Fereşte-te de furnizorul de calorii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţine-te departe de colegul care te tot serveşte cu dulciuri şi gustărele! Are întotdeauna ceva pe masă pentru tine, dar niciodată nu le mănâncă la rândul lui cu pofta pe care ţi-o face ţie, avertizează „The Daily Mail“.

Aşa i se întâmplă şi britanicei Claire, (42 de ani), a cărei colegă o aşteaptă dimineaţa la birou cu o farfurie de ­„croissante" aburinde din ­care-şi îndeamnă colegii să guste.

Ca să scape de gura ei, Claire, care ţine mereu cură de slăbire, ia un corn, îl ascunde în poşetă, cu gândul să-l arunce când pleacă spre casă. ­Imposibil! Colega vine să-i „verifice" pe toţi cei care le-au luat de pe farfurie. La prânz, aceeaşi colegă scoate pe birou biscuiţi, îi îmbie pe toţi, dar ea nu se atinge de nimic.

Asemenea practici sunt tot mai des întâlnite în birourile din Marea Britanie. Exponenţi ai unei tendinţe cândva destul de rare, colegii care-ţi fac poftă simt plăcere atunci când îi îndoapă şi îi îngraşă pe cei din jurul lor. Iar colegii rezistă cu greu tentaţilor.

Cum ne păzim?

„Victimele" acestor adevăraţi „furnizori de calorii" şi-au făcut şi un forum pe internet, unde îşi povestesc experienţele. Cum ar putea să se ferească? Brian Wansink, specialist în comportamentul consumatorului, spune că mâncăm ceea ce vedem, aşa că, dacă pofticiosul pune pe birou prăjituri şi biscuiţi, noi ar trebui să aşezăm pe masa de lucru bucăţi de ţelină şi de morcov.

Nu aruncaţi ambalajele de la ciocolata mâncată. Studiile arată că atunci când le vedem înşirate pe birou ne dispare pofta din cauză că ne amitim cât am mâncat deja. Dacă nu puteţi scăpa fără să primiţi măcar o ciocolăţică aruncaţi-o nedesfăcută în poşetă sau în fundul sertarului şi încuiaţi-l! 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite