Moda care ucide: chinurile purtătoarelor de corset şi cum au ars de vii surorile vitrege ale scriitorului Oscar Wilde, din cauza fustelor cu crinolină

Moda care ucide: chinurile purtătoarelor de corset şi cum au ars de vii surorile vitrege ale scriitorului Oscar Wilde, din cauza fustelor cu crinolină

Actriţa Vivien Leigh în rolul lui Scarlett O'hara din „Pe aripile vântului” FOTO corsettery.com

„Baba suferă la frumuseţe”, spune un vechi proverb românesc, iar cu secole în urmă, suferinţa în numele modei putea fi chiar fatală. Corsetele, crinolinele sau gulerele detaşabile făceau multe victime.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unei australience în vârstă de 35 de ani i se poate atribui sensul propriu al expresiei „victimă a modei”. Sănătatea femeii a fost recent pusă în pericol de o pereche de blugi skinny (n.r. foarte strâmţi), care a facilitat dezvoltarea sindromului de compartiment (afecţiune care presupune compromiterea ţesuturilor musculare din cauza presiunii). Acest incident a inspirat publicaţia online bbc.com să facă o trecere în revistă a celor mai periculoase articole vestimentare:
 
Corsetele
 
În perioada victoriană, corsetele nu erau doar un articol vestimentar, ci şi un „indiciu” al onorabilităţii femeilor: se spunea că cele care îşi strângeau cât mai puternic talia cu incomodul accesoriu dădeau dovadă de caracter şi seriozitate, pe când cele care aveau corsetul prins lejer erau femei uşoare.
 
„Corsetele pot provoca indigestie, constipaţie, leşinuri din cauza dificultăţilor respiratorii sau chiar a sângerărilor interne. Acestea aplică presiune pe plămâni, dar şi asupra celorlalte organe, care îşi schimbă poziţionarea naturală pentru a se adapta spaţiului remodelat”, a notat în cartea ei, „Fashionably Fatal”, autoarea Summer Stevens. Aceasta a adăugat că în 1874 a fost publicată o listă cu 97 de boli de care sufereau femeile care purtau corset, inclusiv isterie şi melancolie. „În 1903, o mamă în vârstă de 42 de ani a murit după o criză misterioasă. Rezultatele autopsiei au arătat că în inima femeii au fost găsite două bucăţi de fier din corsetul pe care îl purta”, a mai menţionat Stevens.
 
Crinolina
 
FOTO BBC

Crinolina, a cărei popularitate a atins apogeul în secolul al XIX-lea, este unul dintre motivele pentru care femeile din acea perioadă mureau arse de vii. În 1861, soţia poetului Henry Wadsworth Longfellow a murit după ce i-a luat foc fusta, din cauză că nu a putut să se dezbrace la timp de crinolină. „A fost învăluită în flăcări foare repede. A murit a doua zi”, a precizat scriitoarea. Şi două dintre surorile vitrege ale scriitorului Oscar Wilde au murit din acelaşi motiv, după ce rochiile le-au luat foc pe când treceau prin dreptul unui şemineu. Gazda a încercat să stingă flăcările cu un palton, au fost tăvălite prin zăpadă pentru a fi salvate, dar în cele din urmă au decedat din cauza arsurilor grave.  
 
Gulerele rigide
   
Gulerele rigide, inventate în secolul al XIX-lea, erau, de fapt, gulere detaşabile pentru bărbaţi, pentru ca aceştia să nu fie nevoiţi să îşi schimbe zilnic cămaşa. Acest accesoriu s-a dovedit însă letal în anumite cazuri. „Puteau întrerupe circulaţia prin carotidă. Mulţi dintre bărbaţii care beau câteva pahare şi adormeau apoi cu capul înclinat mureau din cauza gulerelor, care cauzau asfixiere sau apoplexie”, a specificat Stevens.
 
Remodelarea picioarelor sau foot binding
 
FOTO Arhivă Adevărul 

Legarea piciorelor sau obţinerea piciorelor lotus, aşa cum mai sunt cunoscute în China, presupunea o mutilare a piciorului în care cele patru degete mai mici erau rupte şi îndoite sub talpă, iar talpa şi călcâiul se forţau pentru a se apropia cât mai mult. Apoi picioarele erau legate cu fâşii ude din bumbac, care se strângeau prin uscare, prinzând piciorul ca într-o menghină. De obicei, mama sau bunica fetiţei realiza acest proces creându-se astfel un fel de solidaritate feminină. „Foot binding-ul” a fost interzis în 1912, însă unele familii încă practică, în secret, această metodă de automutilare. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: