VIDEO Secretarul de stat american, John Kerry: „Americanii au dreptul să fie proşti. Dacă asta vor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul primul său turneu internaţional, secretarul de stat american John Kerry a făcut o oprire în Berlin, unde, adresându-se unor studenţi, a spus că în America „ai dreptul să fii prost dacă asta vrei să fii”. Înlocuitorul lui Hillary Clinton le-a povestit studenţilor germani şi cum s-a strecurat el în Germania de Est în timpul anilor '50.

Kerry a făcut a doua oprire din turneul său inaugural la Berlin, unde, într-o cafenea, s-a adresat unor tineri, cărora le-a ţinut un discurs despre libertatea de exprimare şi de opinie, dar şi despre  libertatea religioasă în SUA.

„În America, ai dreptul să fii prost, dacă vrei să fii”, a spus Kerry, făcându-şi publicul să râdă. „Şi tolerăm asta. Ştim cum să trecem peste asta. Acum cred că e o virtute. Cred că e ceva pentru care merită luptat”, a mai spus secretarul de stat.

Kerry a făcut aceste comentarii în timpul primului său turneu internaţional de când a fost numit secretar de stat, pe 1 februarie. După opririle din Londra şi Berlin, Kerry se va îndrepta spre Paris, Roma, Ankara, Cairo, Riyadh, Abu Dhabi şi Doha. Oficialul se va întoarce la Washington pe 6 martie.

Succesorul lui Hillary Clinton a remomerat câteva clipe din anii petrecuţi de el în Berlin, în timp ce tatăl lui lucra la ambasada americană din capitala germană. Kerry a povestit cum s-a strecurat în anii '50 în Germania de Est. „Am avut parte de mari aventuri. Eu şi bicicleta mea eram cei mai buni prieteni. Şi mă duceam cu ea peste tot în acest oraş (n.r. - Berlin). (...) Într-o zi, mi-am folosit paşaportul diplomatic ca să trec în sectorul de est şi am văzut cât de gri şi de nepopulat era. Şi cât de nefericiţi păreau oamenii”, a povestit Kerry, care la acea vreme avea 12 ani.

John Kerry, noul secretar american de Stat: „Americanii au dreptul să fie proşti”

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite