VIDEO Bugatti Divo – un hypercar de 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugatti Divo este o declinare a noului Chiron, una mai sportivă, mai uşoară, care se adresează celor care doresc un hypercar de 1.500 CP pentru sesiuni de condus sportiv pe drumuri virajate sau pe circuite.

Este uşor ilar să consideri că un hypercar de 1.500 CP care poate depăşi lejer 400 km/h, are nevoie de mici ajustări pentru a fi pe placul celor care doresc un model mai sportiv, cu o manevrabilitate mai bună. Nu ştim dacă cei de la Bugatti au primit solicitări pentru un Chiron mai agil, sau face parte din politica de evoluţie a gamei de modele, realitatea este că avem un nou obiect de cult care costă 5 milioane de euro.

Bugatti Divo a fost prezentat, în premieră mondială, la Pebble Beach. Vorbim despre un Chiron care propune un design mult mai agresiv, un pachet aerodinamic mai evoluat şi o reducere a masei. Propulsorul W16 de 8 litri supraalimentat cu ajutorul a patru turbine dezvoltă 1.500 CP. Modificările aduse şasiului îi permit lui Divo să dezvolte acceleraţii laterale de până la 1.6 G. Deşi viteza maximă a modelului este limitată la 380 km/h, acesta este capabil să parcurgă circuitul de manevrabilitate de la Nardo cu 8 secunde mai repede decât Chiron. Modelul este cu 39 kg mai uşor decât Chiron, dar pachetul aerodinamic generează o apăsare cu 90 kg mai mare.

Bugatti Divo va fi produs în 40 de exemplare, preţul unui model fiind de 5 milioane de euro. Şi da, nu mai este niciun exemplar disponibil, toate fiind deja vândute.  

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite