Mai rar asemenea asistenţă selectă în sala unde se desfăşurau dezbaterile aleşilor locali, unii parlamentari, aşa cum mărturiseşte senatoarea Danya Polehanki, îmbrăcând pentru această ocazie solemnă veste anti-glonţ.

Atmosfera s-a încins brusc în momentul dicuţiei din parlamentul local privind intenţia guvernatorului Gretchen Whitmer (D) de a prelungi ordinul de carantinare şi starea de urgenţă până la 28 mai. Afară, manifestanţii îşi exprimau protestul şi anunţau că se pronunţă în favoarea planurilor propuse de Trump pentru reluarea treptată a activităţilor economice. Iar armele erau la vedere, semnal imposibil de ignorat. Iar votul a fost, previzibil în favoarea abolirii stării de urgenţă.

Reacţia Preşedintelui Donald Trump nu a întârziat. Iat-o:

Aceşti „very good people“ chiar şi-au făcut traba.

Din punctul meu de vedere, mesajul lor are o valoare care depăşeşte graniţe SUA şi anunţă o posibilă schimbare profundă în care societăţile din lumea occidentală pot, în anume condiţii extrem cum este această pandemie cu efecte dramatice economice şi sociale care sunt de-abia în stadiul incipient, să uite de reglementările prezentate drept imuabile ale democraţiei liberale şi să opteze pentru folosirea armelor ca unic argument de dialog. Este posibil ca, în condiţii sociale şi economice similare sau chiar identice, modelul să se extindă şi în alte ţări ale lumii? Poate exploda şi în Europa?

Nu cred că este o întrebare fără motivaţia unei temeri reale, cea revenită recurent în mass-media europeană, anume posibilitatea de a asista la violenţe sociale cauzate de perioada aceasta de restricţii şi care, pentru extrem de mulţi oameni, a însemnat şi nevoia de a accepta privaţiuni, uneori foarte dure. Guy Ryder, directorul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cea mai importantă organizaţie care, alături de guverne, reunşte reprezentanţii sindicatelor patronatelor din întreaga lume, într-un interviu pentru ziarul elveţian Le Temps, spunea că „atunci când populaţiile sunt sărace, fără ajutor şi fără speranţă, riscurile de revolte violente este absolut real. Sunt surprins că nu au fost mai multe evenimente. Nemulţumirea este foarte mare în ţările dezvoltate unde locurile de muncă sunt din ce în ce mai fragile, instabile şi nu oferă nici un fel de protecţie socială. Într-adevăr, pandemia a relevat sărăcia muncitorilor din ţările bogate“. Este o observaţie care vine în sensul demonstraţiei făcute de economistul francez Thomas Pikkety a cărui carte intitulată „Capitalul şi ideologie“ constituie unul dintre evenimentele editoriale recente: „aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, răspunsul de tip naţionalist şi anti-imigraţionist al unor lideri politici precum Trump, pe termen lung, se va dovedi ineficient...ne vom întoarce la o perspectivă şi politici mai redistributive şi internaţionaliste. Problema este că acest «pe termen lung» poate însemna, de fapt, ceva foarte, foarte îndepărtat. În viitorul imediat, acest tip de discurs naţionalist foarte puternic poate fi atractiv pentru un număr de votanţi, în special dacă nu văd niciun fel de alternativă clară“.

Chestiunea este dacă ştim şi dacă ne pregătim pentru ceea ce poate să urmeze. Nu neapărat în ce priveşte numai posibilitatea unor confruntări sociale dure. Perspectiva cea mai gravă este că, iată, la nivelul unei democraţii ca cea americană, graniţa zonei clasice a respectării prevederilor constituţionale prin instituţii ale statului de drept care să asigure liniştea şi respectarea ordinii publice, poate fi oricând foarte uşor depăşită. Moment în care se revine la perioada în care drepturile individuale şi eventual cele colective sunt garantate nu de instituţii, ci de succesul unei acţiuni violente, individuală sau a unor grupuri militarizate constituite pentru a apăra un anume punct de vedere.

Din acea clipă, totul poate scăpa de sub control deoarece nimeni nu ştie care dintre revendicările transmise de un grup armat sau altul vor deveni foarte atractive pentru mulţimea furioasă şi dezorientată. Pe 15 aprilie, la o altă manifestaţie în faţa Capitolului statului Michigan, aşa cum relatează Times of Israel, o doamnă, purta o pancartă, după cum, în care guvernatoarea Witmer este astfel salutată, prin asimilarea politicilor de carantinare cu practicile naziste:

Situaţia este cel puţin ciudată şi, în orice caz, potenţial extrem de primejdioasă. Manifestanţii din Michigan fac paret dintr-un grup intitulat „Michigan unit pentru libertate“ şi  scandau „Lăsaţi-ne să intrăm“ şi „aceasta este casa poporului, nu puteţi să ne închideţi“. Iar evenimentul în sine a purtat denumirea de „adunare a patrioţilor americani“.

Dar este posibil ca în Europa să se poată repeta asemenea evenimnente în condiţiile în care forţele de ordine ar lăsa să pătrundă în Parlament, în sediul guvernului sau al preşedinţiei, grupe de „patrioţi înarmaţi“ sau, dimpotrivă, ar utiliza forţa pentru a împiedica intruziunea? Este oare admisibil (şi pe ce considerente anume) ca un lider politic să salute sau măcar să se dovedească susţinător al unor asemenea formule extreme de protest?

Dar, pe fond, perspectiva cea mai gravă este ca unii lideri politici să dorească să exploateze până la limite extrem zona absolut reală de nemulţumire şi frustrare creată de efectele pandemiei. Politizarea acestei tragedii încă în curs de desfăşurare poate avea urmări imposibil de anticipat şi care, cu siguranţă, odată demarate, greu ar mai putea fi ţinute sub control. Tocmai pentru ar putea să devină evident că acest tip de presiuni au cu siguranţă un efect imediat şi transmit un anume tip de avertisment către indecişi. Sper că greşesc şi că, de fapt, băieţii din Michigan veniseră doar la paradă, doar pentru a etala machete ale ultimelor tipuri de arme de asalt. Dar dacă arma băiatului din imagine e absolut reală şi, în anumite circumstanţe, la nervi, chiar ar dori s-o folosească?


FOTO EPA-EFE