Însă, prima dorinţă aşternută pe sufletul meu imediat după întoarcerea de la Paris a fost să merg cu ocazia până la Sankt Petersburg (via Moscova).

De atunci şi până azi toţi cei cărora le-am spus de acest plan au încercat să mă convingă să nu o fac, aducându-mi cele mai înfricoşătoare argumente: că o sa devin donator de organe, că o sa fiu violat, că o sa fiu omorât pentru 10 euro! Cel care s-a chinuit cel mai mult să mă convingă de acest lucru, preţ de câteva ore, a fost un tirist foarte amabil! Tipu’ m-a dus de la Bsitriţa Năsăud la Suceava, la simpozionul de la Universitatea Ştefan cel Mare. Mi-a zis că nici măcar el cu propriu-i tir şi având 100 kg nu merge singur în Rusia, ci doar în doi, cu încă un coleg în cabină.

Omul a fost impresionat de ce fac, m-a felicitat, dar ultimul lucru pe care mi l-a spus la despărţire a fost: „Nu te duce în Rusia!” Dar o dorinţă neîmplinită îmbolnăveşte sufletul! Mi-am amintit de prietenul meu Gleb, care e rus, şi i-am scris întrebându-l dacă e vreun pericol şi mi-a plăcut mult răspunsul lui: „C’mon! You are a Romanian, an East-European!” Apoi mi-a explicat că e doar o frică specifică celor din vest, că mă ajută să obţin viza şi mă aşteaptă la Moscova şi mă va duce la el în orasul lui natal etc.

În 7 iulie 2012, am primit rezultate examenului de licenţă şi, în aceeaşi zi, am luat-o la drum! Am pornit cu frică, nu am dormit bine în noaptea dinaintea plecării. De ce? Chiar în ultima seară pe Couchsurfing s-a anunţat dispariţia unui hitchhiker (n.r – autostopist) în Elveţia de mai bine de o lună. Chiar în seara dinainte să plec! Unii ar fi considerat ştirea vreo voce divină care le spune să stea naibii acasă! Noroc că eu nu mă rup după alea sfinte.

Am pornit la 15:00 din Floreşti. După 10 minute am prins ocazie până la Oradea. Ajuns în Oradea, am traversat oraşul până în capătul dinspre Borş. Acolo am mers pe jos cam 3 km până la primul peco. După vreo 15 minute de încercări fără rezultat am intrat în vorbă cu un şofer de microbuz Mercedes, cu numere de Bulgaria:

-Bună ziua mergeţi spre Italia?
-Da
-Şi m-aţi putea lua şi pe mine?
-Dar nu ai droguri?! (deci, BOOM!)

Cred că expresia feţei mele la aceste vorbe a fost suficient de grăitoare ca să îl convingă pe om, dar am mai scos şi un nu, de ăla cât toate zilele, la care tipul:

-Bine, hai sus. Unde mergi?
-Padova.
-No! Trec prin Padova! Eşti norocos! 1100 km dintr-o bucată! Record! (la vremea respectivă). Trebuia să ajung luni dimineaţă în Padova, aşa că pe drum am decis să mă lase cât de aproape poate de Veneţia. Văd şi „Venezia”. Chiar dacă singur . Tipul a oprit să doarmă puţin înainte de graniţa cu Slovenia, s-a întins pe cele 3 scaune ale micorbuzului\dubiţei, iar eu am dormit pe iarbă, în parcare.

(…) Îmi zisese dinainte că o să facă pauză să doarmă şi că eu ori merg mai departe, ori dorm. La 5 am,  Sebi s-a trezit şi am pornit. Slovenia are niste peisaje de vis! E Super! (…)

Sebi m-a lăsat într-o parcare la 35 de km de Veneţia, dar nu fără să îmi spună că nu sunt normal. Răspunsul meu a fost: „Nu te supăra nu vreau sa fiu normal! Nu mi se pare normal să fii normal! Aşa văd eu lucrurile”, apoi a sfârşit ca toţi ceilalţi prin a zice că e tare ce fac etc. În parcarea unde m-a lăsat Sebi, erau 2 sârbi din Belgrad, stăteau aici de 16 ore fără să fi prins nimic. Şi mergeau doar până la Verona. Închipuiţi-vă ce reacţie au avut când au auzit că eu am prins 1100 km din prima. Le-am adus noroc, după sosirea mea, la vreo 15 minute, au prins ocazie.

Era o căldură năucitoare. La vreo 15 minute după ce au plecat sârbii, am prins şi eu ocazie până la 15 km de Veneţia (aeroportul Marco Polo). De acolo am luat un bus până în oraş. (…)E extraordinar de greu şi de obositor! Mult, mult mai greu de călătorit cu autostopul pe distanţe uriaşe vara decât primăvara, toată ziua în soare, 35 de grade, cu rucsacul în cârcă, mult de mers pe jos! (…)

Ajunsesem cu o zi mai repede, iar cazare aveam asigurată prin Couchsurfing doar pentru noaptea următoare în Padova, la Boris, aşa că am decis să dorm ca un adevărat Cupidon pe plajă, în Veneţia! A fost bine în noaptea respectivă, cu excepţia câtorva ţânţari ce nu îşi vedeau de treaba lor.  A doua zi de dimineaţă am verificat în Biblioteca din Piaţa San Marco dacă nu puteam găsi ceva ce mă interesant - o a doua ediţie a hărţii ce mă interesa fusese printată în Veneţia, în 1718. Nu am găsit nimic aşa că am luat-o spre Padova (unde a fost printată ediţia de la 1700), dar nici aici nimic! Cică Napoleon ar fi de vină, a distrus totul pe aici, (…) e prima oară când am ceva împotriva idolului meu .Sala de carte veche din Padova, din altă lume! Nu o să vezi aşa ceva în România niciodată!(…)

Marţi am pornit din Padova cu direcţia Paris, cu carton de Paris, îmi zâmbea lumea, îmi făcea semne că sunt tare! Râdeau! Tocmai asta este şi ideea! Să emani energie pozitivă! Că astfel vei opri pe unul ce te duce 100-200 de km şi tot e bine.

Până la Milano a fost bine, dar de acolo trebuia să decid dacă să o iau spre Strasbourg, spre nord prin Elveţia, sau să continui spre vest cu direcţia: Torino-Chambery. Am ales a doua variantă şi am tot prins numai pe distanţe mici, printre alţii m-a luat un tirist senegalez şi un soldat american (SUA au o bază militară în apropiere de Vicenza). Americanul ăsta era un tip uriaş, de vreo doi metri şi conducea cel mai mic Smart pe care l-am văzut vreodată. Tipul s-a oferit să mă ducă în gară sau în aeroport la Milano şi să îmi cumpere bilet de Paris. L-am refuzat! I-am explicat care e povestea şi religia mea!

 

(…)De multe ori, în situaţii de genul acesta, mă întreb dacă nu ar trebui să fiu cu mai puţină inhibare, că omul chiar se invitase să îmi fie de folos, dar după cum zice vorba aia: „Îs ardelean şi nu îmi place să cer!”. (…)

După american m-au mai luat italieni şi un frate de peste Prut şi aşa am ajuns înainte de tunelul Frejus, undeva pe la 22:00, era frig – în creierii Alpilor, drumul şi parcarea pustie, dar după o oră m-a luat dl Gigi! Un şofer de microbuz, român de-al nostru! Discuţia cu dumnealui a început ca oricare alta, pentru că maşina dânsului avea numere de înmatriculare de Italia şi nu m-am prins că e român:

-Excuse me, do you go to France? Lyon, Strasbourg, Paris?
-Mă, eşti român?
-Da!
-Şi de ce nu spui aşa!?

99% din cei care te iau la ocazie sunt bărbaţi. Cu cei mai mulţi dintre ei vorbeşti despre femei, pentru că e inevitabil. (…) Dar ţin minte cu drag că am povestit cu dl Gigi foarte fain despre femei şi mi-a trezit amintiri faine! M-a întors în timp cu mulţi ani. Ştiţi starea aceea de adolescenţi ce au impresia că au lumea la picioare?

Dl Gigi m-a lăsat în apropiere de Strasbourg, într-o parcare. De aici m-a luat Silviu! Cea mai tare experienţă cu ocazia de până atunci, cea mai tare experienţă în sensul de cel mai fain om. Silviu m-a dus până la Londra! Mergea la Londra şi am decis să las Parisul pentru la întoarcere, la Londra aveam de văzut singurul exemplar rămas din ediţia de la 1700. Silviu e una din foarte foarte puţinele persoane care, după ce m-a întrebat ce fac, unde merg etc., mi-a zis „Bravo mă! eu te admir!”.

Silviu mi-a făcut cinste cu trei mese, una dintre ele, la restaurant. Mi-a pus mâncare pentru drum, două flacoane de apă. Am văzut şi eu cum găteşte un tirist la butelie mică, am dormit şi m-am odihnit foarte bine o noapte la el in cabină, am povestit de toate cu el. 24 de ore a durat cu tot cu pauze. A deviat de la drumul lui cca 30 km pe motorina celor de la firma lui doar ca să mă lase în oraş, în Londra! A oprit pe interzis ca să cobor – şi nu uitaţi că în UK circulându-se pe stânga, iar camionul fiind de România a trebuit sa cobor în mijlocul drumului. Uitasem să îmi iau lingura şi mi-a dat el! O să o ţin ca suvenir! Ce mai! Un om extraordinar! Şi la urmă, ca şi cum nu era suficient, mi-a dat trei lire să am de buzunar. Şi voi ce ziceaţi, mă!? Că o să mă omoare careva? Că o să fiu violat? E o experienţă super!

M-a lăsat în Londra şi la despărţire îi zic: „Pe mâine dimineaţă sunt în Paris”. La care el: „Mă, tu continui să mă uimeşti de o zi întruna! Îmi place cum gândeşti! Gândeşte în continuare aşa! Fii pozitiv!

(…) Ce e foarte fain într-o excursie ca asta e că eşti singur cuc, ai timp de tine la maximum, ai timp să îţi gândeşti toate problemele, pe toate feţele, şi ăsta e un lux pe care puţini şi-l permit în societatea noastră grăbită! Că stai să prinzi maşină sau dormi pe plajă în Veneţia, că dormi pe iarbă într-o parcare în Ungaria, că umbli cu rucsacul în cârcă în Padova pe 35 de grade până ţi se face rău… Ai timp! Am timp! Cui să mulţumesc pentru asta? Cred că o să îmi mulţumesc mie, o să îmi mulţumesc că am fost destul de nebun ca să o iau la drumul ăsta!(…)

Citiţi continuarea călătoriei pe blogul personal

Mai multe imagini găsiţi pe pagina de Facebook.