FOTO VIDEO Studenta eminentă care a dat cariera academică pe dansul la bară

FOTO VIDEO Studenta eminentă care a dat cariera academică pe dansul la bară

Toxic Cherry, aliasul Rebeccăi Slane, face furori la bară FOTO Daily Mail

Schimbarea unei cariere ştiinţifice cu mişcările lascive s-a dovedit a fi un pas potrivit pentru Rebecca Slane, o femeie pasionată de dansul la bară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Absolventă onorifică şi lector universitar la Universitatea din Sunderland, Rebecca îşi petrecea zilele îmbracată într-un halat alb, dar acum s-a reinventat, devenind Toxic Cherry, dansatoare la bară şi interpretă burlesque, care seduce publicul dansând îmbracată sumar.

Cherry a declarat că nu a privit niciodată în urmă cu regret de când şi-a abandonat slujba de lector universitar în chimie farmaceutică pentru a-şi deschide propria şcoală de dans la bară.



Tânăra a apelat la dansul la bară, iniţial, pentru a se menţine în formă în timp ce studia pentru examenul de doctorat. Aceasta a fost inspirată de o dansatoare australiană, profesoara sa de dans.

Era briliantă! Era sexy şi avea sânii mari şi un fund pe măsură! Avea o condiţie fizică fantastică, fără a fi slabă-băţ. Am învăţat foarte multe de la ea şi, în final, am început să ţin cursurile în locul ei. După ce mi-am terminat teza de doctorat, am acceptat o slujbă de lector la Universitatea din Sunderland, dar era mult prea greu să jonglez cu o slujbă cu normă întreagă şi cursurile de dans, a povestit Cherry. 

Deşi a început cu un grup restrâns format din patru fete, până la sfârşitul lui 2011, Cherry avea 40 de cursante.

Ştiam că trebuie să iau o decizie, aşa că am decis să-mi abandonez slujba de la Universitate şi să mă dedic întru-totul şcolii de dans. Acum am în jur de 150 de cursanţi pe săptămână. Este cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată.
 


În ultimii 3 ani, Cherry a călătorit în lungul şi-n latul Regatului Unit, participând la numeroase competiţii. În 2012 a luat Cupa Profesioniştilor la Dans la bară din Marea Britanie.

„Unii oameni spun că am irosit o educaţie desăvârşită pentru a deveni dansatoare profesionistă, însă greşesc. Îmi iubeam slujba de la Universitate şi iubesc ştiinţa, dar începusem să mă simt limitată, sufocată. Sunt una dintre acele persoane cărora le place independenţa vis-a-vis de locul de muncă şi care iubesc să folosească ce au învăţat pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Lucrez cu foarte multe victime ale violenţei domestice sau ale violului. Dacă prin dans ajut aceşti oameni să treacă peste problemele lor, ştiu că mi-am făcut bine treaba. Simt o satisfacţie extraordinară atunci când văd că studenţii mei se dezvoltă şi devin mai sănătoşi. Ne încurajăm unul pe celălalt”, spune mândră şi satisfăcută Rebecca.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: