Neosexualul, noul ideal masculin al femeilor

Sensibil, dar puternic în acelaşi timp, preocupat de aspect, dar fără a fi efeminat, bucătar desăvârşit şi meşter iscusit - acesta este noul bărbat perfect în viziunea feminină, potrivit unui sondaj.

Mai întâi au fost metrosexualii: bărbaţii foarte preocupaţi de aspect, mereu în pas cu moda, pensaţi şi cu unghiile lăcuite. În două cuvinte: David Beckham. Au urmat retrosexualii, care sunt exact opusul curentului „metro": bărbaţii care miros a tabac şi a alcool, cu barba nerasă, ca semn al masculinităţii. Neglijent, dar cu stil, aşa ar putea fi descrisă, pe scurt, această tipologie masculină. Sau, în două cuvinte: Russel Crowe. Acum, o nouă formulă a virilităţii face furori printre femei: neosexualitatea. Trăsăturile acestei noi „specii" masculine sunt preluate parţial de la metrosexuali şi de la bărbaţii tradiţionali, puternici şi masculini.

Nu sunt obsedaţi de aspect

Un producător de deodorante a descoperit tipologia neosexualului, prin intermediul unui sondaj menit să dezvăluie ce fel de bărbaţi îşi doresc femeile moderne. Chestionarul a fost completat de 3.000 de femei, din 14 ţări. Iată profilul neosexualilor: arată bine şi se îngrijesc de ei, dar fără a fi excesiv de preocupaţi de aspect, sunt atenţi la dorinţele partenerelor, dar fără a deveni exagerat de sensibili şi au un aer masculin, dar nu într-atât încât să poată fi catalogaţi drept macho. Ei ştiu să repare lucrurile în casă, gătesc des şi sunt preocupaţi de trendul bio, au o formă fizică bună şi nicio problemă de sănătate. Cu alte cuvinte, neosexualii au preluat cele mai bune trăsături de la metrosexuali şi de la retrosexuali şi au devenit, previzibil, bărbaţii visurilor oricărei femei.

Cel mai bine a descris această tipologie demograful australian Bernard Salt, în cartea sa, „Man Drough": „femeile din generaţia Y, adică cele care au vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani vor ca un bărbat să aibă din bărbăţia lui James Bond, din umorul lui Jim Carrey, din înfăţişarea fizică a lui Hugh Jackman şi din tinereţea lui Zac Efron". Salt recunoaşte că „bărbaţii ar face tot ce este necesar pentru a deveni atrăgători în ochii femeilor. Încercăm să ne adaptăm în permanenţă cerinţelor pieţei". Reprezentativ pentru această nouă tipologie masculină este Johnny Depp, care întruneşte mai toate trăsăturile enumerate.

Strategie de marketing

Tipologiile feminine îndeosebi, dar şi cele masculine s-au schimbat de mai multe ori în istorie. Cele mai cunoscute exemple în acest sens sunt femeia rubensiană, femeia cu pielea albă din secolul al XIX-lea, care se ferea cu orice chip de razele soarelui, bărbatul tuns milităreşte din anii '20-'30, apoi bărbatul cu plete din perioada hippie.

„Tipologiile acestea s-au schimbat în istorie la intervale mari de timp, nu atât de des precum vedem astăzi, când se vorbeşte despre alte şi alte modele, deopotrivă masculine şi feminine, la doar câţiva ani diferenţă. Marketingul creează de foarte mult timp tipologii. Să le schimbi cât mai des este o formulă de marketing, pentru că astfel reuşeşti să vinzi produsele adaptate respectivei tipologii: haine, produse cosmetice, servicii de înfrumuseţare şi altele", este de părere sociologul Alfred Bulai.

De altfel, neosexualul, deşi nu este excesiv de preocupat de aspect, foloseşte produse cosmetice - dar nu are mai multe decât partenera, aşa cum se întâmplă în cazul metrosexualului - şi nu se sfieşte să apeleze la intervenţii estetice. Iar garderoba neosexualului este în tendinţe, deşi nu petrece ore în şir la cumpărături, precum metrosexualul.

Standardele sunt tot mai ridicate

Este neosexualul un ideal? Avem şanse să găsim trăsăturile lui la bărbaţii obişnuiţi? „Idealul de frumuseţe se tot modifică în ultima vreme. Trebuie să fim tot mai frumoşi şi să întrunim tot mai multe trăsături pozitive pentru a fi acceptaţi de societate. Standardele cresc prea mult, iar lucrul acesta va avea consecinţe asupra oamenilor. Din ce în ce mai puţini vor fi mulţumiţi de ei înşişi, precum şi de persoanele din jur, teama lor de respingere va creşte, iar efortul de a atinge aceste idealuri va fi tot mai mare", potrivit psihologului psihoterapeut Bogdana Bursuc.

„Sunt unul dintre bărbaţii care se preocupă de aspect, dar fără să cad în latura cealaltă, în care să-mi fac unghiile cu ojă. Încerc, atât cât pot, să fiu atent la lucrurile pe care şi le doreşte prietena mea şi la problemele pe care le are. Mă pricep cât de cât la treburile casnice, dar cred că standardele cresc exagerat de mult. Nu le pot face pe toate, nu pot să fiu sensibil şi masculin în acelaşi timp şi nu pot să câştig bine, dar să fiu şi devreme acasă, eventual să pregătesc şi masa", spune Liviu (34 de ani), din Bucureşti. El mărturiseşte că are standarde rezonabile în privinţa femeilor. „Nu cer partenerei să fie la fel de gospodină cum erau mamele noastre, să crească trei copii, dar să aibă şi o carieră de succes", spune el.

În cele din urmă, bărbatul perfect este o reprezentare subiectivă a fiecăreia dintre femei. „Trăsăturile neosexualului nu sunt neapărat greu de găsit. Ele depind de modul foarte subiectiv în care o persoană le defineşte. În fond, dacă vă place o persoană, nu veţi sta să bifaţi calităţile ei", crede sociologul
Alfred Bulai.

Trebuie să fim tot mai frumoşi şi să întrunim tot mai multe trăsături pozitive pentru a fi acceptaţi de societate. Standardele cresc prea mult.

Bogdana Bursuc
psiholog psihoterapeut




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: