FOTO Povestea unei foste actriţe porno devenite pastor: „Câştig ca înainte, doar că nu îmi dau jos hainele şi sunt mult mai fericită“

FOTO Povestea unei foste actriţe porno devenite pastor: „Câştig ca înainte, doar că nu îmi dau jos hainele şi sunt mult mai fericită“

Brittni de la Mora FOTO Daily Mail/WireImage

O fostă actriţă de filme pentru adulţi a decis să ia calea credinţei şi acum este pastor într-o biserică din San Diego, California. Starleta şi-a schimbat radical viaţa după ce a devenit dependentă de droguri, iar bunica ei a împins-o să se apropie de Dumnezeu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Brittni De La Mora (31 de ani) a renunţat la cariera de succes în cinematografia pentru adulţi pentru a se dedica credinţei şi pentru a fi pastor la biserica Cornerstone din San Diego, California, relatează Daily Mail. Ea a fost dependentă de cocaină şi heroină pentru a face faţă carierei.
 
Brittni, care a interpretat sub numele de scenă Jenna Presley în timpul carierei sale de pornografie, a fost prezentată în aproximativ 300 de videoclipuri pentru adulţi, însă aparatele de fotografiat nu au surprins drama prin care trecea în viaţa reală: „M-am străduit să-mi plătesc chiria, pentru că eram dependentă de droguri. Cheltuiam mii de dolari pe săptămână pentru a lua droguri. Am început cu cocaină, apoi am ajuns să mă lupt cu dependenţa de heroină“. 
 
A devenit pastor după ce bunica ei i-a cerut să se apropie de Dumnezeu. A început să ţină predici chiar în biserica unde obişnuia să meargă pentru a se reculege. „Nu am niciun fel de regret. Dacă nu aş fi intrat în industria porno nu aş fi putut să fac toate lucrurile incredibile pe care le fac acum“, spune ea. 
 
FOTO Daily Mail
 
Fosta actriţă de filme pentru adulţi şi soţul ei, Richard, predică Evanghelia la biserica Cornerstone din San Diego, dar acum şase ani viaţa fostei starlete porno era foarte diferită. Ea avea câştiguri estimate la 30.000 de dolari pe lună în industria filmelor pentru adulţi. Brittni De La Mora îşi câştigă bani şi ca agent imobiliar şi spune: „Câştig ca atunci când eram în industria porno, doar că acum nu trebuie să-mi mai dau jos hainele, aşa că sunt mult mai fericită“.
 
Într-un interviu acordat pentru Fox News, Brittni a povestit: „Oamenii mă întreabă tot timpul: eşti un predicator, de ce actele tale sexuale sunt încă pe internet? Ei bine, nu am control asupra vreunui lucru de genul ăsta. Nu pot să scot acele lucruri pentru că mi-am dat acordul când mi-am semnat contractele“.
 
Lui Brittni De La Mora i s-a propus să apară în filme porno pe vremea când era studentă. Brittni avea 16 ani când a avut prima tangenţă cu industria sexului, când i s-a propus să danseze într-un club de striptease, fiind în Mexic pentru o noapte cu prietenii.
 
Brittni De La Mora, într-un film jucat în 2009 FOTO Captură foto Instagram/Arhivă personală
 
„Am abandonat universitatea“, a explicat ea. Ulterior, Brittni De La Mora a trecut printr-o perioadă de depresie cruntă după ce producătorii din industria porno îi spuneau că este grasă, iar ea făcea tot posibilul să scape de kilogramele în plus pentru a-şi continua cariera. 
 
Din cauza presiunii care se punea pe ea, Brittni De La Mora a decis să se mute în casa bunicii ei din San Diego. Aceasta i-a cerut să se apropie de Dumnzeu pentru a-şi reveni. A început să meargă la biserica Cornerstone, acolo unde l-a cunoscut pe cel care ulterior i-a devenit soţ, Richard de la Mora, cu care s-a căsătorit în anul 2016. 
 

După cariera ei, Brittni se îngrijorează acum în privinţa modului în care filmările ar putea avea impact asupra viitorilor copii pe care îi poate avea cu soţul ei, motiv pentru care imploră alte femei să gândească în acelaşi fel: „Dar copiii tăi? Vrei ca ei să treacă printr-o posibilă jenă când prietenii lor îi pot batjocori la şcoală?“.
 
Brittni De La Mora FOTO Facebook

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: