Unii ţin cu Trump, alţii cu Biden, iar tot spectacolul american se decantează în viaţa românilor de zi cu zi, în interiorul familiilor, al dezbaterii dintre colegii de serviciu, al opţiunilor oamenilor politici din toate partidele. Cu o implicare emoţională şi emfază bune de un scop mai bun. Ştim cu toţii că suntem parteneri strategici, că politicile au o continuitate, în orice caz. Dar dincolo de informaţii şi reproduceri de lovituri sub centură din campania de peste ocean, cum va arăta totuşi America de după alegeri?

„Nu vă încredeţi în sondaje” ca motivaţie pentru victoria lui Donald Trump

 

Sondajele de opinie sunt necruţătoare anul acesta. Bine, şi acum 4 ani sondajele marcau câştigul la popularitate a candidatului democrat, care a luat cu peste 3 milioane de voturi în plus, dar nu a reuşit să obţină şi cei 271 de electori pentru a ajunge la poziţia de preşedinte. În schimb, Donald Trump a avut repartiţia corectă la nivel naţional, în zonele fierbinţi, şi a câştigat cu 70.000 de voturi bine repartizate în statele unde a contat.

Deci avansul de 9-10% al lui Joe Biden la nivel naţional nu este o garanţie a victoriei prezidenţiale. Nici măcar faptul că bătăliile ce implică donaţiile în bani, publicitate, prezenţă se desfăşoară, mai degrabă, în state tradiţional republicane care se clatină nu este un indicator suficient. E adevărat că se investeşte tot mai mult azi şi în celelalte bătălii, cele pentru Senatul American, pentru Camera Reprezentanţilor şi pentru Guvernatori.

De aceea campania republicană merge mai degrabă pe varianta Nu credeţi în sondaje! Motivaţiile din The Hill, de exemplu, vorbesc despre majoritatea tăcută şi răspunsurile social acceptabile la sondaje, când eşti întrebat public, adică prezumă ruşinea de a declara că eşti republican. Al doilea argument este proasta calibrare a eşantioanelor, care nu iau în considerare anumite componente din societatea americană care votează. În fine, al treilea argument este influenţa unor dezvăluiri de ultimă oră care ar răsturna sensul alegerilor.

Trebuie spus că acum 4 ani situaţia a fost cea relevată de The Hill. De atunci lucrurile s-au schimbat dramatic: Donald Trump a fost preşedinte 4 ani, deci majoritatea tăcută nu mai e ruşinoasă, ci foarte vocală şi prezentă; casele de sondare a opiniei publice au învăţat şi au adaptat metodologia şi eşantioanele, iar noi votanţi nu mai pot fi inventaţi. Chiar şi găselniţa revoluţionară a Cambridge Analytica de ţintire individuală a alegătorilor în funcţie de preferinţe a fost compensată azi şi de democraţi, şi de republicani. Oricum Casele de sondare a opiniei publice îşi joacă existenţa după alegeri şi nu mai riscă nici un eşec.

„Democraţii iau tot” şi procentele la casele de pariuri

 

Democraţii sunt pe cai mari. Ei motivează nu numai defensiva republicanilor – campania de final se desfăşoară pe terenul şi în statele lor tradiţionale, Texas, Georgia, North Carolina, Arizona, Florida – cât mai ales situaţia sondajelor şi rezultatelor mediei sondajelor de opinie, ca unic instrument de testare a opiniei publice. Astfel, The Economist susţine că Joe Biden va obţine între 258 şi 481 de electori, iar Donald Trump între 117-280. Deci Biden are peste 96% şanse, iar Trump sub 4% şanse să devină Preşedinte.

Democraţii susţin că problema nu se mai pune cine câştigă, ci cât de mare va fi victoria lor, pe toată linia. La Camera Reprezentanţilor, Democraţii sunt cotaţi cu 51-56% din fotolii, între 222-265 locuri, respectiv 99% şanse de a lua Camera, iar Republicanii au mai puţin de 1% şanse, estimarea fiind între 117-213 locuri, 44-49% din fotolii.

La Senat, Democraţii conduc, de asemenea, cu între 47-58 faţă de între 42-53 de locuri ale Republicanilor, 75% şanse de a lua şi Senatul. Aici joacă un rol important şi faptul că cele mai multe locuri scoase în competiţie din cele 34 sunt cele ale Republicanilor, care au 12 vulnerabilităţi, faţă de doar 2 vulnerabilităţi ale Democraţilor, cărora le lipsesc 3-4 voturi azi pentru a avea majoritatea şi în Senat(vicepreşedintele ales face diferenţa la voturi, atunci când raportul e 50-50). Şi aici în discuţie ar fi doar dimensiunea victoriei, nu şi cine va obţine această victorie. Democraţii susţin că iau tot: Preşedinţie, Cameră, Senat. Cei 11 guvernatori ce vor fi aleşi devin insignifianţi azi în bătălia bipartizană.

America de după alegeri: unită sau divizată? Cât de adânci sunt faliile societale?

 

Dacă pasiunea e dominantă în România în legătură cu alegerile prezidenţiale americane – majoritară fiind susţinerea pentru Republicani în ţara noastră, în al doilea rând susţinerea lui Trump – în Statele Unite lupta e acerbă, până într-acolo încât s-au aşteptat loviturile de graţie, marile dezvăluiri, glonţul de argint care să schimbe realitatea din sondaje în favoarea lui Donald Trump. Există câteva lovituri date de ambele părţi, dar ele nu se mai văd în noianul de mesaje de campanie şi de publicitate care trădează, din nou, o colectare mai bună şi finanţare abundentă a campaniei democrate.

De fapt, orice lovitură cu rezonanţă juridică ar fi apărut demult. Ea intra în mecanismul judiciar american care nu este deloc influenţat la nivel politic, până la nivelul cazurilor ce ajung la Curtea Supremă. Aici s-au regăsit doar cazurile vechi, din campania electorală trecută. Cele dezvăluite azi au relevanţă cel mult la nivelul caracterului competitorilor, adică a dimensiunii morale, iar aici loviturile de imagine au epuizat perioada când puteau fi procesate şi absorbite de un segment major dintre alegători.

Oricum, America de astăzi este o Americă ruptă în două, cu două modele alternative de vis American: mitul fondator al imigrantului European sărac, aventurier dar descurcăreţ, care-şi croieşte drumul cu arma în mână prin Vestul Sălbatic şi obţine independenţa faţă de Marea Britanie, clădind de jos, pas cu pas, Statele Unite ale Americii; şi cel de-al doilea, mitul pământului făgăduinţei, al ţării tuturor posibilităţilor, în care migrantul educat şi discriminat de azi, din întreaga lume, îşi găseşte o nouă patrie şi se realizează, împingând înainte, prin inteligenţă, creativitate şi antreprenoriat America de Mâine.

America de ieri, a mitului fondator, conservatoare, creştină şi majoritar albă se confruntă azi cu cea a mitului Ţării tuturor posibilităţilor de azi - democrată, liberală, multietnică, multiculturală, acolo unde migraţia este blocată de copiii foştilor migranţi iar accesul egal la resurse este blocat pentru noii veniţi, până nu probează că sunt utili societăţii actuale şi că nu contribuie cu impozite şi muncă la propăşirea viitoarei patrii de adopţie. De aici marile bătălii: sănătate(Coronavirus) versus economie – deşi numărul de şomeri a crescut după pandemie peste cifrele de început de mandat – rasism versus ordine publică şi justiţie, ţară petrolieră versus protecţia mediului şi combaterea încălzirii globale.

America însăşi, ca şi Occidentul European, nu este doar despre democraţie, drepturi şi libertăţi. Este şi despre conservatorism, tradiţie şi identitate, demnitate şi recunoaştere, cum arăta Fukuyama. Şi respingerea unor categorii pe baze exclusiviste, aproape de castă, este egală cu respingerea de către lumea academică, progresistă, liberală, a stilului de viaţă conservator. America şi lumea au ambele aspecte, combină creativ ambele componente, aşa cum, la nivel instituţional, orice comunitate umană are componenta de memorie şi tradiţie, dar şi pe cea de vivacitate, schimbare, inventivitate, nou. Acceptarea reciprocă a celor două componente este, în fapt, soluţia pentru coeziunea societală a lumii moderne, reprezintă adevărata democraţie, toleranţă şi forţă de a convieţui.

Candidatul polarizant şi candidatul unificator. America de mâine

 

Puternic şi angajat cum îl ştim, Donald Trump a abordat fără jenă şi fără falsă pudoare opţiunea preşedintelui conservator dar mai ales tributar exclusiv propriului public. A vorbit despre valul roşu, republican, care se va abate asupra Americii şi despre Democraţi, cealaltă parte, care vor trebui să se supună hotărârii urnelor şi să accepte politica învingătorilor. De partea cealaltă, în campania democrată, Joe Biden joacă rolul unificatorului, a celui care alungă ura pentru a invita înţelegerea şi ascultarea celuilalt. Joe Biden vrea să fie preşedintele tuturor americanilor, Donald Trump nu şi-a propus niciodată aşa ceva. Vrea doar să învingă şi să-şi impună voinţa şi regulile tuturor americanilor.

Cum va arăta America de mâine? Fireşte că avem continuitatea pe care orice stat democratic serios o asigură. Dar altfel, lucrurile sunt schimbate măcar ca manieră, dacă nu chiar în substanţa lor. Cu Joe Biden Preşedinte, ne spun Republicanii, după un an, un an şi jumătate, vine Kamala Harris, vicepreşedintele său, în poziţie de preşedinte, după retragerea celui mai în vârstă candidat prezidenţial american. Iar Kamala Harris este socialistă, este de stânga, şi ameninţă să distrugă cu ideile sale progresiste tradiţia şi identitatea americană.

Iar dacă Democraţii iau şi Congresul, în întregime, se strică întregul echilibru tradiţional cel puţin pentru doi ani, până la alegerile mid-term. E adevărat că Curtea Supremă e majoritar Republicană, dar nu toate procesele ajung acolo. Democraţii pot chiar să suplimenteze numărul de judecători, cum o doresc şi o anunţă unii dintre candidaţii din Congres, şi atunci ar prelua toate puterile din stat, fără a mai fi echilibraţi.

De partea cealaltă, Democraţii spun Doamne Fereşte să mai vină Trump încă un mandat. Dacă nu e îngrădit nici măcar de perspectiva de a trebui să obţină încă un mandat, el va face chiar ce vrea el. Va distruge relaţiile Americii cu toate statele aliate şi partenere, va juca varianta târgurilor de tot felul cu autocraţii lumii sau va antrena America într-un nou Război Mondial împotriva Chinei. Apoi America va continua retragerea şi neimplicarea de pe toate meridianele lumii, ceea ce-i va reduce substanţial puterea şi influenţa globală şi o va izola pentru mulţi ani de acum încolo.

Mai mult, cum Democraţii vor prelua Congresul, America nu va putea merge înainte ci se va îngloda în nenumărate scandaluri, blocaje, controverse. Congresul îl va bloca pe Trump pas cu pas şi-l va controla legislativ, iar Trump va încerca să ocolească legile şi să facă acţiuni executive împotriva Congresului, folosind cu precădere Curtea Supremă de Justiţie pe care o controlează. De aceea, anunţă ei, vin perioade critice pentru America şi pentru lume.

De fapt, imaginile dramatice şi încărcate de emoţie ale campaniei electorale cred că se vor estompa treptat. America va supravieţui epocii Trump, Republicanii îşi vor reveni şi vor construi noi lideri, iar lumea se va adapta oricărei formule de leadership american, republican sau democrat. Măreţia democraţiei americane rezidă exact în această forţă şi echilibru al instituţiilor, societăţii civile, zonei funcţionarilor publici, expertizei şi mai ales companiilor şi antreprenorilor care se reaşează dinamic după fiecare şoc, după fiecare schimbare, dominând modelul autoritarist al conducătorilor pe viaţă şi al voinţelor individuale absolute ale liderilor Estului. Secolul American nu s-a sfârşit în anul 2000.