Suzy Menkes: moştenirea unui stil

Ca să se organizeze o licitaţie la Christie's cu piese din propria garderobă trebuie să fie vorba despre o personalitate pentru care adjectivul „marcant“ nu poate acoperi influenţa şi puterea. Este cazul lui Suzy Menkes, femeia care a transformat jurnalismul de modă şi pompadour-ul în atribute proprii.

Suzy Menkes are 69 de ani, aproape aceeaşi vârstă pe care o au unele dintre piesele sale. În garderoba sa au intrat haine care, din 1964, n-au mai ieşit, după cum a recunoscut editorul de modă. „Ah, dacă hainele ar vorbi... dar chiar vorbesc“, a spus ea într-un material publicat în „Harper’s Bazaar“.

Suzy Menkes este, probabil, cel mai influent jurnalist din domeniu, precum şi cel mai prolific la nivelul cuvintelor publicate numai în ziar (două milioane de cuvinte) din 1988, numai pentru „International Herald Tribune“ şi „The New York Times“. Este considerată a fi cea mai onestă şi incoruptibilă personalitate din jurnalismul de modă, precum şi cea mai influentă tocmai prin corectitudinea practicată. Are obiceiul să întoarcă toate cadourile primite la birou şi să preia personal toate săptămânile de modă, cu laptopul mereu pe genunchi.

Ecoul hainelor

„Nu am aruncat nimic din garderoba mea după ce am terminat colegiul, aşa că este un adevărat montagne russe emoţional. Rochia din şifon Ossie am purtat-o când eram însărcinată cu primul meu copil, iar ţinuta alb-negru de la Christian Lacroix am purtat-o în zilele în care mergeam la cursele de cai cu soţul meu, jurnalistul David Spanier“, îşi aminteşte Suzy Menkes.

Suzy spune că hainele, ca şi muzica, păstrează un ecou al locului şi al timpului. Aşa că de ce le vinde acum? „Oamenii care mă cunosc mă imploră să le vând, în special creaţiile lui Ossie Clark (designer britanic, celebru în anii ’60 – n.r.). Naomi Campbell spune mereu «Prima», când mă vede“, spune Menkes.

Editorul de modă a rugat-o pe Pat Frost, specialistă în croitoria vintage, să-i evalueze garderoba. Aceeaşi persoană a organizat licitaţie pentru Daphne Guinness, anul trecut. Omul potrivit care să nu golească doar şifonierele, ci care să cunoască istoria modei şi care va şti să aşeze creaţiile în contextul original. Motiv pentru care licitaţia va avea loc online, pentru a ajunge în toată lumea, începând cu 11 iulie.

(Suzy Menkes este considerată cea mai onestă personalitate din jurnalismul de modă FOTO Reuters)

Cel mai colorat editor de modă

Suzy Menkes spune că adevăratul motiv pentru care a recurs la acest gest este lipsa de spaţiu. „Hainele mele, închise în dulapuri de mulţi ani, erau deja doar amintiri. În mintea mea, în schimb, au fost mereu prezente, de la rochia înflorată pe care am purtat-o în luna de miere până la tunica Biba din zilele mele la Cambridge“, povesteşte editorul de modă.

Pentru ea, garderoba nu este o lecţie de istorie a modei, ci o lecţie despre stilul şi personalitatea ei. „Am observat că sunt un editor de modă atipic, care nu a reuşit să creeze ţinute de zi şi de seară din negru. M-a învăţat despre mine că iubesc culoarea. Cine are nevoie de negru? Dă-mi combinaţii siropoase de imprimeuri! Şi asta numai pe o geantă Lacroix sau pe una dintre eşarfele de mătase de la Hermès pe care mi le-a cumpărat un iubit bogat“, povesteşte cu haz Menkes.

Pasiunea pentru culori o are încă de pe vremea studenţiei la Cambridge şi i-a fost suflată de Idanna Pucci. „M-a invitat la casa ei din Florenţa şi m-a prezentat unchiului său, Emilio Pucci. Am cheltuit fiecare ban pe haine vesele, cu imprimeuri colorate, începând cu acea vacanţă“, a spus Menkes.

(Suzy Menkes şi Roberto Cavalli FOTO Hepta)

Pentru acest motiv, minimalismul rămâne o formă de artă pe care doar să o aprecieze de la distanţă, fiind caracterizată, mai degrabă, de un stil upgradat hippie-deluxe. Precum scrierile sale, Suzy Menkes crede şi simte fantezia din spatele modei. Taioarele Chanel, fie ele şi reinventate de Karl Lagerfeld, nu au fost niciodată apanajul imaginaţiei sale vestimentare, aşa cum stilul unor designeri precum Giorgio Armani, Jil Sander sau Céline nu i-a invadat garderoba. Dar asta nu înseamnă că aceştia au avut parte de cronici
negative.

„Când am devenit editor de modă pentru «International Herald Tribune», stabilită în Paris, acum mai mult de două decenii, mi-am mai temperat stilul vestimentar. Am aflat că privirile franţuzoaicelor de pe stradă şi cuvintele «très original» nu erau complimente“, spune amuzată jurnalista.

Pasiunile lui Suzy Menkes, în cuvintele ei

l Pantofi. „I-am iubit pe toţi: de la tocurile anilor ’60, platformele anilor ’70, adidaşii anilor ’80 şi pantofii stiletto. Unde sunt acum? Pantofii mei nu au fost niciodată pregătiţi pentru munca pe care o fac, aşa că, după câţiva ani, puţini au supravieţuit.“

l Anii ’60 şi ’70. „Moda era plină de bucurie: renaşterea adolescentului, fetele erau eliberate de imaginea clasică şi nu mai erau nevoite să arate ca mamele lor. În industrie, în schimb, era ultima apariţie a «zâmbetului de pe podium», dar nu putea să nu fie distractiv cu John Lennon şi Yoko Ono în primul rând.“

l Geometria culorii. „Dacă există un imprimeu, am să-l port. De la Hermès şi Pucci via Zandra Rhodes până la Versace şi Lacroix, cred că am cea mai colorată garderobă dintre toţi editorii de modă. Revenirea imprimeurilor în era digitală declanşează entuziasmul meu la cote maxime. Dar în garderoba mea nu există decât imprimeuri desenate manual şi blocuri de culoare. Pucci este favoritul tuturor timpurilor, dar sunt la fel de fascinată şi de felul în care Christian Lacroix poate să mânuiască creionul.“

l Accesorii. „De ce să alegi un singur şir de perle când poţi transforma un colier într-o armură? Înclinaţia mea pentru decoraţii tinde să fie o nebunie a accesoriilor. Mari şi curajoase, aceasta este şi a fost mantra mea dintotdeauna. Estée Lauder mi-a zis odată că nimic nu bate reflexia aurului de la gât până la faţă când ai o zi proastă.“

l Părul. „Accesoriile pe care nimeni nu le observă sunt pieptenii din părul meu. Sunt opera de artă a lui Alexandre de Paris. Pompadour (n.r. – coafură) nu a fost, însă, inventat de el, ci de Pauline Beard la John Frieda, în Londra. Soţului meu nu-i plăcea când îmi ridicam părul, iar eu nu puteam să lucrez cu părul lăsat liber, aşa că şi-a folosit intuiţia feminină şi a creat ceea ce urma să devină semnătura mea. Un piepten ţine şuviţa de păr, iar cu celălalt pot să mă pieptăn când cobor scările sau merg pe stradă. N-am vrut să fie un look de durată, dar, ca toate invenţiile, a existat dinaintea mea.“ ;

Istoria unui editor de modă

Suzy Menkes scrie de dinainte să mă nasc, scrie încontinuu de cinci decenii. Timp în care nu a fost pătată de acuze sau scandaluri sau conflicte într-o industrie care se hrăneşte cu aşa ceva. Scrie, fără resentimente, despre eşecurile unor designeri care nu îndrăznesc să contrazică. Scrie despre victoriile altor designeri fără să fie acuzată de favoritisme sau nepotisme. A apucat să scrie o bună parte din istoria modei moderne de pe o scară din ce în ce mai înaltă. Într-o manieră serioasă, dar şi amuzantă, ceea ce, pentru această industrie, este un faux pas, acceptat doar la puţine personalităţi.Suzy Menkes este genul de personaj care inspiră filmele biografice, bune pentru o după-amiază de duminică. Nu are rivali în ceea ce face, iar ăsta, mă gândesc, este un subiect bun de film. Nu eu am spus-o, ci directorul executiv de la „The New York Times“. Oricât nu ar conta etichetele, nu e chiar de ici, colo descrierea lui. O scurtă „plimbare“ printre „operele“ lui Suzy Menkes, atât cât permite istoria internetului, atestă darul unui om care s-a născut ca să scrie. Mai mult, care să scrie despre frumuseţe, dincolo de afaceri, nume celebre, faţade tunate şi îmbunătăţiri.

Licitaţia de la Christie's a editorului de modă poate fi un pic asemănată cu licitaţia obiectelor lui Yves Saint Laurent, care a avut loc după moartea lui. Sunt, în felul lor, părţi ale unei istorii frumoase care pot fi răspândite în toată lumea acum. Suzy Menkes nu-şi oferă doar hainele şi genţile, ci o parte din cultura celor 50 de ani petrecuţi în serviciul modei. Iar asta costă mai mult decât o rochie vintage rară de la Ossie Clark.