Citroen SpaceTourer va debuta la salonul de la Geneva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabil cea mai importantă noutate din standul Citroen la salonul auto de la Geneva va fi noul MPV SpaceTourer. Un model care vine să înlocuiască Citroen Jumpy, un model bătrân şi cu un puternic aer de utilitară.

Citroen SpaceTourer este unul dintre tripleţii alianţei PSA – Toyota. Celelalte modele vor fi Toyota ProAce şi Peugeot Traveller. Noul model aduce un design modern, unul mult mai apropiat de aerul unui MPV/ Crossover, dar poate cel mai important aspect este evaporarea aerului de venicul comercial ce domina actualul Jumpy. Noul SpaceTourer va fi o opţiune interesantă şi pentru familişti, modelul fiind construit pe platforma tehnică modulară EMP2, soluţie tehnică utilizată şi pentru C4 Picasso şi Grand C4 Picasso. Toată partea tehnică frontală – motorizări, cutii de viteze, cablaje sunt comune cu monovolumul compact.

Francezii au pus în mod evident ochii pe VW Multivan şi doresc să îi fure din clienţi. Citroen SpaceTourer va putea fi comandat cu până la 9 locuri, dar evident va exista şi în versiune de marfă.

Modelul va fi oferit în trei versiuni de lungime: 4.60 metri, 4.95 metri şi 5.30 metri. Două versiuni de ampatament, iar în configuraţia cu 5 locuri va oferi un volum al portbagajului de la 1.978 litri până la 2.932 litri. Vor fi disponibile patru echipări: Feel, Shine, Business şi Business Lounge. Un model care deja a obţinut la euroncap un punctaj de 5 stele – protecţie adulţi: 87%, protecţie copii: 91%, protecţie pietoni: 64% şi sisteme de asistenţă: 78%.

Motorizări:

BlueHDi 95 manual: 5.5 l/100 km şi 144 g/km CO2

BlueHDi 95 S&S ETG6: 5.2 l/100 km şi 135 g/km CO2

BlueHDi 115 S&S 6 trepte manual: 5.1 l/100 km şi 133 g/km CO2

BlueHDi 150 S&S 6 trepte manual: 5.3 l/100 km şi 139 g/km CO2

BlueHDi 180 S&S EAT6: 5.8 l/100 km şi 151 g/km CO2

Cât despre SpaceTourer Hyphen Concept – evident un studiu care îşi doreşte să atragă atenţia asupra noului model. Conceptul este rezultatul unui parteneriat între Citroen şi trupa franceză de muzică pop Hyphen Hyphen. Un concept care arată bine, ne oferă un preview al potenţialului noului model Citroen, şi da, un SpaceTourer cu tacţiune integrală este o maşină interesantă.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite