Cel mai poluat loc de pe glob: lacul din Munţii Ural, considerat iadul pe Pământ

Cel mai poluat loc de pe glob: lacul din Munţii Ural, considerat iadul pe Pământ

Lacul Karachay. FOTO businessinsider.com

Cel mai toxic loc din lume se află la sud de Munţii Ural, în Rusia, fiind considerată zona cu cea mai mare încărcătură de radiaţii radioactive.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lacul Karachay a fost desemnat la începutul anilor ‘90 cel mai toxic loc de pe Pământ, renume care se păstrează şi azi. Până la acel moment, despre zonă nu s-au ştiut prea multe detalii.

Conform publicaţiei Business Insider, în anul 1940, oficialii armatei ruseşti au decis mutarea complexelor nucleare în zona Chelyabinsk. Lacul Karachay este situat foarte aproape de actuala graniţă cu Kazakhstan-ul, în perimetrul uzinei nucleare Mayak Production Association, una dintre cele mai mari fabrici de acest gen din Rusia, în care erau produse arme chimice.

În 1992, când fostul preşedinte Boris Elţîn a semnat un decret prin care cercetătorilor străini li s-a permis să inspecteze zona, s-a aflat că regiunea fusese folosită pentru experimente şi activităţi nucleare de amploare. Tot atunci, perimetrul lacului Karachay a fost desemnat cel mai poluat loc de pe glob, potrivit unui raport întocmit de Institutul Mondial al Deşeurilor Nucleare din Washington, SUA.

Folosit ca groapă de gunoi pentru deşeurile radioactive, lacul a contaminat şi locurile învecinate, aşa că pânza freatică şi aerul au devenit periculoase pentru rezidenţi. Riscul de cancer în zona Chelyabinsk era mai mare cu 21%, incidenţa malformaţiilor la naştere era cu 25% peste medie şi cu 41% mai mare în ceea ce priveşte numărul cazurilor de leucemie, după cum au arătat analizele efectuate.

Problema s-a agravat în 1967, după ce mare parte din lac a secat expunând populaţia din zonă la pericolul radioactiv. Lacul a fost acoperit între 1978 şi 1986 de peste 10.000 de blocuri de beton, pentru a împiedica împrăştierea sedimentelor periculoase. Dar iradierea nu a fost oprită şi zona este periculoasă şi astăzi, pentru că substanţele periculoase s-au infiltrat în pânza freatică.
Cercetătorii estimau în anul 1990 că expunerea unei persoane în zonă pentru numai o oră ar fi fost suficientă pentru a-i cauza moartea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările