VIDEO Bernard Maddof ar putea să petreacă 23 de ore pe zi în celulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ar putea să îl izoleze de ceilalţi prizonieri pe Bernard Madoff, condamant în SUA la 150 de puşcărie pentru o fraudă de zeci de miliarde de dolari, pentru propria lui siguranţă.

Un fost ofiţer de poliţie care a fost închis a explicat că “dacă deţinuţii pe viaţă văd orice oportunitate să apară pe prima pagină a ziarelor şi să îşi facă un renume, vor recurge la ea”, referindu-se la agresarea omului de afaceri.

Potrivit consultanţilor judiciari citaţi de bloomberg.com, Madoff va merge probabil într-o închisoare cu grad mediu sau mare de securitate. în nord-estul SUA.

El se va trezi la ora 06.00, va munci până la ora 15:30, va avea timp liber până la ora 21:00 şi va dormi de la ora 23:30. O să primească între 12 şi 40 de cenţi pe oră pentru munca realizată şi va avea dreptul la 300 de minute de convorbiri telefonice pe lună.

O să aibe o pază sporită pentru că va sta lângp puşcăriaşi pe viaţă, iar dacă va fi ameninţat, va fi mutat imediat în izolare. Acolo va sta în celulă 23 de ore pe zi şi în ora petrecută afară va fi singur.

Bernard Madoff (71 de ani), acuzat de comiterea uneia dintre cele mai mari escrocherii din istorie, a fost condamnat luni la 150 de ani de închisoare de către un judecător al unui tribunal din New York.

Madoff a recunoscut că nu a investit nici un ban din cele 13 miliarde de dolari care i-au fost încredinţate pentru administrare, timp de trei decenii, de bănci, organizaţii de caritate sau persoane particulare.


SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite