Sexualitatea, provocare planetară care ucide şi pe sfinţi

Imagine bisericească cu tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

A fost sărbătoarea Tăierii cinstitului cap al Sf.  Ioan Botezătorul. Zi tristă pentru creştinătate, marcată prin post. Mobilul crimei a fost sexualitatea degenerată a lui Irod. Prilej ca să reflectăm creştineşte asupra acestei provocări, de care nimeni nu-i scutit. Fără prejudecăţi sau înfierbântări

Hristos nu s-a ferit de provocări. Dimpotrivă. Le-a rezolvat divin, arătându-ne soluţii salvatoare. Una dintre provocări este sexualitatea. Pe care creştinismul a rezolvat-o prin două metode, aparent opuse: abstinenţa şi căsătoria. Din păcate, tema este abordată disproporţionat în societatea românească. Unii o evită total, alţii îi acordă importanţă prea mare. Frigiditate versus erotism.

Punctul de pornire al sexualităţii este pofta trupească, concupiscenţa. În morala creştină, ea se traduce printr-o corupere şi aplecare pătimaşă a fiinţei umane către plăceri trupeşti, la un anumit moment al vieţii. Discuţia ar fi mai largă şi ar pleca de la binomul plăcere - durere, cum spune Sf.  Maxim Mărturisitorul: omul caută permanent plăcerea, dar neputând-o păstra la infinit, o pierde şi intră în cercul vicios al durerii, care îl împinge şi mai tare să caute plăcerea, ajungând astfel la dependenţă. Sf. Pavel observă această  tendinţă a trupului de a domina sufletul când spune: Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc…dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace.

Este ceea ce, practic,  l-a ucis pe Sf.  Ioan Botezătorul. Raţiunea regelui Irod, întunecată de erotism şi de alcool, a preţuit capul Sfântului la mai puţin de jumătate din Împărăţie. Căci, plăcându-i dansul fiicei Irodiadei, el a promis Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Degeaba îl preţuia pe Ioan în sinea lui, deşi acesta îl critica pentru concubinajul cu Irodiada, cumnata lui. Care a şi sugerat uciderea Sfântului,  pentru a-l face să tacă. Pofta şi orgoliul regelui au fost, deci, mai presus de raţiune: Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea (capul).

Pentru a evita astfel de urmări sociale nefaste ale erotismului, Hristos arată că pofta trebuie controlată: oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Dar cum să faci asta,  când focul din tine te arde şi nu-ţi dă pace? Cheia este conceptul de înfrânare,  adică de împotrivire conştientă şi controlată la imboldurile cărnii. Poate tocmai de aceea,  des-frânarea reprezintă lipsa punerii de control în calea poftelor, de orice natură ar fi ele. Din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său, scria Sf.  Pavel.

Dar cum controlezi dorinţa mai bine? Evident, prin educaţie, nu prin forţa centurii de castitate. Alegerea liberă este mai bună decât impunerea cu forţa.

Aici intervine conceptul creştin de educaţie sexuală (a nu se confunda cu educaţia pro-activism sexual). Ce presupune aceasta? În opinia mea două mari lucruri:

• A nu stârni sexualitatea acolo unde ea nu este declanşată. Pruncii nu cunosc plăcerea carnală, având o castitate involuntară. Nici copiii, până la o vârstă. Uneori, chiar şi adolescenţii nu o cunosc, dar asta o găsim foarte rar deoarece copiii noştri se nasc într-o lume deja sexualizată, iar stimulii declanşatori sunt la tot pasul. De aceea,  nu trebuie provocaţi de către noi, adulţii, înainte de vreme, doar în virtutea faptului că şi ei vor cunoaşte, la un moment dat, sexualitatea. Riscul este să provocăm şocuri emoţionale cu urmări grave. Mult mai înţelept este să aşteptăm să apară, şi apoi să o controlăm. De regulă, când copilul începe să pună întrebări pe această temă, este semn că trebuie să începem educaţia propriu-zisă.
• Controlul sexualităţii presupune, înainte de toate, eliminarea nelămuririlor, dar şi a subiectelor zis tabu. O greşeală mare a părinţilor este că ignoră oferirea de răspunsuri pertinente la momentul potrivit. Refuzul lor va duce la căutarea alternativei, de regulă într-o formă deloc convenabilă unei creşteri morale sănătoase. Anturajul, teribilismul, media oferă destule şanse pentru un eşec educaţional. Mult mai potrivit ar fi să se ofere răspunsuri morale şi mature,  chiar apelând la sfatul unor specialişti în domeniu.

Un aspect important pentru contemporaneitatea din ce în ce mai erotizată îl constituie educaţia sexuală făcută prin intermediul specialiştilor. Există două direcţii principale pe care se poate merge: una este educaţia care încurajează  viaţă echilibrată, scoasă de sub spectrul împătimirii erotice. A doua este educaţia erotizată, care încurajează propagandistic sexualitatea şi actul sexual în sine. În treacăt fie spus, a doua abordare produce şi un avantaj economic substanţial, printr-o industrie specifică. Suficient să amintim de denaturarea comercială numită Valetine’s day sau industria XXX.

Odată depăşite aceste stadii,  adolescentul va trebui ajutat să înţeleagă că un bun control al sexualităţii este garantat prin două căi de vieţuire creştină.

Prima este mai dură şi mai directă, dar cu roade spirituale mai bogate: abstinenţa. Adică o castitate volutară, spre desăvârşirea spiritului. Însă nu este pentru oricine şi presupune mult efort spiritual. Nu insist acum şi aici, nefiind subiectul propus.

A doua cale este căsătoria. Zice tot Sf Pavel: Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă…Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor.

  „Suferinţa” este numită aici pulsiunea sexuală, care poate da bătăi de cap multora,  uneori cu grave implicaţii în plan social. Căsătoria este locul ideal (şi recomandat) unde pulsiunile pot fi controlate,iar eros-ul se transformă in agápe. Cine are nevoie de mai mult de atât, trebuie să înţeleagă că deja sare din limita normei creştine. Ne-înfrânarea duce în mod sigur la des-frânare. De aceea,  cum afirmam într-un dialog la Adevărul Live, nu văd Biserica Ortodoxă recomandând prezervativul sau anticoncepţionalele. Însăşi ideea de planificare familială sună ameninţător în urechile teologiei.

Aici este toată dilema alegerii şi toată lupta pentru generaţiile ce se nasc: ce vrem de la viaţa noastră sexuală? Să consumăm plăcerea, lăsând-o să ne controleze, sau să o controlăm, spre un echilibru moral? Vom omorî şi noi, asemenea lui Irod, echilibrul şi raţiunea, doar pentru un dans al plăcerii şi liniştea profitului?

Cert este că lupta cu pulsiunile se mai diminuează, odată cu înaintarea în vârstă. Rămâne însă lupta din suflet. Şi ce însămânţăm acolo la tinereţe, aceea culegem la bătrâneţe.