Evanghelist, gardian sau blogger de canapea? Ce tip de telespectator eşti, în funcţie de cum te manifeşti când priveşti la televizor

Comportamentul pe care îl avem în timpul vizionării unor programe de televiziune poate fi interpretat, în funcţie de reacţiile la show-urile urmărite, dezvăluind şase tipuri de telespectator, printre care fluturele de canapea şi sloggerul sau bloggerul de canapea.

Televizorul este, pentru unele persoane, doar o modalitate de relaxare, în timp ce pentru alţii imaginile din „cutia vrăjtă” pot lua forma unei lumi imaginare, în care se lasă absorbiţi cu foarte mare uşurinţă. Modul de percepţie al programelor televizate este influenţat de caracteristicile psihologice ale fiecăruia, care determină comportamentul de consumator – manifestările şi chiar interacţiunea indirectă cu imaginile de pe micul ecran, care se poate concretiza fie emoţional, fie fizic, prin reacţii active, exteriorizate.  

Cele şase tipuri de telespectator 

Aceasta este concluzia la care a ajuns experta britanică în limbajul trupului Judi James, în urma a opt studii de caz şi a unui sondaj cu 500 de respondenţi. James a identificat, analizând modul în care subiecţii reacţionau la filme de comedie, dramă, horror, thriller şi programe pentru copii, şase tipuri de telespectatori: fluturele de canapea, bloggerul de canapea (denumit slogger, o combinaţie între cuvintele „sofa” şi ”blogger„ - n.r.), showman-ul de canapea, evanghelistul episoadelor, gardianul ecranelor şi antrenorul de canapea.

Vizionare în „haită”

În cazul filmelor, oamenii creează cu uşurinţă asocieri între propriile vieţi şi poveştile personajelor, de aici şi trăirile intense resimţite în urma vizionării, după cum explică psihologul Ionuţ Ghiugan.

Filmul reprezintă o alegere ideală pentru a ne detaşa de realitatea cotidiană într-un mod plăcut şi confortabil şi, în acelaşi timp, o «intervenţie terapeutică», pentru că, făcând legătura cu vieţile personajelor, avem posibilitatea să exprimăm în exterior într-o formă indirectă, dorinţele şi emoţiile noastre, atât pe cele pozitive şi de dorit, cât şi pe cele negative, refulate în inconştient, a declarat pshiologul.

De aceea, pentru că însuşirile psihologice ale oamenilor sunt diferite, şi reacţiile acestora din timpul vizionării unui film sunt variate. În cazul fluterelui de canapea, de exemplu, o caracteristică importantă este faptul că telespectatorii care aparţin acestei categorii preferă să urmărească programele în grup, în timp ce îşi sincronizează emoţiile şi gândurile cu ale celorlalţi membri. Prin acest comportament, fluturii de canapea încearcă să obţină sentimentul de siguranţă şi confort, simţindu-se ca într-o haită. Totodată, au o stare de euforie, mai ales dacă programele urmărite sunt dramatice sau suficient de incitante încât să stimuleze producerea de adrenalină din corp. Nu doar imaginile vizionate îi fac însă fericiţi, ci şi momentele în care pot discuta cu ceilalţi despre subiectul filmului sau emisiunii în cauză. Asemănător cu fluturele de canapea este bloggerul de canapea (numit slogger de expertul britanic), acesta din urmă împărtăşind experienţa sa ca telespectator pe reţelele sociale, cu alţi utilizatori. Ţelul bloggerului de canapea este să fie primul care critică sau comentează programul urmărit, aceste reacţii fiind mai satisfăcătoare decât vizionarea programului în sine, după cum afirmă Judi James.

Telespectatorul empatic, între reverie şi hipnoză

Printre tipurile de telespectatori empatici, pe care programele de televiziune îi determină să dea frâu liber sentimentelor, se regăsesc showman-ul de canapea, evanghelistul episoadelor şi antrenorul de canapea. De departe, cel mai empatic este showman-ul de canapea, care, în ciuda faptului că deosebeşte realitatea de lumea imaginară din spatele ecranelor, trăieşte şi simte odată cu personajele. Psihologul Ionuţ Ghiugan compară această reacţii emoţionale induse de vizionarea filmelor şi emisiunilor cu o stare de hipnoză.

Atunci când vizionam un program televizat avem, de multe ori, senzaţia unei detaşări, a unei stări care permite explorarea propriei noastre lumi interioare. Această stare particulară pe care o trăim în faţa ecranului se apropie de hipnoză şi fenomenele de reverie, când suntem «furaţi» de propriile constructe imaginative. Într-un mod facil ne transpunem în alte locuri şi trăim activ emoţii si sentimente, deşi suntem conştienţi de diferenţa celor două planuri: imaginaţie şi realitate, explică psihologul. Pentru showman-ul de canapea, schimbările de spirit suferite în timpul unui program care îl solicită emoţional sunt o formă de escapism.

„Sclavul” televizorului, pierdut fără porţia de dramă

O formă obsesivă de empatie se poate observa şi în cazul evanghelistului episoadelor, telespectatorul care, în ciuda abilităţii de a „controla” programele urmărite, se complace în a fi „sclavul” televizorului. Evanghelistul episoadelor este cel care urmăreşte cu sfinţenie filmele şi serialele difuzate la orele stabilite de televiziuni, obsesia pentru acest obicei fiind cauza unor stări de panică, în cazul în care ratează porţia de drama televizată. Pentru acest tip de telespectator, programele televizate devin refugii emoţionale şi ancore ale stabilităţii şi siguranţei.

Antrenorul de canapea, un alt empatic al clasificării lui Judi James, este cel mai activ telespectator. Pentru acesta, empatia nu se traduce doar prin reacţii emoţionale, ci şi prin manifestări fizice. Antrenorul de canapea se comportă de parcă ar lua el însuşi parte la acţiune. De cele mai multe ori, telespectatorii care aparţin acestei categorii sunt cei pasionaţi de jocuri sportive, fiind cei care mimează de exemplu, victoria, când un jucător al echipei favorite de fotbal a înscris, prin lovirea aerului cu pumnul.

În această stare de transă autoindusă, avem acces la o parte neştiută a minţii noastre. Putem să ne identificăm astfel foarte facil cu personajele poveştii, pentru că este o identificare fără niciun fel de risc, care conferă avantajul emoţiei şi trăirii libere, explică psihologul Ionuţ Ghiugan.

Cel mai ruşinos privitor

Cel mai pasiv telespectator este gardianul ecranelor, care simte nevoia să fie silenţios din politeţe. Acest comportament se dobândeşte, în cele mai multe cazuri, din copilărie, când copiii sunt învăţaţi să facă linişte cât timp părinţii urmăresc programul de televiziune preferat. Potrivit expertei Judi James, un alt motiv pentru care gardianul ecranelor nu se manifestă în niciun fel este ruşinea de a afişa emoţii în timpul urmăririi unui program de televiziune. Această categorie de telespectatori sunt, conform specialistei în limbajul trupului, publicul ţintă al serialelor şocante, precum „Urzeala Tronurilorz”, care îi pot determina să reacţioneze necontrolat.