Cererea în căsătorie: cine ar trebui să facă marele pas, femeia sau bărbatul?

Un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea din California a descoperit că femeile şi bărbaţii tind să aibă o perspectivă tradiţionalistă când vine vorba despre cererea în căsătorie.

Echipa a pus întrebări cu privire la preferinţele personale în materie de tradiţii de nuntă şi a descoperit că mulţi adulţi tineri de ambele sexe au declarat că preferă ca bărbatul să fie cel care face respectiva cerere. Cele mai multe dintre femeile care au fost implicate în studiu au declarat, de asemenea, că şi-ar schimba numele de familie după soţ, în cazul în care s-ar căsători.

Descoperirile în rândul participanţilor, printre care s-au numărat  tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani, au fost publicate în numărul din ianuarie al publicaţiei „Journal of Adolescent Research“.  

Rachael Robnett, care în prezent urmează cursuri de doctorat în psihologie, a declarat că a fost surprinsă de câţi oameni au răspuns şi au arătat că au o atitudine tradiţională asupra căsătoriei şi logodnei: 68,4% dintre bărbaţi au spus că „în mod sigur vor face cererea în căsătorie“, în tip ce 66% dintre femei au spus „în mod clar“ vor ca partenerul să le ceară mâna. De asemenea, 15% dintre bărbaţi şi 22% dintre femei au afirmat „ar cam vrea“ să se căsătorească, iar cererea să fie făcută de partenerul de sex masculin. Doar 16,9% dintre bărbaţi şi 9,2% din femei au spus că nu contează cine face cererea în căsătorie.

În ce priveşte schimbarea numelui de familie, Robnett a descoperit că 60,2% dintre femeile chestionate doreau „foarte mult“ sau „oarecum“ să preia numele soţului. Numai 6,4% au declarat că nu vor asta sub nicio formă.

„La suprafaţă, arată bine“, explică Robnett. „Problema este că sexismul benevolent contribuie la diferenţa de putere dintre femei şi bărbaţi. Preconcepţia care se ascunde în spatele sexismului benevolent este că femeile au nevoie de protecţia bărbaţilor deoarece sunt sexul slab. De asemenea, oamenii care adoptă sexismul benevolent tind să sprijine rolurile tradiţionale ca o credinţă a faptului că femeia ar trebui să aibă mai multă grijă de copii, chiar dacă ambii parteneri lucrează“.

Drept urmare, ea crede că sexismul benevolent este o provocare.

„Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt crescuţi ca să creadă că anumite aspecte ale sexismului benevolent sunt dezirabile; de regulă sunt văzute drept o formă de politeţe sau atitudine cavalerească“, încheie Robnett, nu înainte de a adăuga că, din cauza modului în care sexismul benevolent se prezintă, „e greu de contestat, din păcate, chiar şi în condiţiile în care cercetările arată că de regulă aduce un deserviciu femeilor“.