Satul interzis bărbaţilor. Locul unde femeile trăiesc singure şi încearcă să uite abuzurile şi violurile la care au fost supuse în trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Umoja din Kenya este singura localitate din ţară unde trăiesc numai femei, iar bărbaţii nu au dreptul să intre. Satul a fost conceput ca un refugiu al femeilor abuzate sexual şi bătute, care veneau aici pentru a scăpa de chinurile la care erau supuse în familii.

Umoja se află la 350 kilometri de Nairobi şi a fost întemeiat în anul 1990 de un grup de 15 femei, care fuseseră violate de soldaţi britanici aflaţi aici în misiune. În prezent în sat locuiesc 47 de femei, care au decis să trăiască libere şi independente, fără ajutor din partea bărbaţilor. Toate au venit aici pentru a scăpa de frică şi de abuzurile la care erau supuse: bătai primite de la părinţi sau de la bărbaţii lor, mutilare genitală ritualică, violuri şi căsătorii impuse la vârste foarte fragede, scrie The Guardian.

În Umoja femeile trăiesc conform tradiţiei tribului Samburu, din care fac parte. Satul este condus de Rebecca Lolosoli, una dintre femeile care au întemeiat localitatea. Deşi aici sunt respectate toate tradiţiile locale, satul este un matriarhat, nu un patriarhat, cum sunt toate celelalte localităţi rurale din Kenya.

Femeile care vor să scape de abuzurile care le sunt impuse de către bărbaţii din familia lor pot veni aici. Vor fi ajutate să-şi crească singure copiii şi vor învăţa cum să facă negoţ cu bijuterii realizate chiar de ele. Acum în acest sat refugiu trăiesc 47 de femei şi 200 de copii. Localnicele au învăţat să se descurce singure şi câştigă bani prin intermediul unei tabere destinate turiştilor care vin în zonă să facă safari. Turişii au început să viziteze Umoja, unde plătesc o mică taxă de intrare şi mulţi cumpără de aici bijuterii făcute de aceste femei.

image

Tinerele fete care vin aici sunt educate în privinţa riscurilor pe care le presupune mutilarea genitală, dar şi căsătoria şi naşterea la o vârstă foarte fragedă, aşa cum impune tradiţia. În plus, ele învaţă să se exprime liber şi să câştige singure bani, lucru care le este interzis în comunităţile locale Samburu.

Unele fete vin aici când au doar 11 sau 13 ani, după ce au fost obligate să se mărite cu bărbaţi foarte în vârstă, aleşi de părinţii lor, sau tocmai pentru a evita această soartă nefericită. După căsătorie, fetele sunt puse la muncă foarte grea, sunt bătute şi chiar violate de bărbaţii lor.

image

Multe femei de aici nu sunt căsătorite, dar au copii. Pentru că bărbaţii nu au voie să intre în Umoja, ele pleacă să-i viziteze în alte sate şi se întorc apoi aici, unde nasc şi îşi cresc singure copiii. Localnicii din satele vecine spun însă că unii bărbaţi intră în Umoja, dar o fac numai noaptea, în secret, pentru a vizita corturile unor femei cu care au relaţii. Există însă un bărbat a cărui prezenţă este tolerată de toate femeile. Se numeşte Lotukoi şi are grijă de cirezile de vite, care este „treabă de bărbat”, după cum spune el.

image

Femeile care au ajuns aici în urma unui viol spun că sunt stigmatizate din cauza agresiunii, deşi nu a fost vina lor. Ele vor fi considerate necurate, impure, pentru tot restul vieţii şi bărbatul lor nu le va mai accepta, conform normelor Islamului, spune Sammy Kania, una dintre localnice. Dacă violul are loc înainte de căsătorie, femeia aceea nu se va mai putea mărita niciodată, pentru că niciun bărbat nu o va dori de soţie.

În timp ce se ocupă de nevoile zilnice al micii lor comunităţi, femeile încearcă să-şi facă dreptate în instanţă. Ele au apelat la o organizaţie caritabilă, care caută se le ajute, pentru ca femeile care au fost violate de soldaţii britanici să primească unele compensaţii materiale. Multe dintre acestea au născut şi copii în urma violului, iar numărul victimelor este imposibil de stabilit cu exactitate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite