Comoditatea, viciul modern

Confortul necesar pentru o viaţă cât mai tihnită se obţine astăzi mai uşor ca niciodată. Tentaţia e mare, costurile şi consecinţele, pe măsură. Efort minim, confort maxim pare mottoul celui mai râvnit stil de viaţă. Specialiştii în comportament uman spun însă că nu este plauzibil şi ascunde lipsa unei direcţii.

Adrian V. (40 de ani) are pe noptiera din dormitor un ceas care proiectează ora pe tavan, ca să nu mai fie nevoit să se întoarcă să citească afişajul. Şi o gamă largă de telecomenzi în sufragerie - pentru televizor, DVD player, recorder, sistem home-cinema, combină stereo şi aparat de aer condiţionat. Electronicele sunt doar un capitol din idealul său de viaţă: a-şi face existenţa cât mai confortabilă cu putinţă. Nota de plată: 20% din bugetul familiei.

Vacanţa perfectă, lene la extrem

Merge la serviciu cu taxiul. Nu şi-a luat carnetul de şofer gândindu-se că, în eventualitatea în care va avea vreodată maşină, să nu-i vină niciodată rândul s-o spele sau s-o ducă la service. Concediile şi le face în România şi în Grecia, în limita celor 800 de kilometri pe care-i poate parcurge într-o zi cu maşina condusă de soţie. „Avionul presupune balamuc mare. Inclusiv efortul de a limita bagajul. Adică munca de a alege ce obiecte iei şi ce nu", explică el.

Nelipsite din bagaj sunt „15 croisante şi filtrul de cafea", spune Adrian, ca să nu fie nevoit să meargă de dimineaţă la restaurant. „Acolo unde am mic dejun inclus, presupune să mă spăl, să mă îmbrac şi să cobor la cafea. O variantă este room-service, dar n-au toţi." Iar concediul la mare constă într-o „lene dusă la extrem": de dimineaţă zace pe şezlong, intră în apă, dar nu înoată, pentru că asta ar însemna muncă, îşi face siesta la prânz, se întoarce pe plajă după-amiaza şi-şi încheie seara citind, pe balconul camerei de hotel.

Recunoaşte că abuzează de servicii ori de câte ori are ocazia. Şi de produsele de unică folosinţă - farfurii şi pahare din plastic, filtre de cafea din hârtie. Iar când soţia este plecată în delegaţii, îşi cumpără mâncare gata gătită, la conservă, şi face excursii la magazin dacă rămâne fără haine curate. „Doamne fereşte să învăţ să folosesc maşina de spălat, pentru că s-ar putea să fiu cândva nevoit s-o fac", spune el. Pe acelaşi principiu îşi cumpără haine numai din magazinele în care ştie că anumite mărimi îi vin perfect şi nu trebuie să le mai probeze.

Relaţii incomode

Iar când vine vorba de viaţa socială, numărul de prieteni este limitat pentru că şi ei pot deveni incomozi. „Vor mereu ceva şi rişti să-i dezamăgeşti." Aşa că preferă ca întâlnirile cu prietenii să fie mereu într-un restaurant, niciodată acasă la el sau la ei. Ca să nu fie nevoit să „măture" după ei, dar nici să se simtă obligat să rămână mai mult decât e cazul într-o vizită. „Poţi să pleci mai uşor de la restaurant decât de acasă de la un prieten." De ziua lui, în fiecare an îşi ia liber de la serviciu. E mult mai uşor decât să care sacoşe cu trataţii pentru colegi şi să le răspundă la urări.

Comoditatea nu este însă o virtute, explică specialiştii în comportament uman şi life coaching. Dimpotrivă, este o atitudine a oamenilor plictisiţi, fără un scop în viaţă. În lipsa unui plan de viaţă bine-definit, oamenii fie se cufundă în muncă, în detalii nesemnificative, care devin o sursă de stres pe termen lung, fie abandonează, renunţă la a se mai implica şi ajung comozi, pasivi. „Din experienţa mea, un om care are un ideal puternic în viaţă nu va fi niciodată comod", explică Ramona Lăcătuş, master coach.

Nota de plată, decontată pe termen lung

Comoditatea are un preţ foarte mare, explică Ramona Lăcătuş. În relaţiile personale, oamenii care „cumpără comoditate" pierd afecţiunea, experienţa dragostei exprimate, iar în business, rezultatele, eficienţa. Asta nu înseamnă că este condamnabil să faci plăţile online, de la computerul personal, şi nu stând la coadă la ghişee. Important este ce faci cu timpul câştigat astfel.

„Dacă tu cumperi timp ca să te uiţi la televizor, atunci ai plătit foarte scump, pentru că te transformi într-o legumă, într-o fiinţă umană care nu are o direcţie. Lipsa unui ideal puternic duce, într-o pantă foarte abruptă, spre lipsa chefului de viaţă, uneori spre depresie", spune specialistul în life coaching. Remediul este descoperirea sau redescoperirea unui scop în viaţă.

În căutarea unei direcţii

Ramona Lăcătuş spune că tot mai mulţi români ajung la ea pentru că îşi caută idealul, sătui să-şi piardă vremea cu lucruri nesemnificative. Dar, pentru a-l găsi, trebuie să facă un efort intelectual şi spiritual. „Oamenii ori nu ştiu că au posibilitatea asta, ori nu au răbdarea de a face o astfel de introspecţie", adaugă specialista.

Totuşi, precizează Ramona Lăcătuş, mulţi dintre cei care ajung la ea sunt capabili să vorbească ore în şir despre ce i-ar inspira în viaţă. Probabil pentru că, până atunci, nu a avut cine să le pună întrebările potrivite sau să le asculte răspunsurile. Acesta este de fapt rolul antrenorului de viaţă (life coach). Pe cei care vor să-şi găsească menirea, specialistul îi întreabă ce este important pentru ei, care au fost momentele de vârf în viaţa lor, experienţele care le-au oferit cele mai mari satisfacţii, dar şi ce anume îi motivează.

Drumul perseverenţei

„Persoana învie în acel moment când începe să se audă pe sine vorbind despre ce lucruri extraordinare ar vrea să facă", spune Ramona Lăcătuş. Al doilea pas presupune ca oamenii să aibă răbdarea şi perseverenţa de a-şi transforma viaţa conform idealului descoperit. Ceea ce nu se va întâmpla peste noapte, ci în câteva luni sau chiar ani. Unii reuşesc să facă asta pe cont propriu.

Alţii abandonează pe drum şi se reîntorc după câţiva ani, dornici s-o ia de la început. Câţiva, cum este cazul managerilor de top din SUA şi din alte ţări, păstrează relaţia cu antrenorul personal şi ani întregi, asemeni atleţilor profesionişti care vor să câştige medalii olimpice din nou şi din nou. Depinde de miză - cu cât e mai mare, cu atât creşte şi nevoia de a avea pe cineva care „să te provoace să dai ce ai mai bun din tine", adaugă Ramona Lăcătuş.

"Dacă tu cumperi timp ca să te uiţi la televizor, atunci ai plătit foarte scump."
Ramona Lăcătuş
master coach

Efectele asupra relaţiei de cuplu

Dezinteresul poate duce la despărţire  Foto: Shutterstock

Comoditatea apare în viaţa de cuplu exact aşa cum se întâmplă în jocul a doi copii, când unul dintre ei ajunge la concluzia: „M-am plictisit, nu mă mai joc". „A dispărut plăcerea, au dispărut interesul, motivaţia", explică psihologul Virgil Rîcu. Specialistul consideră însă că a vorbi despre manifestările comodităţii în viaţa de cuplu este o abordare „comodă" a problemei. Pentru că, de regulă, atunci când se instalează într-o relaţie, această atitudine ascunde, de fapt, altfel de probleme.

„Dacă o persoană stă mai tot timpul în faţa televizorului, cu o mină plictisită, inertă, total absentă la ceea ce se întâmplă în jur, ne putem întreba dacă această «lene», această atitudine «comodă», nu este, de fapt, semnul unei depresii", explică psihoterapeutul.

Pe de altă parte, lipsa de implicare a unuia dintre parteneri poate fi o reacţie pasiv-agresivă la atitudinea celuilalt, care „le poate face pe toate".  O negociere a poziţiilor de putere în relaţie, care nu se realizează prin comunicare deschisă, ci prin „lovituri sub centură". Sau este pur şi simplu vorba de o dezamăgire. „Vezi cazul soţiei care renunţă la a mai fi seducătoare cu soţul ei. Dezamăgită de anumite reacţii ale lui, nu găseşte sens în a-l seduce, în a crea magie în jurul ei şi al lor", explică Virgil Rîcu.

Viitor comun

Pe termen lung, această comoditate, manifestată prin lipsă de comunicare şi interes, poate duce la ruperea relaţiei, „îi înstrăinează pe cei doi". „Un cuplu durabil este acela în care partenerii îşi construiesc periodic proiecte comune: să-şi ia o casă, să călătorească în diferite locuri ale lumii, să facă un copil. Doi oameni nu pot rezista prea mult timp unul cu celălalt dacă nu-şi pot imagina un proiect de viitor împreună", precizează specialistul.

„Dar înainte de a se ajunge în această etapă, cei doi trebuie să stea de vorbă, să-şi spună ce simt unul faţă de celălalt, cum se simt în relaţia aceasta, ce anume îi deranjează, ce resentimente au. Dacă mergem pe «metafora grădinarului», foarte uzitată în contexte psihoterapeutice, este nevoie să smulgi buruienile înainte de a planta seminţele unui nou viitor."

Confortul, prea scump pentru români

Există acum aparate care fac aproape orice în locul nostru, mai bine şi mai repede. Spală vase, rufe, aspiră singure, rulează filme în 3D, comunică cu prietenii noştri pe internet şi fac tranzacţii financiare. Puţini sunt însă românii care şi le permit la ora actuală.

În anii de creştere economică, după 2000, foarte mulţi şi-au cumpărat electronice şi electrocasnice pentru a-şi face viaţa mai comodă. Pe credit, la promoţie.

„Pe lângă motivaţia care ţine de beneficiile concrete ale unui produs de ultimă generaţie - performanţa mai bună, timp şi confort câştigate pentru a fi investit în alte activităţi -, pentru o categorie substanţială de consumatori, motivaţia era deopotrivă una care ţine de imagine", explică Oana Mirilă, director de cercetare calitativă la GfK România.

„Mulţi consumatori îşi achiziţionau diverse aparate pe care nu le foloseau la capacitatea lor completă, ci tot pentru funcţiunile de bază. Dar aceste achiziţii se converteau pentru ei într-un anumit statut şi confort emoţional."

Criza a stricat însă planurile. Mulţi şi-au pierdut locul de muncă, alţii au pierdut procente semnificative din salariu, iar achiziţiile menite să ne răsfeţe au trecut în planul secund, explică specialistul GfK România. „S-a revenit la a privi achiziţia bunurilor de folosinţă îndelungată ca necesitate, mai puţin ca indicator de statut sau modalitate de creştere a standardului de viaţă", adaugă Oana Mirilă.

Studiile GfK despre piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată arată că vânzările sunt în declin aproape constant din 2008 până în prezent, cu o uşoară creştere pe final de an, şi în 2009, şi în 2010. Asta nu înseamnă că românilor le-a scăzut apetitul pentru tehnologie nouă. „Contextul actual nu este însă unul care să poată hrăni acest apetit şi 2011 va fi, la rându-i, un an în care «necesitatea» va învinge «comoditatea»", concluzionează Mirilă.

"2011 va fi un an în care «necesitatea» va învinge «comoditatea»."
Oana Mirilă
director de cercetare calitativă, GfK România