Românii muncesc zece ore pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste jumătate dintre români petrec la serviciu mai mult timp decât ar trebui, în defavoarea odihnei şi a relaxării
Peste jumătate dintre români petrec la serviciu mai mult timp decât ar trebui, în defavoarea odihnei şi a relaxării

Teoretic, cele 24 de ore ale unei zile se împart astfel: 8 ore sunt alocate muncii, 8 sunt rezervate pentru odihnă, iar alte 8 ore, relaxării. Practic, doar 35% din români pot spune că muncesc, dorm şi se bucură de timp liber aşa cum scrie la carte, arată un sondaj recent, realizat pe site-ul de recrutare NetJobs.

Astfel, potrivit studiului citat, majoritatea românilor activi muncesc, în medie, zece ore pe zi. Pentru odihnă le rămân puţin peste şapte ore, iar pentru activităţi recreative - şase ore şi jumătate. Una dintre concluziile cercetării realizate online este că, odată cu înaintarea în vârstă, românii pun accentul tot mai mult pe viaţa profesională. Drept urmare, cea personală are foarte mult de suferit. Astfel, doar 40% din persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani respectă „regula celor 8 ore". În schimb, pentru românii din categoriile 26-35, regula este valabilă în proporţie de 31% (munca le ocupă 10,4 ore dintr-o zi, somnul, 7,5 ore, iar pentru timp liber le rămân 6,1 ore). Pentru categoria 36-50 ani, rezultatele sunt: 9,9 ore de muncă, 7,4 ore de somn şi 6,7 ore de relaxare.

Cel mai mic procent se observă, potrivit studiului, la categoria de vârstă 51-65 de ani - doar 25% din românii încadraţi aici alocă timp egal muncii, somnului şi timpului liber. Respondenţii de vârsta a treia au declarat că rezervă 11,4 ore muncii şi numai 5,9 ore relaxării. Persoanele chestionate au declarat că o zi ideală ar trebui să aibă 7,9 ore de lucru, 8,1 ore de somn şi 8 ore de timp liber, media răspunsurilor apropiindu-se foarte mult de valorile ideale. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite