Experţi la inventat scuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ingenioşi din fire, românii sunt obişnuiţi să invoce scuze de tot felul, care solicită foarte mult imaginaţia „regizorului“.  Multe persoane apelează la minciuni „nevinovate“ atunci când ajung târziu la o întâlnire sau nu au chef să iasă cu cineva. Altele se scuză chiar şi când nu este cazul.  

Aproape toţi oamenii mint, din diferite motive, dar, cel mai des, obligaţi de circumstanţe. De cele mai multe ori, apelăm la minciuni „nevinovate" atunci când vrem să ne scuzăm. În general, scuzele invocate la şcoală sau la serviciu, dar nu numai, sunt fictive şi solicită foarte mult imaginaţia „regizorului". Conform unui studiu recent, cuvântul „sorry" („îmi pare rău") este folosit de 368 de milioane de ori pe zi în Marea Britanie. Nici românii nu stau rău la acest capitol, fiind foarte inventivi atunci când trebuie să se scuze. Specialiştii spun că suntem un popor cunoscut pentru inventivitate, iar scuzele invocate sunt uneori adevărate scenarii de film.

Scut pentru mustrările şefului

O tânără de 26 de ani din Olteniţa, care lucrează de câţiva ani în Capitală şi preferă să se recomande Mimi, recunoaşte, deşi nu se mândreşte cu asta, că este foartă bună la inventat scuze. De cele mai multe ori foloseşte roadele imaginaţiei sale pentru a scăpa de mustrările şefilor, dar şi de reproşurile prietenilor sau ale familiei. „Cel mai des mă scuz la serviciu, pentru că nu reuşesc să mă trezesc dimineaţa şi ajung mereu târziu. Foarte târziu, câteodată chiar după şefi", spune tânăra.

Partea proastă este că nu poate miza mereu pe aceeaşi scuză şi trebuie să fie inventivă. Cu toate acestea, câteva dintre scuzele cele mai bune le-a repetat de câteva ori. „Nici nu mai ţin minte de câte ori am fost inundată de vecinul de sus, de vecinul de lângă sau de câte ori s-a spart «ţeava de pe coloană». Pe asta, ultima, am auzit-o la un instalator şi o spun mereu pentru că ţine, sună mai tehnic aşa", explică Mimi. Pe lângă minciunile pe care le foloseşte ca să scape de sancţiunile de la serviciu, tânăra mai are şi alte texte gândite special pentru prieteni.

„Dacă mă invită în oraş o prietenă pe care nu prea vreau să o văd, îi spun că sunt în curăţenie generală, că trebuie să vină proprietara apartamentului în care stau cu chirie şi că tocmai voiam să o sun să o chem să mă ajute. Atunci, evident că nu numai că nu insistă, ci închide repede telefonul, scuzându-se ea că a stabilit deja să iasă şi că nu mă poate ajuta. Ţine mereu", îşi destăinuie Mimi strategiile.

Nu crede că este mitomană

Pentru a evita să meargă în weekend la părinţii ei, care o copleşesc mereu cu întrebări şi uneori cu reproşuri, are altă scuză. „Câteodată le spun că, exact în weekendul în care am stabilit să vin acasă, am fost chemată de urgenţă la serviciu, pentru că numai eu sunt în stare să rezolv nu ştiu ce acte şi că o să primesc şi o primă pentru asta. Astfel nu se întristează şi se consolează cu faptul că măcar sunt apreciată şi câştig un ban."

Mimi spune că, deşi se scuză cam des şi aproape în faţa tuturor cunoştinţelor, nu este mitomană. Susţine că minte doar ca să iasă din situaţii dificile şi că niciodată nu a minţit fără un motiv anume. La fel, spune ea, niciodată nu a făcut niciun rău nimănui prin ce a spus. „Atât timp cât eu sunt acoperită şi nici nu lezez imaginea nimănui, nu mă simt vinovată. Cred că toată lumea minte atunci când este nevoită", e de părere Mimi.

În mod ironic, cel mai penibil se simte atunci când chiar păţeşte ceva şi nu poate onora o întâlnire sau nu poate ajunge la timp la serviciu. „Odată, înainte să plec la serviciu, am ieşit până afară să-mi cumpăr ceva şi am uitat cheiele în casă. Din cauza yalei care se închide singură, am rămas pe-afară îmbrăcată în haine de casă şi în papuci. Am stat pe gânduri o oră să încerc să găsesc altă scuză pentru că asta cu yala, deşi era adevărată, mi se părea ridicolă şi greu de crezut", conchide tânăra.  
   
Se disculpă şi când nu e cazul

Alte persoane, precum bucureşteanul Marian (52 de ani), ajung să se scuze chiar şi când nu este nevoie. „Mă simt aiurea dacă se întâmplă ceva în care sunt implicat, chiar dacă nu sunt eu de vină. Îmi dau seama de asta, dar nu pot să mă abţin şi mă scuz", spune bărbatul. „Spre exemplu, atunci când trebuie să iau pe cineva cu maşina de undeva şi îl aştept mai mult de 20 de minute să vină, tot eu îmi cer scuze că nu i-am explicat mai bine locul de întâlnire, că nu l-am anunţat exact când am plecat de acasă, pentru  ca să aibă timp şi tot aşa."

Cele mai frecvente „motive de întârziere"

Traficul aglomerat, o explicaţie credibilă  Foto: Sever Gheorghe

Jurnaliştii de la CNN au alcătuit recent o listă a celor mai frecvente scuze. Chiar dacă acestea au fost identificate cu ajutorul unui grup de americani, scuzele din clasament se potrivesc perfect şi românilor, spun sociologii şi psihologii. Americani participanţi la studiu recunosc că cea mai mare problemă a lor este legată de punctualitate: 13% din ei ajung târziu la servicu o dată pe săptămână, în timp ce aproape un sfert - 24% - admit că întârzie măcar o dată pe lună, arată cercetarea. Jurnaliştii de la canalul de televiziune au descoperit şi motivele cel mai des invocate de întârziaţi. Astfel, 27% din ei au dat vina pe trafic, 10% au spus că au întârziat pentru că şi-au dus copiii la şcoală, iar 11% au spus că au adormit din nou după ce au oprit alarma deşteptătoare.

Restul au invocat motive precum pierderea cheilor de la casă sau de la maşină, deteriorarea stării de sănătate sau faptul că au uitat ceva important acasă şi au fost nevoiţi să se întoarcă. Cele mai multe din aceste scuze sunt foarte des întâlnite şi în cazul românilor, care întârzie la serviciu, traficul şi diverse boli fiind în fruntea listei.

image

Cercetarea mai arată că unu din cinci participanţi a recunoscut că a inventat cel puţin o dată o scuză. Oricum, 30% din şefi spun că nu le pasă că subalternii lor întârzie, atât timp cât îşi fac treaba bine şi la timp. Totuşi, 10% din  manageri spun că nu acceptă ca un angajat să ajungă târziu la serviciu de două ori într-un an. Restul afirmă că sunt de acord ca un subaltern să nu fie la timp la serviciu de trei ori într-un an. În mod evident, cei mai mulţi angajaţi (64%) spun că cel mai des întârzie lunea şi, surprinzător, doar 35% din şefi pun la îndoială scuzele angajaţilor. 

Ce scenarii inventează angajaţii

Managerii care au participat la un studiu internaţional au făcut o listă cu cele mai neobişnuite scuze pe care le-au auzit de la angajaţi:

- Am visat că am fost dat afară şi nu m-am mai trezit.
- A trebuit să-mi duc pisica la dentist.
- Am ajuns în faţa firmei şi mi-am dat seama că sunt în pijama, aşa că m-am întors să mă schimb.
- Am văzut că nu sunteţi la birou şi am ieşit să vă caut.
- Nu am găsit o cravată potrivită cu costumul şi am ieşit să-mi cumpăr una.
- Am oprit să-mi iau ceva de mâncare şi chiar în momentul ăla a fost jefuit magazinul, aşa că a trebuit să stau ca să răspund la întrebările poliţiştilor care anchetau cazul.
- A intrat o albină în maşina mea şi a trebuit să trag pe dreapta şi să aştept să iasă.
- Mi-am udat pantalonii şi m-am întors acasă să mă schimb.

Părerea Expertului: „Cei care se scuză mereu n-au încredere în ei"

Cei care se scuză din orice, faţă de oricine şi în orice împrejurare fac parte dintr-o categorie de oameni aparte. Aceste persoane sunt obediente, n-au destulă încredere în ei, niciodată nu au iniţiativă şi nu se cred în stare de nimic bun.Mai este şi o categorie de oameni care se scuză doar pentru a evita o confruntare sau o problemă. Această categorie, care-l include pe tupeist, pe şmecherul care în nicio altă împrejurare nu-şi cere scuze, chiar dacă a greşit cu ceva, este mai des întâlnită la noi.

Hanibal Dumitraşcu, psiholog

A întârzia la serviciu ţine de relaţiile interumane practicate la noi din timpuri foarte vechi. Este ştiut faptul că, atunci când a ajuns în România, principele Carol, care avea să devină rege, le-a dăruit câte un ceas subalternilor săi de prin ţară. Acest detaliu spune foarte multe despre punctualitatea noastră şi de cum îi respectăm pe ceilalţi.

image

Pe lângă cele două tipologii prezentate, mai sunt şi paranoicii care nu au sentimentul remuşcării chiar dacă greşesc şi nici măcar nu simt nevoia să o facă. Aceştia consideră că, atunci când au realizări, succesul li se datorează numai lor, ci nu împrejurărilor, iar atunci când au eşecuri, dau vina pe cei din jur sau pe ghinion. Aceasta este ceea ce în psihologie se numeşte eroare fundamentală de atribuire a comportamentului. 

"Există o categorie de oameni care se scuză doar pentru a evita o confruntare sau o problemă.''

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite