Riscurile la care se supun părinţii care fac eforturi să-şi înţeleagă cât mai bine copiii - recomandările psihologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii empatici, care fac eforturi pentru a înţelege cât mai bine nevoile emoţionale ale copiilor, mereu dispuşi să facă sacrificii pentru fericirea acestora, riscă să-şi pună propria sănătate în pericol, arată un studiu recent. Cercetătorii au venit cu o serie de recomandări în cazul părinţilor care se potrivesc acestui profil.

Cercetarea realizată de Universitatea Northwesternm, SUA, a indicat că cei mai fericiţi copii sunt, într-adevăr, cei crescuţi de părinţi extrem de empatici, adică dispuşi să facă eforturi pentru a le înţelege cât mai bine sentimentele şi de a acţiona în consecinţă, deşi asta înseamnă să-şi ignore adesea propriile nevoi şi sentimente.

Deşi copiii au de câştigat atât emoţional, cât şi psihic din interacţiunea cu astfel de părinţi empatici, efortul depus de părinţi se pare că se reflectă în mod negativ asupra stării lor de sănătate.

În cadrul cercetării au fost analizate 247 de perechi de părinţi alături de copiii lor adolescenţi, ocazie cu care s-a analizat măsura în care părinţii reuşeau să înţeleagă sentimentele copiilor lor şi să răspundă nevoilor acestora. 

Părinţilor şi copiilor le-a fost recoltat sânge, iar rezultatele analizelor au relevat mai multe tipuri de reacţii inflamatorii în cazul adulţilor empatici (markeri inflamatori şi infecţioşi), în timp ce analizele adolescenţilor au fost excelente din acest punct de vedere. Cercetătorii au explicat că ori de câte ori copiii lor aveau probleme emoţionale, acest lucru influenţa negativ sistemul imunitar al părinţilor empatici.

Studiul publicat în revista Health Psychology vine să confirme o altă cercetare axată pe depresia copilului şi părinţii empatici, realizată tot de Universitatea Northwesternm, la care au participat 143 de perechi de părinţi şi copiii lor adolescenţi.
La acel moment s-a observat că ori de câte ori copilul prezenta un episod de depresie, markerii inflamatorii creşteau în cazul părinţilor empatici, răspuns imunitar cauzat de aşa numiţii hormoni ai stresului.

Oamenii de ştiinţă au explicat că acest fenomen apare pentru că empatia implică negarea şi minimalizarea propriilor sentimente pentru a ne concentra pe emoţiile şi sentimentele altei persoane, efort care duce la creşterea nivelului de stres şi la o scădere a sistemului imunitar. La fel de adevărat este că părinţii empatici sunt dispuşi să-şi neglijeze sănătatea pentru binele copiilor, cum ar fi să se odihnească mai puţin, să renunţe la activitatea fizică regulată sau să-şi neglijeze dieta sau alte activităţi care contribuie la menţinerea stării de bine.

De aceea, cercetătorii le atrag atenţia părinţilor că deşi este indicat şi recomandat să dea dovadă de empatie în relaţia cu copiii, la fel de important este să aibă grijă de propria sănătate psihică, a precizat psihologul Erika M. Manczak.

Lucruri aparent minore, cum ar fi odihna, activitatea fizică zilnică şi realizarea altor activităţi menite să reducă nivelul de stres sunt esenţiale pentru menţinerea unui echilibru. Părinţii care îşi fac timp şi pentru ei nu dau dovadă de egoism, ci este un lucru necesar pentru sănătatea lor fizică şi psihică, a adăugat Manczak.
Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite