Petrecerea de Crăciun „luptă“ pentru supravieţuire

Petrecerea de Crăciun „luptă“ pentru supravieţuire

4 din 10 companii britanice vor să scape de petrecerea de Sărbători şi de bonusurile oferite anual angajaţilor

După un an în care multe companii au renunţat la petrecerile de Crăciun, 2010 aduce ceva mai multe astfel de evenimente. Mult mai puţine însă decât în 2008 sau 2007. Firmele care nu vor să întrerupă tradiţia organizează petreceri cu buget restrâns. Foarte mulţi angajaţi îşi plătesc din buzunarul lor meniul de la „evenimentul de echipă“. 

Ştiri pe aceeaşi temă

Laura D. (55 de ani) lucrează de peste 35 de ani în aceeaşi companie. A fost la multe petreceri de Sărbători cu colegii, dar anul aceasta este primul în care nu se va mai organiza un astfel de eveniment.

„În ultimii cinci-şase ani am plătit noi o parte din preţul meniului, apoi l-am plătit pe tot. Anul acesta, din cauza crizei, probabil, nimeni nu mai este dispus să plătească pentru această petrecere", spune Laura.

Citiţi şi:

Spectacole stradale cu prilejul sărbătorilor de iarnă

Andrei (30 de ani) este obişnuit cu petrecerile de sfârşit de an. Compania în care lucrează a organizat şi anul trecut, şi anul acesta o petrecere pentu angajaţi. De fiecare dată, această întâlnire de Sărbători între colegi este una cu o tematică amuzantă, astfel încât angajaţii să se relaxeze şi să poată relaţiona într-un mod mai prietenos. Cele mai populare petreceri tematice sunt balurile mascate, petrecerile - karaoke şi cele în care se organizează tombole.

Potrivit studiului „Petrecerea de final de an 2010", realizat de HR-România, 56,43% din respondenţi vor participa anul acesta la astfel de petreceri organizate de firmele la care lucrează în prezent, iar 23,57% încă nu ştiu dacă firma plănuieşte un eveniment de sfârşit de an. 20% din angajaţi nu se vor bucura anul acesta de petrecerea de Crăciun deoarece managementul companiei nu a planificat o astfel de întâlnire, mai arată studiul. 

Procentul celor care au participat anul trecut la petrecerea de final de an este asemănător (57,86%), însă cel al firmelor care nu au organizat o astfel de întâlnire a angajaţilor în 2009 este mai mare (42,15%).

În cele mai multe companii, la petrecerea de final de an pot veni absolut toţi salariaţii firmei, însă există şi situaţii în care participanţii sunt selecţionaţi de către management (după poziţia ocupată în companie, după meritele profesionale, după preferinţe sau departament). Cu toate că este o petrecere de companie, 18,28% pot veni însoţiţi de parteneri, chiar dacă nu lucrează în aceeaşi firmă. Totuşi, 52,69% din aceştia nu sunt de acord cu acest lucru, preferând să vină neînsoţiţi.

Party cu buget redus

Studiul „Petrecerea de final de an 2010" arată şi că, pentru 22,58% din respondenţi, bugetul pentru această petrecere este mai mic decât anul trecut. 23,66% spun că este egal, iar 10,75% că este mai mare.

Oana Datki, Country Manager al companiei de resurse umane Consulteam, spune că multinaţionalele cu care lucrează organizează în continuare petreceri pentru angajaţi. Singura diferenţă, bugetul alocat, care este mai mic.

„În loc să organizeze petreceri la munte, la care să participe familia, merg doar angajaţii sau petrecerea are loc în oraşul în care este compania. Asta în companiile în care petrecerea este o tradiţie", spune Datki. Ea crede că, de doi ani încoace, angajaţii s-au obişnuit cu reducerile de costuri şi că nu e o problemă pentru ei dacă merg într-un hotel de patru stele în loc de unul de cinci.

Managerul Consulteam recunoaşte însă că nu se poate generaliza şi că există şi companii în care nu se mai organizează această petrecere . „S-a mai renunţat probabil în companiile în care angajaţii nu valorizează acest eveniment sau în care bugetele sunt dezastruoase", completează ea.

Organizatorii de evenimente susţin că treaba merge mai bine în 2010. „La sfârşitul anului 2009, cererea de petreceri de Crăciun a scăzut sensibil în raport cu anii precedenţi. Pentru 2010 - cel puţin în cazul nostru -, trendul este crescător, având cu aproximativ 25% mai multe cereri primite decât anul trecut", spune Marius Mihulin, Sales&Marketing Director al Golden Tulip Times. Compania organizează, în medie, între 10 şi 15 petreceri corporatiste de Crăciun pe an.

Prima din 2010 a avut loc pe 28 noiembrie. Bugetul pentru o astfel de petrecere este între 20 şi 60 de euro de persoană, în funcţie de pachetul ales - doar meniu şi băuturi, sau şi cu program de divertisment. „Din propriile observaţii, bugetul din acest an este un pic mai relaxat decât cel de anul trecut, dar departe de cele alocate în 2007 şi 2008", adaugă Mihulin.

"Bugetul din acest an pentru petrecerea de Crăciun este un pic mai relaxat decât cel de anul trecut, dar departe de cele alocate în 2007 şi 2008."
Marius Mihulin
Sales&Marketing Director
al Golden Tulip Times


"În ultimii cinci - şase ani am plătit noi o parte din meniu, apoi l-am plătit pe tot. Anul acesta, nimeni nu mai este dispus să plătească. "
Laura D.
funcţionară

În echipă restrânsă

În multe companii mici, bugetele nu mai permit organizarea de evenimente de amploare pentru angajaţi. Totuşi, pentru a nu renunţa total la stimulentele oferite de Sărbători, unii au ales variante mai simple: fie oferă mici bonusuri, fie bonuri cadou sau câteva zile libere. Există şi firme în care petrecerea de Crăciun este organizată la birou.

Pentru că s-au obişnuit ca la sfârşit de an să sărbătorească şi cu cei cu care îşi petrec o mare parte din timp la serviciu, unii dintre angajaţi îşi organizează ei petrecerea de Sărbători, în echipă restrânsă. Fie rezervă o masă la un local, fie ies pur şi simplu în oraş.

Potrivit studiului „Petrecerea de final de an 2010", anul acesta 54,84% din angajaţi ştiu că nu vor primi niciun cadou şi nici nu se aşteaptă la aşa ceva din partea companiei pentru care lucrează, 25,81% ştiu că vor primi bonusuri-cadou, pentru 2,15% compania oferă cadouri doar copiilor angajaţilor. În 6,45% din companii se organizează o tombolă, iar în 10,75% angajaţii îşi oferă cadouri între ei.

Manager britanic: „După reducerile de costuri, ar fi o nebunie să sărbătorim aşa"

Petrecerile de Crăciun au scăzut la număr şi în cazul companiilor din străinătate. Potrivit cercetătorilor, patru din zece companii vor să scape de petrecerea organizată anual de Sărbători pentru angajaţi. Cum multe dintre acestea de-abia îşi revin după criza financiară, managerii spun că ar fi o nebunie să organizeze o petrecere de Crăciun după valul de concedieri prin care au trecut.

Pe cale de dispariţie

Doar 4% din întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din Marea Britanie au în plan un buget mai mare pentru petrecerea de Crăciun decât anul trecut. Studiul citat de „The Daily Telegraph", la care au participat aproximativ 200 de manageri britanici, a relevat şi că multe dintre companii vor să sară şi peste bonusurile de sfârşit de an, mai puţin de o treime dintre ele oferind stimulente financiare.

„În viitor, am putea observa că petrecerea de Crăciun va dispărea cu totul în urma reducerilor de costuri şi a problemelor cu angajaţii", spune Peter Mooney, de la Serviciile de consultanţă pe probleme de legislaţia muncii, cei care au comandat studiul.

Scăderea numărului de companii care organizează astfel de petreceri a început să se simtă de anul trecut, multe dintre acestea spunându-le angajaţilor că trebuie să plătească jumătate din preţul meniului sau chiar tot meniul, dacă mai vor să se distreze alături de colegii de serviciu. Astfel, mai puţin de patru din zece angajaţi s-au bucurat anul trecut de o petrecere de Crăciun, dintre care unu din şase a mărturisit că va contribui financiar la aceasta, potrivit datelor studiului.

4 din 10 companii britanice vor să scape de petrecerea de Sărbători şi de bonusurile oferite anual angajaţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările