Cum alegem fructe de calitate: care este diferenţa dintre pepenele alungit şi cel rotund

Cum alegem fructe de calitate: care este diferenţa dintre pepenele alungit şi cel rotund

Mersul la piaţă nu este neapărat una din cele mai grele sarcini, însă mulţi dintre cumpărători întâmpină dificultăţi când vine vorba de alegerea unor fructe şi legume de calitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aliza Green, chef şi autoarea cărţii „Field Guide to Produce“,  explică la ce trebuie să fim atenţi atunci când dorim să cumpărăm fructe de calitate. Spre exemplu, pepenii alungiţi sunt mai zemoşi, iar cei rotunzi sunt mai dulci, în timp ce ananasul cu cât este mai greu, cu atât este mai suculent. 

Mere

Mărul sănătos ar trebui să fie mat, neceruit, cu o coajă netedă. Cu cât mărul este mai mic, cu atât aroma acestuia este mai puternică. Depozitaţi merele în frigider, într-o pungă de plastic, departe de legume, scrie eatthis.com.

Avocado

Avocado ar trebui să se simtă ferm la atingere şi să nu aibă pete. Când agitaţi fructul, nu ar trebui să se audă sâmburele, altfel, acesta este desprins de pulpă. Dacă simţiţi un iz acru sau neplăcut, înseamnă că a început să putrezească în interior. După ce aţi ales fructul dorit, puneţi-l într-o pungă de hârtie şi depozitaţi-l la temperatura camerei până îl consumaţi.

Pepene roşu

Atunci când alegeţi un pepene de la piaţă, aveţi grijă la petele alb-gălbui de sub acesta. Un pepene care are pete albe nu va fi niciodată la fel de zemos şi dulce precum unul care are pete de culoare gălbui-portocalie. Pata respectivă este locul în care a fost în contact cu solul, de aceea se decolorează coaja. Pepenii alungiţi sunt mai zemoşi, în timp ce un pepene rotund va fi mai dulce.

Kiwi

Un kiwi copt va fi uşor moale la atingere. Fructul nu ar trebui sa aibă coaja cu zone zgâriate, pătate sau moi, iar puful care acoperă fructul ar trebui sa fie verde, fin şi uscat. Dacă aţi achizţionat kiwi necopt, pentru a accelera procesul de coacere păstraţi-l într-o pungă de hârtie cu un măr.

Mango

Un mango copt are coaja foarte colorată: roşie, galbenă sau portocalie. Coaja nu trebuie să prezinte urme de lovituri, pete sau zone care sunt mai moi în comparaţie cu restul fructului.

Ananas

Un ananas copt are o culoare galbenă înspre partea de jos şi o aromă răcoritoare, foarte puternică. Dacă ananasul este verde, iar mirosul nu este foarte bine definit, înseamnă cu fructul nu este copt. Cu cât este mai greu, cu atât ananasul este mai suculent.

Rodii

Alegeţi fructe grele care au coaja lucioasă, întinsă, roşie. Nu ar trebui să fie moale la atingere, acesta fiind un semn că a fost îngheţată. Păstrate într-un loc în care aerul este rece şi uscat, rodiile se menţin proaspete timp de câteva săptămâni.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările