioane spaniole pline cu aur în drum spre metropolă. A continuat un vals cu autorităţile spaniole, englezii ba erau expulzaţi, ba reveneau. Ce e cert, cam spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, perfidul Albion şi-a procurat o nouă colonie. Autorităţile coloniale spaniole nu au recunoscut această anexare, iar situaţia persistă până în ziua de azi – Guatemala revendică că întreg teritoriul Belizelor ca parte a teritoriului naţional.

Auzisem multe despre Belize City înainte de a ajunge în micuţa republică, dar nu ştiam că de fapt nu este capitala ţării. Capitala se numeşte Belmopan, numără doar 8.000 de locuitori şi a fost proclamată capitală în 1961 în urma distrugătorului uragan Hattie, care a făcut praf Belize City, iar autorităţile s-au gândit să se mute undeva mai în interiorul teritoriului. 

Am ajuns în Belize cu autobuzul din Guatemala, de la Flores. După ce am trecut graniţa, într-adevăr am avut parte de o schimbare majoră de peisaj – Guatemala arată ca în filmele cu Zorro, iar după graniţă a apărut gazonul englezesc.

După circa două ore de la trecerea graniţei, am intrat, în fine, în Belize City. Niciodată nu mi-am închipuit cât de mic este. Nici nu m-am dumirit că am intrat deja în oraş că am şi oprit în faţa unei barăci – portul pentru insuliţele din larg aflat la doi paşi de centru. Vis-à-vis de port, se afla celebra poştă din oraş, o clădire de cherestea cu un singur etaj şi mansardă, dar care adăposteşte cel mai mare număr de companii din lume (celebrele firme din cutia poştală).

Credeam că poşta e un zgârie-nori mai înalt decât turnurile Petronas. Când colo, e cât o cafenea! La doi paşi, se afla principalul bulevard din oraş, o străduţă colorantă, exuberantă, dar pe care pot trece cu greu două vehicule unul lângă altul. Pe această stradă există câteva binecuvântate bănci de unde mă aprovizionez cu dolari belizieni. Şi cum în arhipelag, nu sunt nici bănci, nici case de schimb valutar, trebuie să mă aprovizionez cu destulă monedă locală încă din Belize City.

Evident, că peste tot, lucrurile se mişcă încet în Caraibe, iar ora la care trebuie să plece barca spre Caye Caulker se apropie... Dar, este totuşi ţara unde ora de plecare de la hotel este cam când se gândeşte clientul, unde vânzătorul dacă este mulţumit cu cât a vândut pe ziua respectivă, închide magazinul şi se instalează într-un hamac la umbră şi unde filozofia de viaţă „go slow!” primează peste orice altceva.

În fine, ajung în port, cumpăr ceva de băut de la un negustor iranian mutat aici de aproape 20 ani şi apare şi barca. E o şalupă, de fapt, şi numeroşi turişti ne înghesuim la bord. Echipajul, în schimb, e memorabil – căpitanul e cool, ochelari de soare, muşchi şi vitamine, iar restul echipajului e format de un negru cu căciulă rasta amintind de Bob Marley.

După circa o oră, ajungem la destinaţie... insuliţa Caye Caulker... Ce este Caye Caulker?

Este un ostrov de 800 locuitori, lung de vreo doi kilometri şi lat de 800 metri, unde nu există drumuri asfaltate, ci doar nisip, singura maşină clasică e a poliţiei, iar locuitorii mai bogaţi se plimbă cu maşinuţe electrice de golf. Peste tot se simte o atmosferă de vacanţă, iar singurii locuitori care chiar muncesc sunt cei cele două familii de chinezi care au acaparat comerţul cu produse alimentare de pe insulă. 

Caye Caulker este de asemenea punctul de oprire a oricărui backpacker de pe ruta Guatemala – Mexic, este un soi de Vama Veche a Caraibelor de Vest. Deşi preţurile sunt relativ ridicate (comparativ cu Asia de Sud Est), Caye Caulker este un loc în care să te simţi bine, să îţi arunci încălţările şi să te bucuri de marea caldă care din orice punct de pe insulă nu e mai departe de 200 metri.

În plus, Caye Caulker este în apropiere de unele dintre cele mai frumoase locuri de diving din lume. Şi nu numai faimoasa Blue Hole este la ofertă, ci numeroase alte site-uri pline cu peşti şi corali. Simţi nevoia să nu te bagi la 10 metri sub apă? No problem, snorkeling-ul este de asemenea fabulos. Plimbă-te seară pe insulă şi vei găsi o barcă care să te ducă a doua zi în locul unde vin pisicile de mare şi rechinii-nurse (nu atacă oamenii) vin pentru a fi hrăniţi de oameni... Poţi să sari în apă şi să te pozezi cu o pisică de apă în braţe sau printre rechini.

De fapt, localnicii cam cu asta se ocupă – au o barcă şi plimbă turiştii printre insule şi ostroave în locuri perfecte de snorkeling numai de ei ştiute. Am avut parte de un căpitan carismatic – Captain Steven care ne-a pus pisici de mare în braţe, a pescuit peşti ilegal fiind în rezervaţie (pe care după aceea i-a cruţat, aruncându-i înapoi în apă) şi a agăţat două englezoaice trecute de vârsta a doua.

Poţi să sari în apă şi să te pozezi cu o pisică de apă în braţe sau printre rechini.

Mâncare? Păi nici asta nu poate fi complicate şi prea anevoioasă. Din pământ, din nisip, apare un grătar, nişte carne şi gata mâncarea. Iar seara, deasupra insulei e un adevărat nor de miros de grătar - aduce cu zonele verzi de pe lângă oraşele României în plin august.

Caye Caulker – renunţă la tricou, renunţă la încălţări, renunţă la stres şi probleme. Caye Caulker (şi alte insule caraibiene) mai este faimos pentru ceva - este locul unde numeroase turiste singure renunţă şi la bikini. Dacă Thailanda sau Filipinele sunt principalele destinaţii de turism sexual pentru bărbaţii occidentali, Belize, alături de Jamaica şi Republica Dominicană, e o destinaţie de prim ordin pentru fete în căutare de sex exotic. E drept, observăm pe insule destule fete singure sau cupluri de fete agăţate fără probleme de Captain Steven-ii locali, dar la un moment dat era să rămân nemâncat.

Ne aşezăm la o masă, apare un negru, comandăm friptură. După două minute, apare o tipă, se aşază, schimbă două vorbe cu negrul şi dispar amândoi. Friptură pe foc... Apare un al doilea. Întoarce friptura. Nu trece mult timp şi mai apare o tipă. Dispar amândoi... Încep să îmi fac griji, noroc că apare un pitic la ţanc şi friptura e tocmai bună. Până am mâncat, nota a fost prezentată de primul negru.

Deci... urmează sfatul celor din Caye Caulker... Go slow şi mişcă-te în reluare. Descalţă-te şi mergi desculţ în nisip. Nu uita soarele şi să-l asculţi pe Bob Marley. Şi viaţa va fi brusc mai frumoasă.