4 martie: 47 de ani de la marele cutremur din 1977. Câți oameni și-au pierdut viața
0Pe 4 martie se împlinesc 47 de ani de când un puternic seism, de magnitudine 7,2 pe scara Richter, a lovit România. Toma Caragiu, Vernonica Porumbacu și Doina Badea sunt doar câteva dintre personalitățile de renume pe care țara noastră le-a pierdut la acea dată. Este, de asemenea, o zi marcantă în istoria Statelor Unite.
1769: S-a născut Muhammad Ali, lider militar otoman şi vicerege, considerat fondatorul statului modern Egipt
Muhammad Ali s-a născut în orașul Kavala din Macedonia, Rumelia. Deși provenea dintr-o zonă cu o diversitate etnică și culturală, el a devenit cunoscut în întreaga lume pentru contribuțiile sale remarcabile la istoria Egiptului și a Sudanului.
În anii de început, Muhammad Ali s-a alăturat armatei otomane și a fost trimis în Egipt ca parte a trupelor care au respins invazia lui Napoleon în 1798. Succesul său militar și abilitățile de lider l-au propulsat rapid pe scara ierarhică, iar în 1805 a fost numit pașă al Egiptului.
Este remarcabil faptul că, deși analfabet, Muhammad Ali a promovat educația și a înființat primele instituții de învățământ superior în Egipt. De asemenea, el a implementat reforme economice importante, cum ar fi naționalizarea terenurilor și crearea unui monopol asupra anumitor produse, precum și îmbunătățirea sistemului de irigații, esențial pentru agricultură.
În timpul domniei sale, Muhammad Ali a inițiat și susținut schimbul cultural și educațional între Egipt și Occident. A trimis misiuni militare și educaționale în Europa și a adus în Egipt profesori și experți din diverse domenii, cum ar fi inginerie, medicină și arte.
Deși a avut succes în unele campanii militare, precum cea împotriva Arabiei wahhabite și cea din estul Sudanului, a fost înfrânt în alte conflicte, cum ar fi confruntarea cu forțele navale anglo-franco-ruse în Bătălia de la Navarino (1827).
Cu toate acestea, moștenirea lui Muhammad Ali în istoria Egiptului este una vastă. A întemeiat o dinastie care a condus țara până în anul 1952, și a fost recunoscut ca părintele Egiptului modern. Spiritul său de inițiativă, energia și viziunea sa au lăsat o amprentă puternică în evoluția Egiptului, atât în timp de pace, cât și în timp de război.
1789: Votarea intrării în vigoare a Constituţiei Statelor Unite la New York
La New York, a fost votată intrarea în vigoare a Constituţiei Statelor Unite de primul Congres al Statelor Unite (Senatul şi Camera Reprezentanţilor), care s-a întrunit în perioada 4 martie 1789 - 4 martie 1791, în timpul mandatului preşedintelui George Washington, în clădirea Federal Hall din New York şi mai târziu în clădirea Congresului din Philadelphia.
Data de 4 martie reprezintă un moment de referinţă în istoria constituţionalismului în Statele Unite ale Americii. Congresul Confederaţiei, care funcţiona în baza Articolelor Confederaţiei, a ales data de 4 martie 1789 pentru intrarea în vigoare a noii Constituţii a Statelor Unite ale Americii, potrivit www.constitutioncenter.org.
Congresul a stabilit un plan pentru un proiect de constituţie şi, la 25 mai 1787, Convenţia Constituţională s-a reunit în sala din Philadelphia, în aceeaşi locaţie în care a fost semnată Declaraţia de Independenţă.
La 17 septembrie 1787, după trei luni de dezbateri moderate de preşedintele Convenţiei, George Washington, noua Constituţie, care a pus bazele unui guvern federal puternic, a fost semnată de 38 din cei 41 de delegaţi prezenţi. Aşa cum era stipulat în Articolul VII, documentul trebuia ratificat de cel puţin 9 din cele 13 state. În data de 28 septembrie 1787, Congresul Confederaţiei a primit textul noii Constituţii şi l-a trimis imediat statelor pentru a-l analiza, conform blogs.loc.gov.
În următoarele nouă luni, Constituţia a fost dezbătută şi supusă ratificării în cadrul unor convenţii organizate de state până în iunie 1788, când New Hampshire, cel de-al nouălea stat, a ratificat proiectul de Constituţie. La 2 iulie 1788, Congresul a fost notificat de statul New Hampshire asupra ratificării documentului.
Chiar dacă proiectul de Constituţie fusese ratificat, nu era încă în vigoare, Congresul Confederaţiei fi ind responsabil de stabilirea datei la care documentul intra în vigoare. Pentru alegerea oraşului unde guvernul trebuia să se reunească pentru aprobarea procesului de intrare în vigoare a noii Constituţii, a fost propus un amendament care avansa Philadelphia ca posibilă gazdă a evenimentului, însă amendamentul nu a fost votat.
Chestiunea locului de desfăşurare a rămas nerezolvată de-a lungul lunii august 1788. Alte oraşe propuse au fost New York, Baltimore, Wilmington, Delaware, Lancaster şi Pennsylvania. A fost ales în cele din urmă oraşul New York, în septembrie 1788 printr-o rezoluţie a delegatului Dyre Kearney din Delaware, unde Congresul Confederaţiei se mai reunise anterior şi unde se afl au birourile şi arhivele guvernamentale.
Astfel, la 4 martie 1789, la New York, a fost votată intrarea în vigoare a Constituţiei Statelor Unite în baza căreia a început să funcţioneze un nou guvern, conform www.constitutioncenter.org. Exemplarul original şi semnat al Constituţiei se afl ă depozitat la Arhivele Naţionale din Washington DC.
Data de 4 martie a însemnat și alegerea mai multor președinți americani:
- 1829 - Andrew Jackson a devenit al 7-lea preşedinte al SUA (1829-1837);
- 1849 - Zachary Taylor a devenit al 12-lea preşedinte al SUA (1849-1850);
- 1869 - Ulysses Grant a devenit al 18-lea preşedinte al SUA (1869-1877);
- 1889 - Benjamin Harrison a devenit al 23-lea preşedinte al SUA (1889-1893);
- 1909 - William Howard Taft a devenit al 27-lea preşedinte al SUA (135 de ani) 1929 - Herbert Hoover a devenit al 31-lea preşedinte al SUA.
1834: S-a născut Zaharia Boiu, poet şi publicist
S-a născut la Sighişoara, jud. Mureş. A absolvit cursurile Gimnaziului Evanghelic Luteran din oraşul natal, apoi pe cele ale Seminarului Teologic din Sibiu (1855-1857), continuându-şi studiile în pedagogie la Universitatea din Leipzig (1859-1861), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost profesor, din 1861, la Secţia Pedagogică a Institutului Diocezan din Sibiu, precum şi redactor al ziarului „Telegraful Român”. A redactat câteva manuale, din care răzbătea grija pentru introducerea curentului raţionalist în şcoală şi folosirea unei limbi cât mai îngrijite.
În 1864 a fost ales prim paroh al oraşului Sibiu, hirotonit apoi proto-presbiter şi numit asesor consistorial, ulterior consilier arhiepiscopesc. S-a numărat printre membrii Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), fiind secretar şi apoi prim secretar al acesteia. În perioada 1892-1895, a condus revista „Transilvania”.
A colaborat în publicaţiile vremii („Muguri”, „Telegraful Român”, „Tribuna”, „Transilvania” etc.) cu versuri, reunite ulterior în volumele: „Sunete şi răsunete. Cercări poetice” (1862), „Frunze de laur. Poezii eroice din anii 1877-1878” (apărut postum, în 1904). Este şi autorul a trei volume de cuvântări bisericeşti, premiate de Academia Română, cu titlul „Seminţe din agrul lui Christos” (1889-1898).
A fost membru de onoare al Reuniunii Învăţătorilor Români din Dioceza Caransebeşului (1871) şi membru corespondent al Societăţii Academice Române (13 sept. 1877). A murit la Sibiu
1882: S-a născut Nicolae Titulescu, om politic şi diplomat
S-a născut la Craiova, într-o familie cu tradiții și implicare în viața publică. Tatăl său, Ion Titulescu, a fost o personalitate respectată, îndeplinind diverse funcții în administrație și în Parlament.
Copilăria lui Nicolae a fost marcată de timpul petrecut la moșia familiei din Titulești, Olt, unde a crescut și s-a format sub influența tatălui său. Încă de mic, Nicolae a dat dovadă de o inteligență sclipitoare și de o dorință puternică de a învăța.
A urmat cursurile Liceului „Carol I” din Craiova între 1893-1900, obținând un premiu de onoare la examenul de bacalaureat. Apoi a beneficiat de o bursă la Paris, unde a studiat la Facultatea de Drept timp de cinci ani. Teza sa de doctorat s-a intitulat: „Essai sur une théorie des droits éventuels”.În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.
În 1905 s-a întors în România și a devenit profesor de drept la Universitatea din Iași, apoi s-a mutat în București în 1907, an în care s-a căsătorit cu Caterina Burcă. A intrat în politică în 1909 și în 1912 a devenit deputat de Romanați pe lista Partidului Conservator-Democrat. În 1913, a devenit Ministru al Finanțelor în guvernul lui Ion I. C. Brătianu.
În anii următori, Titulescu a fost implicat activ în politica externă a României, susținând Unirea Transilvaniei cu România și jucând un rol cheie în înființarea Comitetului Național Român la Paris în 1918. Între 1928 și 1936 a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine.
În 1930 și 1931 a fost ales Președinte al Ligii Națiunilor, militând pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace și pentru securitate colectivă în Europa. Cu toate acestea, a fost îndepărtat din funcțiile oficiale în 1936 din cauza presiunilor politice și a fost obligat să trăiască în exil. A locuit în Elveția și Franța, până la moartea sa în 17 martie 1941, la Cannes, Franța. În 1992, rămășițele sale au fost aduse în România și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
1889: S-a născut Pearl White, actriță americană de teatru și film
Născută în Green Ridge, Missouri, ea a debutat pe scenă la vârsta de 6 ani. Ulterior, a fost călăreț de echitație pentru circ, la vârsta de 13 ani. A început să lucreze cu compania de teatru Diemer în timpul liceului și a renunțat la școală împotriva dorințelor tatălui ei, devenind artist ambulant pentru Trousedale Stock Company.
În 1910, White a început să lucreze în filme pentru Pat Powers în Bronx, unde și-a dezvoltat abilitățile în comedie și cascadorii. Ulterior, a semnat cu Pathé Frères și a primit rolul principal în serialul de film „The Perils of Pauline”, care a fost un succes răsunător. A urmat alte seriale populare, inclusiv „The Exploits of Elaine”.
Supranumită „Regina serialelor”, a fost remarcată pentru că și-a realizat majoritatea cascadoriilor, în special în „The Perils of Pauline”.
În timpul filmărilor acestei pelicule, White s-a accidentat la coloană, suferind dureri pe tot parcursul vieții. Ea a continuat să lucreze în filme până în 1924, când s-a retras și s-a mutat în Franța, sperând să-și revitalizeze cariera acolo.
White a jucat în ultimul ei film, „Terreur” (lansat în Statele Unite ca The Perils of Paris) în 1924. S-a întors pe scenă în 1925 pentru a juca alături de comedianul Max Wall în „London Review” la Lyceum Theatre din Londra, iar apoi s-a retras definitiv din activitatea artistică.
Actrița s-a căsătorit de două ori și nu a avut copii. Ea a murit în 1938 din cauza unor probleme la ficat și a fost înmormântată în Cimetière de Passy din Paris.
1952: S-a născut Gabriel Gafiţa, prozator
S-a născut în București. După absolvirea Facultății de Limbi Germanice a Universității din București în 1975, și-a început cariera ca redactor pentru traduceri în limba română la editura minorităților Kriterion, unde a lucrat între anii 1977 și 1990. Ulterior, între 1990 și 1991, a activat ca expert guvernamental pentru problemele minorităților.
Începând cu anul 1991, Gabriel Gafiță și-a orientat cariera către domeniul diplomatic. A ocupat diverse poziții în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, începând de la funcția de consilier diplomatic la Londra, apoi trecând prin postul de secretar de stat în cadrul MAE român, și continuând cu roluri de ambasador în țări precum Canada, Malaezia și Portugalia. De asemenea, a fost director al Direcțiilor Asia-Pacific și America Latină. Din anul 2016, îndeplinește funcția de ambasador al României în Peru.
Pe lângă cariera sa diplomatică, Gabriel Gafiță este cunoscut și pentru contribuțiile sale în literatură. A debutat în revista „Amfiteatru” în 1968, iar în 1971 a publicat prima sa lucrare editorială, intitulată „Moartea măștilor”, o colecție de proză scurtă. Aceasta a fost urmată de romane precum „Lumina pentru cei singuri” (1975), tradus în Bulgaria, și „Iarna e o altă țară” (1980), tradus în Ungaria, Polonia și Germania.
După o pauză de două decenii, în 1991 a publicat romanul „Martiriu parțial”, iar în 1995 „Schită de portret pentru cap de familie”. În anul 2014, a revenit în atenția publicului cu romanul „Du-te departe de mine”, publicat de Editura Nemira. În 2015, a lansat volumul de proză scurtă „Zahăr și Miere”, tot la Editura Nemira.
1959: S-a născut Eugenia Vodă, critic de film şi realizator al emisiunii „Profesioniştii”
S-a născut la Sighişoara. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografi că (IATC) din Bucureşti, secţia Teatrologie-Filmologie. Este realizator şi moderator al emisiunii „Profesioniştii” de la TVR 1, începând din 2000, una dintre cele mai apreciate emisiuni culturale din istoria micului ecran, la care sunt invitate să participe personalităţi ale lumii culturale, politice, etc. „Profesioniştii” a obţinut, în 2001, premiul CNA pentru cel mai bun program televizat.
În iunie 2009, a fost lansat primul dublu DVD consacrat acestei emisiuni, iar în noiembrie 2009, a lansat, cu sprijinul Humanitas Multimedia, audiobook-ul „Profesioniştii”, pentru promovarea profesionalismului în România contemporană.
A mai realizat seria de emisiuni „Planeta Cinema” şi, la „România literară”, rubrica intitulată „Cronica fi lmului”. Este autoarea volumelor „Cinema şi nimic altceva”, „Planeta Cinema”, „Scurte întâlniri” (1995). La sfârşitul anului 2009 a început proiectul „Profesioniştii pe meridiane”, realizând fi lmări în zone din cele mai diverse de pe glob, din SUA până în Japonia. În calitate de critic de film a făcut parte din juriile FIPRESCI la festivaluri internaţionale de fi lm. Este membră a Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) şi a Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film.
Distincţii obţinute: Premiul UCIN pentru critică de fi lm (1995), Premiul APTR pentru cel mai bun interviu (1997), Premiul Clubului român de Presă pentru cel mai bun talk-show, Premiul criticii pentru cea mai bună emisiune de televiziune, Premiul „Ion Cantacuzino” al Asociaţiei Criticilor de Film pentru publicistică de cinema.
În ianuarie 2010, s-a aflat printre cele 40 de personalităţi din diverse domenii premiate de Primăria Capitalei cu diplome „In Honoris”.
La 13 ianuarie 2023 preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante de care a dat dovadă în activitatea de promovare a valorilor şi personalităţilor culturii naţionale, atât în ţară, cât şi peste hotare.
1977: Cutremurul din 1977
A fost un eveniment seismic devastator care a lovit România la data de 4 martie 1977, la ora 21:22:22.
Acest cutremur a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și a durat aproximativ 56 de secunde, conform unor surse (55 de secunde conform altor surse). A avut un impact tragic, provocând moartea a 1.578 de persoane, dintre care 1.391 doar în București. În total, peste 11.300 de oameni au fost răniți, iar aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit, concentrând majoritatea pagubelor materiale în capitala României, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cunoscută ca fiind cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de aproximativ 100 km. Unda de șoc s-a resimțit nu doar în România, ci și în întreaga regiune a Balcanilor. Bulgaria a fost, de asemenea, afectată de acest dezastru natural, mai ales orașul Sviștov, unde trei blocuri de locuințe au fost distruse și peste 100 de oameni au pierit în urma cutremurului.
Printre personalitățile de renume, pe care România le-a pierdut odată cu acest cutremur, se numără:
- Eliza Petrăchescu, actriță (n. 15 iun. 1911);
- Florin Ciorăscu, fizician, membru corespondent al Academiei Române. (n. 3 iul. 1914);
- Paul C. Petrescu, fizician, membru titular al Academiei Române. (n. 18 ian. 1915);
- Liviu Popa, scenograf (n. 17 oct. 1921);
- Veronica Porumbacu, poetă și prozatoare (n. 24 oct. 1921);
- Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar. (n. 21 oct. 1923);
- Mihail Petroveanu, critic și istoric literar (n. 28 oct. 1923);
- Savin Bratu, critic, istoric şi teoretician literar (n. 15 mai 1925);
- Anatol Emilian Baconsky, poet, prozator şi eseist (n. 16 iun. 1925);
- Toma Caragiu, actor (n. 21 aug. 1925);
- Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist (n. 12 iul. 1933);
- Doina Badea, solistă vocală de muzică ușoară (n. 6 ian. 1940);
- Mihaela Mărăcineanu, mezzosoprană (n. 1942);
- Alexandru Bocăneţ, regizor (n. 15 febr. 1944);
- Filofteia Lăcătuşu, solistă de muzică populară (n. 7 iun. 1947);
- Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor (n. 6 dec. 1957)
1999: A murit Vlad Muşatescu, prozator
S-a născut la Piteşti. A urmat cursurile Liceului Militar din Craiova (1933-1936) şi ale Liceului Militar din Chişinău (1936-1939), fără a-şi susţine însă bacalaureatul, după cum indică „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A fost secretar al Editurii „A.B.C.” (1941-1945), redactor la ziarul „Înainte” (1945-1946), la Editura „Europolis” (1946 1947), la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1948-1953), tehnoredactor şi redactor artistic la revistele „Cinema”, „Gazeta literară”, „Flacăra” (1954-1973), potrivit sursei citate. S-a afirmat ca prozator satiric. A debutat ca autor de texte umoristice pentru copii: „Bobby Felix Făt-Frumos şi motocicleta B.M.W.” (1942) şi „Magdalena şi Târţoi” (1943), continuând cu „Arici Pogonici” (1948). A scris şi proză pentru adulţi, încercând şi genul senzaţional în „La sud de lacul Nairobi” (1945), în care dezvăluie tainele vieţii de explorator.
Notorietatea sa literară a venit cu seria de romane poliţiste, în registru parodic, avându-l ca personaj pe Al. Conan Doi: „De-a v-aţi ascunselea” (1974), „De-a puia gaia” (1975), „De-a baba oarba” (1976), „De-a bâza” (1977), cărţi subintitulate „Jocurile detectivului Conan”, reeditate sub titlul „Extravagantul Conan Doi” (1978). „Vocaţia lui Vlad Muşatescu aparţine registrului comic.
În ciclul care îl are ca protagonist pe Conan Doi, autorul, sub masca neseriozităţii, ia peste picior toate clişeele reţetelor ‘clasice’ ale romanului poliţist, depăşind limitele acestuia şi inovând tehnic faţă de canoane, într-un fel la limita postmodernismului (intertext, ironie, pastişă).
Cărţile par facile, dar nu sunt scrise deloc superficial, ci doar în răspăr faţă de convenţii, cu strategia unui autor care devine astfel de succes” („Dicţionarul general al literaturii române”, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005). A mai publicat romanele „Contratimp” (I-II, 1981-1983), „Aventuri aproximative” (I-III, 1984-1987), „Oameni de bună credinţă” (1989). Traducător înzestrat, a tradus foarte mult, singur sau în colaborare, din A.J. Cronin („Doamna cu garoafe”), E. Caldwell („Povestiri despre albi şi negri”), V. Ivanov („Trenul blindat”), G. Leroux („Misterul camerei galbene”), J. Romains („Stăpânii apelor”), Paul Féval („Misterele Londrei”), E. Zola („Gervaise”), R. Kipling, J. London ş.a. A murit la Bucureşti.
2011: Prima operațiune de evacuare aeriană a Armatei Române, după cel de-Al Doilea Război Mondial
O aeronavă militară C-27J Spartan a efectuat un zbor pentru repatrierea personalului misiunii diplomatice a României din Tripoli (Libia); a fost prima operaţiune de evacuare aeriană a unor cetăţeni aflaţi în pericol într-o ţară străină, desfăşurată de Armata Română după cel de-Al Doilea Război Mondial.
2019: A murit Keith Flint, solistul formaţiei britanice The Prodigy
S-a născut pe 17 septembrie 1969 în Redbridge, Londra. Copilăria lui Flint a fost descrisă ca fiind una nefericită, având conflicte cu părinții săi, care s-au despărțit când era tânăr. A fost crescut, inițial, în East London, dar în anii '70, părinții săi s-au mutat într-un cartier suburban liniștit din Springfield, Chelmsford, Essex. A fost expulzat de la școală la vârsta de 15 ani.
Flint l-a întâlnit pe DJ Liam Howlett într-un club de rave local din Braintree, Essex, și a împărtășit gusturile muzicale ale acestuia. Împreună cu Howlett și prietenul său Leeroy Thornhill, s-au alăturat actului de muzică electronică de succes The Prodigy. Inițial, el a fost dansator.
În 1996, înainte de lansarea celui de-al treilea album al trupei, Flint a devenit vocalistul principal, interpretând versurile pe hit-urilor consacrate: „Firestarter” și „Breathe”.
Albumul din 1997, „The Fat of the Land”, a prezentat, de asemenea, contribuțiile vocale ale lui Flint pe piesele„Serial Thrilla” și „Fuel My Fire”. În 2002, a fost lansat single-ul neinclus în album „Baby's Got a Temper”, scris de Flint.
Flint a experimentat cu proiecte solo, inclusiv trupa sa de punk rock Flint, și a avut o echipă de motociclism, Team Traction Control, care a concurat în diverse campionate.
În viața personală, Flint a fost căsătorit cu Mayumi Kai, cu care s-a despărțit înainte de moartea sa. A avut o istorie de depresie și dependență de analgezice prescrise.
Pe 4 martie 2019, Flint a fost găsit mort la domiciliul său din North End, lângă Great Dunmow, Essex. Moartea sa a fost confirmată ca fiind un suicid.
2019: A murit actorul Luke Perry, actor american
Luke Perry s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. După divorţul părinţilor, în 1972, a fost crescut de mamă şi de tatăl său vitreg în comunitatea rurală liniştită din Fredericktown, Ohio, alături de fratele său mai mare Tom şi de sora mai mică Amy.
A urmat cursurile liceului Fredericktown din Ohio. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit oraşul natal şi s-a îndreptat spre Hollywood în 1984 pentru a urma o carieră actoricească.
Aici, pentru a-şi plăti cursuri de actorie, a efectuat diverse slujbe, de la pus pavele până la vânzări de pantofi , potrivit www.biography.com. După mai multe încercări în vederea obţinerii unor roluri, fi lmează pentru diverse reclame, devenind 19 20 astfel cunoscut şi primind un rol în 1989, în serialul TV „Beverly Hills 90210”.
Rolul lui Dylan McKay din acest îndrăgit serial internaţional îi va aduce celebritatea, devenind unul dintre cei mai carismatici actori ai generaţiei sale. A jucat în pelicule independente şi producţii precum „Normal Life” (1996), „American Strays” (1996), „Riot” (1997), „Fifth Element” (1997), „Indiscret” (1998), „The Florentine” (1999), „Storm” (1999). De asemenea, a fi lmat pentru seriile tv „OZ” (2001-2002) şi „Jeremiah” (2002-2004), „8 Seconds” (1994), „The Triangle” (2001), „Clone High” (2003), „What I Like About You” (2005), „Windfall” (2006), „Alice Upside Down” (2007), „A Gunfighter’s Pledge” (2008), „Angel and the Bad Man” (2009), „Redemption Road” (2010), „Battle Scars: The Bud Moore Story” (2011), „Goodnight for Justice: The Measure of a Man” (2012), „Red Wing” (2013), „The Beat Beneath My Feet” (2014), „Welcome Home” (2015), potrivit www.imdb.com.
Luke Perry filmase, în ultimele săptămâni, la Los Angeles pentru seria TV „Riverdale” (2016-2019), o producţie inspirată din benzi desenate. Luke Perry a fost spitalizat la 27 februarie 2019 la Los Angeles, după ce a suferit un accident vascular cerebral în casa sa din Los Angeles. S-a stins din viaţă la 4 martie 2019 în prezenţa copiilor săi, Jack şi Sophie, a logodnicei sale, Wendy Madison Bauer, şi a fostei sale soţii, Minnie Sharp. I-au fost alături, de asemenea, mama, fratele şi sora.
Se încarcă comentariile...
