Motivele psihologice din spatele dependenţei de Facebook şi modurile în care putem scăpa de acest obicei

Motivele psihologice din spatele dependenţei de Facebook
şi modurile în care putem scăpa de acest obicei

Motivele psihologice răspunzătoare de dependenţa de Facebook

La fel ca dependenţa de jocurile pe computer şi de internet, adicţia faţă de Facebook se instalează treptat, având factori declanşatori diverşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform studiilor, oamenii care se simt nesiguri din punct de vedere social apreciază formele de comunicare online în defavoarea unor discuţii faţă în faţă. Din păcate, obiceiul poate da dependenţă, aceasta fiind problema multor tineri care petrec foarte mult timp în faţa calculatorului sau a telefonului.  

Conform psihologilor, primul pas pentru a îndepărta orice obicei dăunător este înţelegerea factorului psihologic care l-a declanşat. Topbuzz.com a realizat lista motivelor psihologice răspunzătoare de dependenţa de Facebook, amintind câteva dintre modurile în care putem scăpa de acest obicei:

Timpul petrecut pe Facebook omoară productivitatea

Facebook te face să rămâi cât mai mult conectat prin numeroasele postări, ştirile şi evenimentele împărtăşite de prietenii tăi. Nu contează cât de mult timp petreci pe reţeaua socială, întotdeauna vor exista actualizări care îţi vor distrage atenţia şi te vor face să rămâi şi mai mult. Totuşi, în loc să vezi reţelele sociale ca pe un mod de a-ţi petrece timpul, conştientizează că acesta este cel mai mare duşman al productivităţii.

Postările numeroase pe Facebook este semn al singurătăţii sau indeciziei  

Facebook seamănă cu un spectacol plictisitor al realităţii. Mă îndoiesc că vei fi considerat mai valoros de către prietenii tăi după ce vei posta poze cu prânzul de care te-ai bucurat. Nu distribuiţi astfel de detalii banale în încercarea de a ieşi în evidenţă. Persoanele care fac astfel de gesturi se simt singure şi sunt în căutarea acceptării celor din jur. Căutarea atenţiei este semn al indeciziei şi lipsei încrederii în sine.

Facebook creează nesiguranţă şi tendinţa de comparare cu ceilalţi

Dacă foloseşti contul de Facebook pentru a-i supraveghea profilul fostei partenere de cuplu, înseamnă că trăieşti în trecut. Ar trebui să conştientizezi că ai nevoie de ajutor specializat pentru a trece peste despărţirea care, se pare, a lăsat urme adânci în sufletul tău. Pe de altă parte, dependenţa de reţelele sociale ar putea avea ca motiv şi obiceiul a te compara cu ceilalţi.

Notificările de pe Facebook îţi oferă un plus de dopamină

Creierul tău primeşte dopamină de fiecare dată când aude semnalul care anunţă o notificare. Dopamina este un produs chimic care te face să cauţi plăcere în diferite lucruri, precum alimente, sex sau droguri. Trebuie ţinut cont de faptul că dopamina este responsabilă pentru comportamentul auto-distructiv. Astfel, devenind „sclavul“ notificărilor, îţi poţi pierde auto-controlul. De fiecare dată când primeşti un „Like“, creierul tău dezvoltă o dependenţă faţă de reţelele sociale.

Verificaţi din ce în ce mai des postările prietenilor din teama de a nu pierde ceva

Facebook te face să îţi pierzi concentrarea şi productivitatea. Îţi întrerupi diferite activităţi din teama de a nu pierde ceva din ce au postat de prietenii tăi. Îţi verifici mesajele în timp ce conduci, fără a conştientiza că astfel îţi pui viaţa în pericol. Exemplele sunt nenumărtae, însă important de conştientizat este că pierderea timpului pe Facebook este un obicei nechibzuit.

Dacă vreţi să scăpaţi de dependenţa de Facebook ţineţi cont de paşii următori:

  1. Admiteţi că vă confruntaţi cu o dependenţă. Pentru a rezolva o problemă, trebuie să recunoşti că aceasta există.

  1. Fiţi conştienţi de motivele care declanşează acest obicei. Întreabă-te ce te face să intri pe Facebook, când faci acest lucru şi cum te simţi după ce verifci reţeaua de socializare.

  1. Fii conştient de obiceiurile tale. De fiecare dată când simţi nevoia de a-ţi actualiza starea sau a verifica postările prietenilor, întrebă-te ce a declanşat acest impuls şi dacă este un comportament conştient.

  1. Fii suficient de hotărât şi nu da înapoi. Psihologii consideră amânarea un mecanism de adaptare. Încercând cu disperare să nu mai faci asta, poate deveni chiar mai tentant. Dacă doreşti cu adevărat să scapi de dependenţa de Facebook, depune toate eforturile şi nu te abate de la plan.

  1. Înlocuieşte obiceiul cu o alternativă pozitivă. Este mult mai uşor să renunţi la un obicei prost atunci când îl înlocuieşti cu altul mai bun. De exemplu, poţi încerca să deschizi o carte de fiecare dată când eşti tentat să te conectezi pe Facebook. Rezultatele se vor măsura în sute de pagini citite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: