
Timotei Rad
Calator, blogger
Timotei Rad a pornit într-o temerară călătorie prin care încearcă să fie primul român care face înconjurul lumii cu autostopul.
Totul a început cu o căutare ştiinţifică primele sale 2 călătorii cu autostopul (prima până la Paris, a doua până la Londra) făcându-le pentru a consulta toată bibliografia existentă şi necesară demonstrării faptului că Dimitrie Cantemir este primul român ce a făcut o hartă pentru un teritoriu locuit de români şi nu Constantin Cantacuzino. Aşa i-a venit ideea să fie şi el primul - primul român ce face înconjurul lumii cu autostopul!
Articolul ştiinţific poate fi citit aici.
Până acum a reuşit să facă peste 48 000 km cu autostopul - deci mai mult decât lungimea Ecuatorului, iar dacă e să calculeze şi kilometri făcuţi în timpul liceului şi în timpul studenţiei sare de 68 000.
Articole scrise de Timotei Rad

Opinii
04 iun. 2013

Opinii
23 mai 2013

Prima călătorie – 4900 km, 10 zile, 85 €.(Cluj – Paris – Cluj) Oraşe vizitate: Viena, Praga, Leipzig
În mai 2012 aveam circa un an de când lucram la un studiu în care am demonstrat că primul român care a realizat o hartă pentru un teritoriu locuit de români este Dimitrie Cantemir, nu Constantin Cantacuzino cum se credea până atunci.
Opinii
08 mai 2013

Opinii
19 apr. 2013