Stetoscop

Privatizarea Sănătăţii

Dacă s-ar construi o rezervaţie a comunismului românesc, sistemul sanitar ar constitui piesa de rezistenţă. Cu tot cu spitale, cu dotări, cu modul de funcţionare şi mentalităţi la un loc. După 19 ani de tranziţii şi reforme, sănătatea este reziduul unui sistem profund ineficient.

Dacă ultimii patru ani au pus cruce monopolului sistemului asigurărilor sociale pentru pensii – incapabil să mai supravieţuiască – viitoarea guvernare va fi obligată să introducă sistemele private de asigurări de sănătate.

Criza economică şi lipsa acută a banilor vor da ultima împărtăşanie unui sistem vlăguit de hemoragia fondurilor cheltuite păgubos. Împărţirea sărăciei în mod egal către cei care contribuie la asigurările de sănătate nu va mai fi posibilă.

Pentru a putea salva măcar serviciile minime gratuite acordate celor săraci, statul va fi nevoit în cele din urmă să renunţe la cvasi monopolul asigurărilor în domeniu şi să îndrume salariaţii şi pe cei cu venituri solide către sistemele private de asigurări. O soluţie care va da însă mari bătăi de cap Legislativului şi celor care vor fi nevoiţi să o pună în aplicare.

Definirea pachetului de bază, garantat în sistemul public, şi revizuirea legislaţiei privind asigurările private de sănătate sunt pietrele de temelie ale unei reforme solide.

De la creşterea numărului furnizorilor de servicii medicale, diversificarea activităţii acestora, transferul unor unităţi din sistemul public în administrare privată, înfiinţarea de noi unităţi particulare până la formarea unui sistem eficient de protecţie a pacientului sunt doar câteva dintre provocările pe care noul Parlament şi noul Guvern vor fi nevoite să le reglemeteze cât mai curând.