Sextingul sau cum poţi aprinde reţeaua cu un mesaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vrei să aprinzi imaginaţia partenerului, de multe ori SMS-urile sau e-mailurile cu conţinut explicit sau fotografiile erotice sunt cea mai bună soluţie. Specialiştii avertizează însă că regulile sextingului sunt clare şi că, odată încălcate, acestea se pot întoarce împotriva celui care a trimis mesajele.

Sextingul, adică trimiterea de mesaje electronice cu caracter sexual, a devenit în foarte scurt timp o metodă de flirt foarte populară printre femeile aflate în căutarea unui partener sau doar a distracţiei. În dorinţa de a aţâţa interesul unui bărbat, femeile recurg la mesaje instant sau e-mail-uri cu aluzii sexuale mai mult sau mai puţin voalate, pentru ca, foarte curând, să se ajungă la trimiterea de fotografii sau filmuleţe în care expeditoarele sunt surprinse în ipostaze senzuale, în lenjerie intimă sau nici atât. Psihologii sunt de părere că este vorba despre o armă foarte eficientă, dar, ca mai toate armele, are două tăişuri.

Marea popularitate de care se bucură sextingul mai ales printre femei a fost pusă în evidenţă de un recent sondaj de opinie realizat în SUA de editura Harlequin, specializată în romane de dragoste siropoase. Astfel, 43% din participante au recunoscut că folosesc un limbaj deocheat în mesajele către bărbaţii din viaţa lor.

Dintre acestea, aproape două treimi au afirmat că nu recurg la texte fără perdea decât cu bărbaţi cu care se află într-o relaţie serioasă, în timp ce restul de 35% au admis că au trecut la sexting după doar două-trei întâlniri, notează FoxNews. În acelaşi timp, 27% din femei au mărturisit că au trimis imagini cu ele în pielea goală, pe telefon sau prin e-mail.  „Trăim într-o epocă în care decenţa nu mai este o virtute - nici în presă, nici în viaţa reală", au concluzionat realizatorii studiului.

Bărbaţii, mai receptivi la stimuli vizuali

Popularitatea sextingului în rândurile femeilor este foarte uşor de explicat din punct de vedere psihologic, susţin specialişti citaţi de cotidianul italian „La Repubblica". „Este cunoscut faptul că sexualitatea masculină se bazează în primul rând pe stimuli vizuali, altfel spus excitaţia apare la vederea unor imagini cu caracter sexual, în timp ce pentru femei mecanismele dorinţei sunt mai degrabă legate de fantezie şi creativitate", spune psihologul italian Linda Pannocchia. Astfel, dacă o femeie primeşte o fotografie cu un bărbat dezbrăcat s-ar putea să nu fie deloc excitată, ba chiar dimpotrivă. În schimb, un bărbat este aproape sigur stimulat de o imagine în care partenera îşi arată decolteul, mai afirmă expertul italian.

Pentru o femeie, trimiterea unui mesaj explicit are efect la nivelul imaginarului. „Ea poate apoi să-şi imagineze efectul pe care mesajul său lipsit de pudoare îl are asupra bărbatului, îşi imaginează cât de excitat devine acesta, iar acest lucru ajută la stimularea propriei dorinţe", afirmă Pannocchia. Aşa se explică de ce, atunci când vorbim despre sexting, femeile sunt preponderent expeditori, iar bărbaţii destinatari.

Utilizarea sextingului este benefică pentru o relaţie de cuplu, afirmă sexologul american Christine Laplante, care recomandă cu căldură acest joc clienţilor de la clinica sa din New York. „Cred că sextingul poate ajuta fantastic de mult într-o relaţie, în special într-una în care pasiunea s-a cam stins. Prin recurgerea la mesaje sau poze cu caracter intim se poate aprinde din nou scânteia pasiunii", explică specialistul american.

Atunci când sunt despărţiţi, partenerii îşi alină dorul cu mesaje deocheate Foto: shutterstock

Vieţi paralele

Dar această practică nu se limitează, mai nou, doar la SMS-uri şi e-mailuri. Cine ajunge întâmplător pe pagina de Facebook a Mihaelei, o studentă de 22 de ani din Bucureşti, va rămâne cu impresia că este o fată liniştită, căreia îi plac câteva cărţi şi filme decente. Aceasta este însă doar versiunea ei „oficială", profilul pe care i-l cunosc colegii şi rudele. Foarte puţini sunt cei care au acces la profilul ei de seducătoare, pe care prietenii intimi pot răsfoi un album plin cu poze lipsite de pudoare.

„Mi-am creat un profil alternativ acum vreun an, când cunoscusem un tip într-un club şi vroiam neapărat să fiu cu el. De atunci mi-am separat practic viaţa, cu amicii şi colegii sunt în relaţii pe pagina oficială, iar la profilul secundar au acces doar prietenii mai intimi. Şi cu adresele de mail procedez la fel, am liste diferite de contacte pentru fiecare adresă, ca nu cumva să trimit din greşeală vreo poză mai sexy unui profesor sau cuiva din familie", explică Mihaela.

Practică sextingul de ceva vreme şi are un repertoriu bine pus la punct de mesaje şi replici deocheate. „Dacă îmi place un tip, am grijă să-i trimit pe telefon poze cu mine, nu foarte dezbrăcate, ci doar aşa, cât să-i trezesc interesul. Abia apoi îi dau ID-ul de Facebook, unde îl aşteaptă o colecţie mai bogată de fotografii", spune tânăra. Totuşi, ea are grijă să nu trimită sau să nu posteze pe undeva fotografii clar compromiţătoare, ca nu cumva să încapă în mâinile cui nu trebuie. „Paza bună trece primejdia rea", glumeşte fata.

"Dacă îmi place un tip, am grijă să-i trimit pe telefon poze cu mine, nu foarte dezbrăcate, ci doar aşa, cât să-i trezesc interesul. Abia apoi îi dau ID-ul de Facebook, unde îl aşteaptă o colecţie mai bogată de fotografii.''
Mihaela 22 de ani, Bucureşti

Capcanele sms-ului indecent

Practica trimiterii mesajelor cu conţinut explicit poate deveni periculoasă însă, mai ales în cazul adolescenţilor, dar şi al adulţilor cu o moralitate îndoielnică.
„Se pune, în mod justificat, accentul pe pericolele la care se expun adolescenţii care practică acest stil de mesaje erotice, însă trebuie avut în vedere faptul că sextingul implică riscuri pentru oricine. Surprizele neplăcute pot să apară la orice vârstă, atunci când destinatarul este o persoană cu o moralitate ce lasă de dorit. Sigur, adolescentele au mai puţină experienţă de viaţă şi sunt mai susceptibile la a cântări greşit o persoană, dar să nu uităm că oricine poate face asemenea erori, mai ales când raţiunea este incapacitată de fiorii unei pasiuni sentimentale", avertizează psihoterapeutul Cristina Luca.

La limita legalităţii

Cel mai prudent este ca acest gen de joc erotic să fie practicat cu partenerul de cuplu, cu o persoană pe care o cunoşti bine, ca mijloc de întreţinere a pasiunii într-un cuplu. „A trimite mesaje şi mai ales poze cu conţinut explicit în faza de început a unei relaţii poate fi extrem de periculos, pentru că acestea pot fi oricând fi făcute publice", mai spune specialistul.

Se cunosc deja numeroase cazuri nefericite când puştoaice naive au trimis unor aşa-zişi prieteni poze compromiţătoare, iar aceştia le-au difuzat mai departe tuturor cunoscuţilor sau le-au publicat pe Internet. Se poate ajunge la hărţuire sexuală, şantaj sau, şi mai rău, fata respectivă poate intra în vizorul vreunui pedofil.

Şi o femeie în toată firea riscă să se trezească în situaţii neplăcute dacă pune la îndemâna oricui fotografii ce ar trebui să fie rezervate doar partenerului.
„În altă ordine de idei, nu mi se pare o decizie înţeleaptă ca o femeie, de orice vârstă ar fi ea, să trimită acest gen de mesaje unui bărbat pe care îl cunoaşte de puţin timp, deoarece acesta şi-ar putea forma o părere eronată despre caracterul celei în cauză. Dacă o fată absolut obişnuită recurge la acest gen de mesaje mai degrabă spre a fi în pas cu moda, pentru a arăta că este lipsită de prejudecăţi, riscă să se aleagă cu eticheta de uşuratică şi să fie tratată în consecinţă", explică Luca.

Pauza erotică

Schimbul de mesaje erotice poate constitui o „pauză fierbinte", în care partenerii evadează din cotidian, se rup pentru câteva minute de problemele de la birou şi se bucură rememorând seara trecută sau anticipând revederea. În egală măsură, sextingul este foarte util în menţinerea unei relaţii, atunci când partenerii sunt nevoiţi să fie departe unul de celălalt pentru o perioadă mai lungă de timp, spre exemplu când unul dintre ei este plecat din oraş.

image

„Sexualitatea în cadrul cuplului trebuie întreţinută şi în dimensiunea sa ludică, iar din acest punct de vedere, sextingul este un excelent mijloc de seducţie. Chiar şi atunci când nu sunt împreună, partenerii se pot apropia graţie sentimentului de complicitate pe care îl trezeşte schimbul de mesaje cu caracter privat", afirmă Cristina Luca.

Un alt beneficiu pe care îl aduce acest tip de joc de cuplu este acela că prin mesaje erotice partenerii se simt mai liberi şi pot astfel să-şi comunice propriile fantezii erotice, pe care de multe ori nu au curajul să şi le mărturisească faţă-n faţă. Specialiştii avertizează, însă, că sextingul trebuie privit doar ca un mijloc de întreţinere a pasiunii, care nu trebuie şi nu poate să înlocuiască un contact fizic.O relaţie la distanţă, de exemplu, nu poate supravieţui pe termen lung doar prin mesaje erotice, oricât de aprinse ar fi acestea.

"Sexualitatea în cadrul cuplului trebuie întreţinută şi în dimensiunea sa ludică.''
Cristina Luca  psiholog

De la sublim la ridicol e doar un pas

Popularitatea pe care a dobândit-o sextingul se bazează printre altele pe faptul că este foarte uşor în zilele noastre să-ţi faci câteva poze mai deocheate şi să le trimiţi instantaneu oricui. Foarte puţini sunt însă conştienţi că nu este suficient să te pozezi în lenjerie intimă pentru a crea o imagine seducătoare. Dimpotrivă, este foarte uşor să cazi în penibil cu o fotografie penibilă, iar efectul să fie contrar celui dorit.

Pentru cei care sunt adepţii flirtului pe diferite site-uri dedicate celibatarilor este lucru cunoscut că succesul depinde foarte mult de felul în care îţi concepi profilul şi de pozele pe care le încarci. De aceeaşi atenţie ar trebui să dea dovadă şi persoanele care doresc să trimită fotografii cu caracter intim, scrie revista italiană „Panorama". Este necesar, în primul rând, să faci o distincţie între erotism şi vulgaritate. Totodată, trebuie să ai grijă şi de cadrul în care realizezi instantaneul, căci decorul spune multe despre persoana respectivă. Degeaba îţi arăţii sânii la cameră, dacă lângă tine zac o pereche de adidaşi murdari sau un sac de cartofi.

Politicieni penibili

Politicianul american Anthony Weiner s-a făcut de râs cu mesajele indecente trimise unei studente



Exemplul anterior nu este unul inventat, astfel de fotografii penibile există cu adevărat şi au fost postate de nişte românce pe Facebook. Imaginile în cauză, una mai caraghioasă decât cealaltă, au fost recent obiectul unui e-mail care a făcut senzaţie printre utilizatorii autohtoni de Internet. Chiar dacă pozele în cauză nu necesitau niciun fel de comentariu, pe site-urile unde au fost încărcate glumele au curs în valuri.

„Cât de disperat trebuie să fie un bărbat să nu-l umfle râsul văzând piţipoanca cu chiloţi transparenţi care s-a pozat lângă hârtia de prins muşte, plină de insecte moarte... Brrrr!", scria pe un astfel de site un bărbat cu pseudonimul Dr. Jekyll. O culme a penibilului a atins-o un congresman american în vârstă de 47 de ani, Anthony Weiner, care i-a trimis unei studente o poză la bustul gol, menită să-i pună în evidenţă pectoralii.

Politicianul avusese mare grijă să nu-şi pozeze şi faţa, ignorând însă faptul că pe etajera din spatele său tronau mai multe fotografii de familie, în care apărea alături de soţia sa. Evident, cariera sa a fost distrusă de acest incident, dar chiar şi dacă nu ar fi fost vorba de o persoană publică, instantaneul cu nevasta surprinsă pe fundal ar fi putut cu greu să aibă succes la femei.

43% din participantele la un studiu publicat de FoxNews au recunoscut că folosesc un limbaj deocheat în mesajele către bărbaţii din viaţa lor.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite