Cum poate Facebook să vindece oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ajutorul celei mai populare reţele sociale, un bărbat a primit un rinichi nou, iar o femeie a scăpat de agorafobie (teama de spaţii deschise). Numărul celor care apelează la această metodă este în creştere.

Dacă până acum oamenii foloseau Facebook  doar pentru a-şi găsi prieteni cu care să stea la taclale, reţeaua de socializare a dovedit recent că poate fi un sprijin important pentru cei aflaţi în suferinţă. Este cazul unui bărbat cu o boală gravă de rinichi, care ar fi trebuit să aştepte trei ani un donator compatibil pentru un transplant. În mod surprinzător, salvarea lui a venit de pe Facebook.

Damon Brown, în vârstă de 38 de ani din Seattle (SUA), a povestit despre afecţiunea lui pe pagina intitulată „Damon Kidney" (rinichi pentru Damon), care a ajuns să aibă peste 1.400 de prieteni. Informaţia s-a răspândit rapid în mediul virtual şi, în scurt timp, s-a găsit un donator compatibil. Acesta ­este chiar o femeie pe care soţia bărbatului o cunoaştea de câţiva ani, dar care nu le era o prietenă apropiată. „Mi-a spus că rinichiul nu este pentru mine. Este pentru copiii mei, pentru că ei merită să aibă un tată care să le poarte de grijă", a spus Damon Brown. Compatibilitatea dintre cei doi a fost analizată de o organizaţie specializată.

Un rinichi în numele Domnului

Damon Brown recunoaşte însă că i-a fost foarte greu să-şi spună povestea public şi atât de direct, în condiţiile în care până acum fusese destul de discret cu această problemă. L-a împins însă de la spate starea de sănătate care se degrada vizibil. Chiar dacă era înscris pe lista de aşteptare pentru transplant, el nu a mai putut suporta durerile şi starea de oboseală care îl copleşea.

Un alt lucru care îl „durea" era faptul că nu putea să stea lângă copiii lui, Julian (5 ani) şi Theo (3 ani), pentru a le spune poveşti înainte de culcare, pentru că trebuia să facă dializă. „Sunt un bărbat puternic, însă ultimul an a fost dificil", povesteşte Damon. Dacă nu ar fi ales această variantă, ar fi trebuit să aştepte un rinichi de la o persoană decedată cel puţin trei ani din cauza faptului că lista de aşteptare pe care era înscris era foarte lungă.

Prin gestul pe care l-a făcut, donatoarea Jacqueline Ryall (45 de ani) a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru că este sănătoasă, dar şi pentru a-i reda lui Damon bucuria de a fi alături de familia sa, în special de copii. „Adevăratul motiv pentru care fac acest lucru este că are copii şi este un băiat bun. Mă simt bine cu viaţa mea. Am primit multe şi am responsabilitatea de a da înapoi", a spus donatoarea. Familia femeii nu înţelege acest gest şi este îngrijorată pentru sănătatea lui Jacqueline.

De la biserică la internet

Cazul lui Damon nu este singular, spun specialiştii în domeniu. „Vedem din ce în ce mai multe cazuri în care oamenii care au nevoie de organe îşi găsesc donatorii pe reţele sociale. Este o extensie a modului în care comunicăm. Înainte să descoperim internetul, oamenii foloseau alte mijloace: la biserică, prin cunoştinţe sau prin campanii", a declarat April Paschke, purtător de cuvânt al unei instituţii de transplant, United ­Network for Organ Sharing, o organizaţie nonprofit din SUA. Un precedent a fost înregistrat în Michigan, unde un bărbat a găsit un rinichi pe ­Facebook, dar şi în Florida, unde o femeie şi-a găsit donatorul pe Craigslist.  În România, lista de aşteptare pentru un rinichi este de peste 2.000 de persoane, însă programul naţional pentru transplant de organe al Ministerului Sănătăţii prevede efectuarea a nici 300 de transplanturi.

Arlynn Presse (mijloc) s-a vindecat de teama de spaţii deschise după ce şi-a vizitat prietenii virtuali



Călătoria vindecă fobia

Acesta nu este singurul „miracol" pe care îl face Facebook. O femeie din Statele Unite s-a vindecat de agorafobie (teama de spaţii deschise) după ce şi-a întâlnit în persoană aproape toţi cei 300 de prieteni virtuali pe care-i avea pe cea mai populară reţea socială.

image

Arlynn Presse, în vârstă de 55 de ani, s-a confruntat cu frica de a ieşi în public toată viaţa, însă simptomele s-au agravat în urmă cu cinci ani. Punctul culminant a fost când i-a fost prea teamă să meargă la festivitatea de absolvire a fiului său, iar atunci a decis să ia atitudine. Astfel, în luna ianuarie 2011 şi-a creat cont pe ­Facebook şi a decis să-şi facă prieteni care să o ajute să depăşească momentul.

„Am ajuns în stadiul în care eram atât de frustrată încât am realizat că trebuie să abordez cumva situaţia. Am vrut să fac ceva extrem, care să-mi schimbe viaţa, dar nu ştiam ce. Până când, într-o noapte, vorbeam cu un prieten pe Facebook care-mi povestea că s-a despărţit de iubită. Se simţea atât de râu, încât am decis să-l scot la o bere şi atunci mi-a venit ideea.

M-am gândit să-mi vizitez toţi prietenii virtuali", povesteşte Arlynn. Pentru a duce la bun sfârşit această provocare, femeia a avut nevoie de un an, timp în care a vizitat peste 51 de oraşe din 11 ţări şi a cheltuit imensa sumă de 30.000 de lire, echivalentul a peste 150.000 de lei. Această experienţă a ajutat-o să-şi înfrângă temerile sau, mai exact, cum să şi le controleze.  „Toată viaţa am trăit cu atacuri de panică şi anxietate. Când voiam să ies din casă eram copleşită de gândul că o să mor. Acum am trecut peste aceste momente", mai spune femeia.

" Donatorul mi-a spus că rinichiul nu este pentru mine. Este pentru copiii mei, pentru că ei merită să aibă un tată care să le poarte de grijă. "
Damon Brown pacient

" Vedem multe cazuri în care bolnavii îşi găsesc donatorii pe reţele sociale. "
April Paschke purtător de cuvânt

11 ţări a „colindat" o americancă pentru a-şi vizita prietenii virtuali de pe Facebook.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite