Povestea emoţionantă a doi soţi vârstnici care s-au vindecat de COVID-19: sunt împreună de 60 de ani şi nici pandemia nu i-a despărţit FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sidney Moore (77 ani) şi soţia sa Jean (76 ani) au învins împreună coronavirusul. Cei doi vârstnici, care sunt împreună de aproximativ şase decenii, au fost internaţi în paturi alăturate şi au reuşit amândoi să se vindece de COVID-19.

Doi vârstnici de 76 şi 77 ani, care trăiesc împreună de şase decenii, au învins coronavirusul. Ei au fost internaţi în paturi alăturate în spitalul Whiston, din zona metropolitană Merseyside (8 kilometri de Liverpool).

Sidney şi Jean Moore pe numele lor, au fost internaţi pe data de 10 aprilie, iar după câteva zile au reuşit să învingă boala.

„A fost dorinţa noastră să fim împreună în această luptă şi le mulţumim doctorilor că ne-au permis asta“, a spus Sidney Moore.

„Jean nu aude prea bine, aşa că a ajutat-o faptul că am fost lângă ea. Niciunul nu am încetat niciun moment să ne îngrijorăm pentru celălalt. Nu am fost separaţi 60 de ani, nu se poate“, a mai spus el.  

Sidney Moore i-a lăudat pe medici şi le-a mulţumit tuturor cadrelor medicale, de la ambulanţieri până la doctori, pentru ajutorul acordat.  

„A fost înfricoşător când ni s-a confirmat că suntem infectaţi cu coronavirus, eram îngrijoraţi de ce ni se putea întâmpla. Nu le putem mulţumi îndeajuns medicilor, tuturor celor implicaţi, de la ambulanţieri şi asistente, până la medici“, a declarat Sidney, potrivit sthelensstar.co.uk.

Cei doi soţi au fost externaţi din spital şi se află în izolare la domiciliu pentru următoarele două săptămâni. „Încă ne mai încearcă tusea şi ne simţim lipsiţi de energie, dar putem din nou să ne hrănim şi să bem apă. Vom avea grijă ca recuperarea să fie completă, ţineţi-ne pumnii să ne refacem complet“, a mai spus bătrânul.  

Sidney şi Jean Moore s-au căsătorit în anul 1964 şi au împreună trei copii. Ei au în prezent 7 nepoţi şi 3 strănepoţi. 

image

Jean şi Sydney Moore FOTO SHS 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite