Copiii, asaltaţi de reclame

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Cei mici consumă de multe ori produse care i-au cucerit prin reclame
Cei mici consumă de multe ori produse care i-au cucerit prin reclame

Părinţii fac totul pentru ca micuţii să aibă ce-şi doresc, iar companiile ştiu acest lucru. Copiii sunt asaltaţi, zi de zi, direct sau indirect de mesaje publicitare. Copiii nu deţin bani pentru a-şi cumpăra produse, dar au putere de convingere asupra părinţilor. Cât de moral este însă marketingul îndreptat către cei mici?

În ultimii ani, cercetările făcute în domeniul publicităţii au evidenţiat importanţa copiilor în marketing. Iar companiile nu s-au dau înapoi în a folosi acest potenţial. „Copiii reprezintă o parte semnificativă a grupului-ţintă a companiilor atât pentru că au o influenţă mare asupra deciziilor pe care le vor lua părinţii lor, dar şi pentru că sunt viitori cumpărători adulţi", susţin reprezentanţii Sigur.Info, portal care are ca scop siguranţa copiilor pe internet, parte a Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Citiţi şi:

Copiii săraci, victimele producătorilor de tutun

Cum arată reclamele viitorului

Studiile realizate în România arată că cei mici au început să folosească internetul, inclusiv reţelele de socializare, încă de la vârste fragede - aproximativ 7 ani. Iar mediul online reprezintă, în ultima vreme, şi cea mai importantă resursă prin care companiile ajung la ei.

Ioana Arsene, în vârstă de 35 de ani, din Bucureşti, simte pe pielea ei, de mai bine de doi ani, ce înseamnă targetarea copiilor de către publicitari, pe internet. Ea lucrează la o firmă de IT, iar băiatul ei, în vârstă de 12 ani, este obişnuit de mic cu calculatorul şi cu internetul. „Am considerat întotdeauna că un control agresiv nu l-ar feri de pericolele de pe internet, însă cred că cea mai mare problemă o constituie în acest moment publicitatea online", crede Ioana. Îşi aminteşte foarte bine crizele de isterie ale fiului său în faţa rafturilor cu gadgeturi pe care şi le dorea doar pentru că a văzut câteva afişe publicitare online.

„Cât despre sacii de dulciuri şi de mâncare nesănătoasă cumpăraţi doar pentru că a fost convins de spoturile publicitare difuzate pe internet şi la televizor, nici nu mai vreau să-mi amintesc", afirmă ea. Cel mai mult a pus-o î  nsă pe gânduri faptul că, în urmă cu câteva luni, fiul său a putut folosi lejer cardul ei pentru a-şi comanda de pe câteva site-uri accesorii pentru calculator şi haine. „Îmi dau seama cât de vulnerabili sunt copiii în faţa produselor afişate pe internet şi cât de slabe sunt reglementările privind siguranţa lor", spune Ioana.

Practici dezvoltate de companii pentru atragerea copiilor există de ani buni, însă cele de marketing sunt mai greu de controlat în mediul online, spun avocaţii specializaţi în drepturile consumatorilor. De partea cealaltă, specialiştii în marketing şi în publicitate recunosc potenţialul unui grup- ţintă uşor de exploatat, adică cel format din minori. Companii mari precum fast-foodurile, producătorii de băuturi răcoritoare, de dulciuri, de jucării sau de haine şi-au dezvoltat afacerile bazându-se pe cucerirea publicului tânăr, care a rămas fidel brandurilor şi la maturitate.

Bombardaţi pe internet

În spatele practicilor lor de marketing stau însă multe întrebări din partea celor care apără drepturile celor mici şi care încearcă să găsescă limita dintre legalitate şi ilegalitate sau dintre moralitate şi imoralitate. În ultima perioadă, atenţia instituţiilor care monitorizează abuzurile publicitarilor s-a îndreptat către reţelele de socializare.  Acestea spun că problema este una extinsă la nivel internaţional. Un raport recent al guvernului britanic a monitorizat bombardarea copiilor cu reclame, pe reţele sociale, chiar cu posibilitatea cumpărării online a produselor. Cei care au realizat analiza au numit simbolic aceste practici „comercializarea şi sexualizarea copilăriei".

Speciliştii americani monitorizează şi ei de zeci de ani acest fenomen, scrie „The Washington Post". Kathryn Montgomery, profesor la Şcoala de Comunicare din cadrul American University, dă exemplul unor campanii care folosesc internetul, precum cele ale McDonald's, Mountin Dew sau KFC, care utilizează practici neloiale şi care au drept ţintă copiii. „O idee genială de strategie de promovare poate fi o idee de manipulare deloc deontologică", spune Montgomery.

Victime sigure

Dacă practicile acestea îi ocolesc pe părinţi pentru că adulţii au puterea de discernământ, copiii sunt victime sigure ale unor campanii publicitare. Experţii americani leagă aceste reclame de rata tot mai mare a obezităţii în rândul celor mici. „Copiii sunt mult mai expuşi mesajelor publicitare şi au o probabilitate mai mare de a accesa pop-upuri sau de a fi tentaţi de reclame atrăgătoare din punct de vedere vizual şi grafic", spune Teodora Stoica, Helpline Coordinator Sigur.Info.

Reţelele de socializare colectează date despre utilizatorii lor şi dezvoltă profile, astfel că reclamele care apar pe marginile paginilor de internet sunt personalizate în funcţie de interesele şi de preferinţele utilizatorului.

Pericole online

În Europa, peste 75% din copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani folosesc internetul, iar în România, peste 90% din adolescenţi utilizează mediul online pentru socializare.Minorii din întreaga lume sunt expuşi zi de zi unor pericole online. Cele mai multe se referă la site- urile pornografice, furtul de date personale sau la abuzurile pe internet.

De ce devin minorii ţinte

Majoritatea companiilor nu fac comunicări către copii în mod direct, ci indirect, prin intermediul părinţilor, spune Adrian Alexandrescu, Managing Partner al companiei de marketing şi comunicare Interactions. „Practic, reclamele sunt adresate părinţilor, dar prin vizual, audio şi text atrag şi copiii", explică el. De ce sunt minorii un target atractiv? Ei nu judecă precum adulţii o achiziţie.

„Dacă vor fi cuceriţi de un anumit produs, ei îl vor dori. Fără a se gândi la costuri şi la alte implicaţii. Vor insista pe lângă părinţi, pentru care fericirea copilului este probabil cel mai important lucru din lume. Aşa că adulţii îşi vor deschide portofelul şi vor cumpăra produsul", rezumă Adrian Alexandrescu mecanismul prin care cucerirea copiilor este reţeta succesului pentru unele firme.

În privinţa strategiilor folosite, cele mai frecvente implică publicitatea pentru un produs legat de un fenomen popular în rândul copiilor, cum ar fi păpuşi care întruchipează personaje celebre din desenele animate.

Potrivit unei cercetări realizate în urmă cu trei ani de Consiliul Naţional al Audiovizualului, 68% din copii urmăresc reclame la televizor, cei mai interesaţi fiind cei cu vârste fragede.

Consumă ce văd la televizor

Cel mai mare impact îl au, conform cercetării, reclamele la produse alimentare, urmate de cele la jucării şi la sucuri. Şi când vine vorba de reclamele online, copiii sunt foarte uşor influenţabili, arată alte studii internaţionale.

Pericolele apar însă din cauză că cei mai mulţi nu îşi dau seama când sunt asaltaţi de mesaje publicitare. Potrivit unui studiu realizat la nivel internaţional, mai bine de 80% din cei mici declară că nu recunosc reclamele online şi că nu fac diferenţa între conţinutul informativ şi acestea.

Cei mai mulţi le deschid din greşeală sau pentru că au fost atraşi de grafică şi de culori. Ei pică în aceste capcane mai ales din cauză că, de multe ori, comunicările publicitare ajung la ei, pe internet, sub formă de mesaje nesolicitate, adică spamuri sau pop-upuri.

Implicarea părinţilor

Mulţi dintre părinţii din România nu au competenţe digitale comparabile cu cele ale copiilor şi preferă să-i lase pe cei mici nesupravegheaţi, spune Teodora Stoica de la Sigur.Info. Implicarea părinţilor este singura modalitate prin care vulnerabilitatea copiilor să nu ajungă un lucru bun de exploatat pentru unele companii sau pentru alţi utilizatori de internet. „Este vital să existe o comunicare deschisă între părinţi şi copii cu privire la avantajele, dar şi la dezavantajele pe care le presupune internetul", mai spune Teodora Stoica.

Altfel, copiii vor fi supraexpuşi unor mesaje cu potenţial de manipulare. Un bun exemplu ar fi reclamele la sex-shopuri sau cele pentru magazinele online de etnobotanice. „Dintr-un pop-up în altul, copiii lăsaţi nesupravegheaţi pot ajunge să acceseze conţinut ilegal sau pot fi păcăliţi să cumpere diverse produse folosindu-se de cardul părinţilor", mai spun cei de la Sigur.Info. Părinţii ar trebui să se documenteze la rândul lor şi să înţeleagă măsura extinsă în care copiii sunt targetaţi.

Părerea Expertului: Limita între legal şi ilegal
Claudia Popa
avocat asociat PeliFilip

Legea Publicităţii menţionează, în mod expres, situaţiile în care se interzice publicitatea produselor şi serviciilor destinate minorilor.  Astfel, un spot publicitar (şi, în general, orice tip de publicitate) nu este permis dacă, prin conţinutul său, încurajează indirect minorii să cumpere produse sau servicii, profitând de lipsa de experienţă sau de credulitatea lor, dacă afectează relaţiile speciale care există între minori şi părinţi, dacă conţine elemente ce dăunează minorilor din punct de vedere fizic, moral, intelectual sau psihic, sau dacă prezintă, în mod nejustificat, minori în situaţii periculoase. Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei.

Publicitatea produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice este interzisă dacă se adresează minorilor, dacă înfăţisează minori consumând aceste produse sau dacă este realizată în publicaţii destinate în principal minorilor, în sălile de spectacol, înainte, în timpul şi după spectacolele destinate acestora. Vizând atât protecţia minorilor, cât şi a adulţilor, legea inter­zice, printre altele, publi­citatea subliminală - acel tip de publicitate care utili­zează stimuli prea slabi pentru a fi percepuţi în mod conştient de către o persoană, dar care îi pot influenţa comportamentul economic- , publicitatea care prejudiciază demnitatea umană, cea care incită la violenţă sau care prejudiciază securitatea, dar şi publici­tatea care exploatează credulitatea persoanelor. Se întâmplă frecvent ca minorii să fie vizaţi în cadrul diverselor practici comerciale. Activităţile promoţionale desfăşurate de către companii - precum concursurile cu premii - pot implica şi prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor. Legislaţia prevede reguli stricte pri­vind prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor, mai ales că nu pot aproba singuri aceste operaţiuni. O altă practică prin care drepturile minorilor pot fi încălcate o reprezintă trimiterea, prin poşta electronică, a mesajelor nesolicitate.

"Vizând atât protecţia minorilor, cât şi a adulţilor, legea interzice publicitatea subliminală."

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite