FOTO Despăriţirea mamei de prunc prin arderea cordonului ombilical

FOTO Despăriţirea mamei de prunc prin arderea cordonului ombilical

FOTO Daily Mail

Pentru majoritatea părinţilor, momentul în care copilul este despărţit fizic de mama sa, prin tăierea cordonului ombilical, durează câteva secunde, însă alţii preferă să adopte o practică veche de câteva sute de ani, care presupune arderea lentă a cordonului ombilical.

Ştiri pe aceeaşi temă

Samantha Geston, din Santa Cruz, California, se numără printre mamele care au ales să evite procedura tradiţională, care implică un medic „echipat” cu un cleşte şi o foarfecă şi care durează câteva secunde. În schimb, femeia a preferat să i se ardă lent cordonul ombilical, cu o lumânare aprinsă.
 
Această practică există în câteva culturi de acum câteva sute de ani, când oamenii o foloseau în ideea de a diminua pierderile de sânge şi posibilitatea unei infecţii.
 
Samantha a declarat că părinţii, soţul şi fiica sa au ţinut lumânarea, care a ars vreme de 20 de minute, cu rândul.
 
„A fost un sentiment cu adevărat magic şi cu toţii eram atât de fericiţi... a fost modalitatea perfectă de a sfârşi etape minunate precum sarcina şi naşterea”, a declarat femeia pentru publicaţia „Today Parents”.
 
 

Fotografa Paige Discoll, care aşteaptă, la rândul său, un copil, a capturat evenimentul, iar acest lucru a determinat-o să-şi dorească să efectueze acelaşi ritual la naşterea copilului său.
 
 
„Vreau ca cei patru copii ai mei să fie implicaţi în naşterea frăţiorului lor. În timpul unei naşteri, totul se întâmplă mult prea repede, iar acest proces lent va face naşterea memorabilă”, a spus Paige Discoll.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările