SUA: Ameninţarea unui atac din partea Coreei de Nord a crescut. „Folosirea de arme nucleare va fi întâmpinată cu o reacţie militară zdrobitoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un pe Muntele Paektu FOTO KCNA
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un pe Muntele Paektu FOTO KCNA

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat, sâmbătă, că ameninţarea unui atac cu rachete nucleare din partea Coreei de Nord a crescut, însă orice ofensivă care ar viza Statele Unite sau aliaţii săi va fi contracarată cu „o reacţie militară masivă“, relatează AP.

„Ameninţarea pe care o reprezintă Coreea de Nord faţă de vecinii săi şi de întreaga lume prin programele sale ilegale de rachete şi arme nucleare a crescut. Nu îmi imaginez vreo situaţie în care SUA ar accepta Coreea de Nord ca putere nucleară. Însă să nu aveţi vreo îndoială, orice atac asupra Statelor Unite sau a aliaţilor noştri va fi înfrânt şi folosirea unor arme nucleare de către Coreea de Nord va fi întâmpinată cu o reacţie militară masivă, eficientă şi zdrobitoare”, a afirmat Mattis.

James Mattis se află la Seul pentru discuţiile anuale cu conducătorii Coreei de Sud cu privire la apărare.

Potrivit bbc.com, în luna septembrie, Coreea de Nord a efectuat al şaselea test nuclear, cel mai puternic de până acum. În Coreea de Sud a fost amplasat ulterior scutul antirachetă Thaad, iar în această lună Coreea de Sud şi SUA au început exerciţii militare comune în zona maritimă din jurul peninsulei coreene. Exerciţiile militare i-au iritat pe nord-coreeni, care consideră că au fost “o repetiţie pentru război”.

Te-ar putea interesa şi:

Americanii se tem că nord-coreenii vor declanşa un atac cu o „bombă electromagnetică“ ce ar putea ucide milioane de oameni

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite