GRAFIC Românii caută iubirea pe internet. Ce îşi doresc de la un partener

GRAFIC Românii caută iubirea pe internet. Ce îşi doresc de la un partener

Mai mulţi bărbaţi decât femei au conturi pe site-urile de dating FOTO Shutterstock

Numărul persoanelor singure din România creşte cu 9% de la un an la altul, potrivit unei statistici. Tot mai multe dintre ele îşi caută perechea pe site-urile de dating online.

Stilul de viaţă orientat spre carieră şi mai puţin spre viaţa personală, precum şi înmulţirea divorţurilor au dus la creşterea numărului de persoane singure în România. De la an la an sunt cu 9% mai mulţi români singuri, arată o statistică realizată de Sentimente.ro, cel mai mare site de dating online din ţara noastră, cu peste 800.000 de conturi înregistrate. O persoană de 27 de ani are, în medie, 11 prieteni singuri, potrivit aceleiaşi statistici.

Din comoditate sau din lipsă de timp, tot mai mulţi români singuri îşi caută un partener în mediul online. În prezent, 5,9% din ei folosesc un site de dating pentru a-şi găsi sufletul-pereche. 

„Piaţa este în creştere în ultimii ani ani, site-ul nostru, înfiinţat în 2001, înregistrând un număr tot mai mare de conturi. Românii, la început mai reticenţi în ceea ce priveşte folosirea mediului virtual specializat pentru a-şi găsi sufletul pereche, spre deosebire de oamenii din ţările occidentale, devin din ce în ce mai deschişi către acest serviciu", spune Flori Dragomir, fondator Sentimente.ro. În restul Europei, 10% din burlaci şi burlăciţe îşi caută un partener pe site-urile de dating. 

Portretul utilizatorului de site-uri de dating

Numprul bărbaţilor care îşi caută perechea pe internet este mai mare decât cel al femeilor. 57% din cei care au cont pe un site de dating sunt bărbaţi, relevă statistica realizată de Sentimente.ro. Cei mai activi utilizatori au între 40 şi 44 de ani: trimit mesaje, comentează şi vizitează cele mai multe profile. Ei sunt, se pare, interesaţi mai ales de femei de aceeaşi vârstă, deoarece majoritatea mesajelor se îndreaptă către acest segment.

Cele mai căutate femei au, în general, vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani. Ele primesc cele mai multe mesaje, inclusiv de la bărbaţi mai tineri. 47% din utilizatorii de site-uri de dating sunt absolvenţi de facultate şi majoritatea au venituri de până în 1.200 de euro. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: